
Nu risipi partea cea mai bună a vieții și a inimei d-tale pentru un om care nu e vrednic să-ți ridice praful urmelor și crede-mă odată în viață când îți spun marele adevăr, că cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare a iubi pe nimenea. Va fi poate ca orice organism o jertfă a instinctelor sale fiziologice împreunate c-o idee fixă. Dar când un asemenea om ca mine va cerceta cenușa din inima lui, va vedea că nu există încă nici o scântee, că totul e uscat și mort, că n-are la ce trăi, că târâie în zadar o existență care nu-i place nici lui, nici altora. Nu cred nimic, nu sper nimic și mi-e moralicește frig ca unui bătrân de 80 de ani. Dta trăiești și eu sunt ucis ce raport poate fi între noi?
Mihai Eminescu în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (septembrie 1882)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre existență
- citate despre moarte
- citate despre jertfă
- citate despre iubire
- citate despre instinct
- citate despre inimă
- citate despre cercetare
- citate despre cenușă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Eu nu sunt făcut pentru nici o femeie, nici o femeie nu e făcută pentru mine, și oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocită. Nu iubesc nimic pentru că nu cred în nimic și prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezintă, eu nu am privirea ce înfrumusețează lumea, ci aceea care vede numai răul, numai defectele, numai partea umbrei. Sătul de viață fără a fi trăit vreodată, neavând un interes adevărat pentru nimic în lume, nici pentru mine însumi, șira spinării morale e ruptă la mine, sunt moralicește deșălat. Și Dta mă iubești încă, și Dta nu vezi că sunt imposibil, că-ți arunci simțirea unui om care nu e-n stare nici de-a-ți fi recunoscător măcar?
Mihai Eminescu în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (septembrie 1882)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre recunoștință, citate despre moralitate, citate despre imposibilitate, citate despre frumusețe, citate despre femei sau citate despre adevăr

Nu știu dacă ați trăit vreodată o asemenea stare. Nu ești nici mort, nici viu. Te simți ca un foc care abia mai pâlpâie, gata să se stingă. Stai cu ochii deschiși, te uiți într-un punct fix, dar nu vezi nimic. Și nici nu te gândești la nimic decât la propria ta oboseală de a trăi și de a muri. Răstignit undeva între viață și moarte, nu ești bun pentru niciuna dintre ele. Parcă plutești în derivă și aștepți să fii aruncat pe un mal, ori al vieții, ori al morții, ți-e egal.
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Rovena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Octavian Paler despre viață, citate despre ochi sau citate de Octavian Paler despre ochi

Te voi iubi
Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n așternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.
Te voi iubi chiar și atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ți voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ți-e pasul,
Am să te-aștept și tot te voi iubi.
Voi săruta și clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.
Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ți umezească pleoapele și gura,
Când buzele-mi alături nu îți sunt.
Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare și prăpăd.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre uitare
- poezii despre sărut
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre gură
- poezii despre culori
- poezii despre albastru

Te voi iubi
Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare și pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.
Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.
Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.
Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.
Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi și când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri și șoapte,
Te voi iubi... când mă înveți să zbor.
Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă știe,
Te voi iubi... și-apoi am să te fur.
Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi și voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.
Te voi iubi-ntr-o noapte de beție,
Te voi iubi... mărturisindu-ți trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre hârtie, poezii despre învățătură, poezii despre vânt, poezii despre tristețe, poezii despre stele, poezii despre seară sau poezii despre plajă
Și... nimic nu poate fi
Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.
Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranța vie
Cerului ce ne veghea.
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte și lumină,
Între verde și uscat.
Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristețe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul și nici locul,
Și nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roșul pe obraz!
Bate Între mine, între noi
vântul și plâng ploi!
La ce bun aceste toate
Când speranțele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?
Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime șuvoi
Și... nimic nu poate fi.
Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre visare, poezii despre verde, poezii despre roșu, poezii despre plâns, poezii despre noapte sau poezii despre lumină

Nu te minți singur. Cel care se minte pe sine și-și pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui și să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni, nici nu poate iubi pe cineva, și astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-și omoare urâtul, se lasă în voia patimilor și ispitelor trupești, și, stăpânit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el și un animal?
citat celebru din romanul Frații Karamazov de Dostoievski
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre minciună, citate despre adevăr și minciună, citate despre zoologie, citate despre urâțenie, citate despre urechi, citate despre respect sau citate despre animale

Sunt așa imperfect pe cât ideal visez
vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înțeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
și să-i mulțumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori așa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului
nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiționat
sunt în situația de a înțelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existență
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut
nici măcar dorința de a lupta
cu veșnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
și nici cum ar fi
o altă viață
doar mă bucur că nu o să mai știu nimic
și poate
cel puțin la început
voi fi iarăși copil
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre început, poezii despre vorbire, poezii despre viață, poezii despre plată sau poezii despre nefericire

Eu nu cred nici în Iehova
Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha-Sakya-Muni,
Nici în viața, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.
Visuri sunt și unul și-altul,
Și totuna mi-este mie
De-oi trai în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.
Toate aceste taine sfinte
- Pentru om frânturi de limbă
În zadar gândești caci gândul,
Zău, nimic în lume schimba.
Si fiindcă în nimica
Eu nu cred o, dați-mi pace!
Fac astfel cum mie-mi pare
Si faceți precum vă place.
Nu ma încântati nici cu clasici,
Nici cu stil curat si antic
Toate-mi sunt de o potriva,
Eu rămân ce-am fost: romantic.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre schimbare, poezii despre romantism, poezii despre pace, poezii despre gânduri sau poezii despre curățenie

Știu prea bine că nu sunt vrednic de Dta; te-am rugat de atâtea ori să ierți dac-am îndrăznit să arunc asupra vieții D-tale umbra aceasta nefericită și tot de atâtea ori ai avut bunăvoința de a-mi trece cu vederea acea evidentă slăbiciune de caracter, acea lipsă de acțiune care e cauza tuturor relelor mele.... Pentru Dta va fi, fără îndoială, mai bine de-a lepăda departe această sarcină, pe acest om care nu poate nimic, nu vrea nimic, pe acest om care numai ți-ar mânca zilele cu propria lui neputință și lașitate. Neavând curajul vieții, neavând o rază de senin în suflet, am îndrăznit cu toate astea a te iubi, am avut lipsa de cuget de-a te compromite în ochii oamenilor, am pus dorința de-a fi a mea peste orice considerații și peste orice cuvinte de cruțare aș fi avut; mă sperii eu însumi de răutatea cu care te-am tratat.
Mihai Eminescu în scrisoare către Veronica Micle (4 februarie 1880)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre timp, citate despre suflet, citate despre sperieturi, citate despre răutate, citate despre nefericire sau citate despre lașitate
Cufundă-te în adâncurile ființei tale, până la care nicio inteligență nu este în stare să ajungă; și când o vei cunoaște, vei ști de asemenea că există un loc pe care nu-l poate atinge nici nașterea, nici moartea.
citat din Ta-hui
Adăugat de andra

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre naștere, citate despre inteligență sau citate despre cunoaștere
Tu n-ai nimic
Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogății, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viață,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfață,
nici haina cea măreață,
dar tot ce ai e sfânt!
Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.
Tu n-ai nimic sub soare
și toți te râd mereu.
A lor e-a vieții floare
și cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre vestimentație, poezii despre umor, poezii despre răsfăț, poezii despre religie sau poezii despre moarte
Îți promit. Câteodată se pleacă genele cu pioșenie și-mi închipui că pot totul și îți dau totul. Nu opresc nimic pentru mine. Nici bogății care înghit virtuți greu dobândite, nici certitudini înșelătoare. Mușc așa cu poftă dintr-un fascicul de lumină și apoi mi-e sete de fericire și liniște. Dar te am. Si ție îți este de ajuns puținul de mine, nevrednic de Har și neputincios.
Dacă ne-ar fi dat să fugim te-aș strânge cu emoție la pieptul vieții. Te-aș iubi mereu cald, în toate ipostazele acestei lumi trecătoare. Și dacă ne-ar găsi bătrânul sfârșit îmbrățisați sub un apus, n-are nimic. Noi știm sigur că iubirea nu moare niciodată...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfârșit, citate despre promisiuni, citate despre poftă, citate despre lumină, citate despre fericire sau citate despre bătrânețe
Mi-e dor de tine
am învățat să nu mă nasc, mai ales
când
mi-e dor de tine
știu, știu
o să-mi spui
răzând
cu ochii plini de stele:
viața pentru mine
esti tu
nimeni altcineva!
mai târziu am învățat să nu mă nasc
nici când
mă iubești
nici când mă urăști
atunci
pentru tine
eu doar nu sunt
nu ți-am cerut
să mori
nici când te-am urât cel mai mult
nici când te-am iubit
doar că
de la o vreme
am învățat
cum să dorm cu tâmpla zdrobită
gândul acesta că te-as iubi nu e făcut
pentru minte
ci pentru o tăcere stingheră,
înfiptă adânc
în amândoi
si in el, iubito,
îmi aud rănile zvâcnind
sau...
poate că nu
poate că
ele mă aud pe mine.
poezie de Nicolae Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre somn sau poezii despre naștere
Un final fără-nceput
Noi nu ne vom iubi în lumea asta
Și poate nici în lumea de apoi,
Noi nu vom fi bărbatul și nevasta
Care să facă totul... doar în doi...
Nici fericirii nu-i vom da vreun nume,
Nici amintiri nu ne vor povesti,
Nici gândul nostru n-o să poată spune
Că s-a-ntâmplat a ne... îndrăgosti...
Noi nu vom fi nici timp și nici distanță,
Nici pașii noștri nu se vor cunoaște,
Vom dispărea ca într-o aroganță
Pe care nimeni... nu o recunoaște...
Noi ne ucidem sufletele triste
Și rupem nemurirea în tăceri,
Nu acceptăm că poate să existe
Un viitor bazându-ne... pe ieri...
Noi nu ne vom iubi, nu avem voie!
Iubirea dintre noi e prea intensă.
Și nimeni nu mai are azi nevoie
De dragoste prea pură și imensă...
poezie de Florin Răileanu (mai 2020)
Adăugat de M

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre suflet, poezii despre soție sau poezii despre sfârșit

Constanță
de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struț, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaș,
nici strămoș și nici urmaș,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloșcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăiește, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalță, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre victorie, poezii despre sărăcie, poezii despre marină sau poezii despre existență
Viața mea a renăscut...
Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine și trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că știe să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar și mai mult,
iar viața este și mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
și îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranța că totul va fi și mai frumos.
Îmi place când mă privește
atunci când dorm și îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără ușor
și este înțelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
și când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveștile lui și este în centrul atenției.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susțin în ceea ce face
și că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
și viața mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.
poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minute, poezii despre încredere sau poezii despre supărare

Chiar cred că nimic nu se pierde
Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.
Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,
de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.
Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.
Chiar cred că nimic nu se pierde
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.
Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.
Totul se năruie și se zidește la loc
când în inimi locuim amândoi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre inimă, poezii despre foc, poezii despre copilărie sau poezii despre bebeluși

Chiar cred că nimic nu se pierde
Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.
Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,
de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.
Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.
Chiar cred că nimic nu se pierde,
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.
Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.
Totul se năruie și se zidește la loc,
când în inimi locuim amândoi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ți-e teamă de trecutul meu? Înțelege-mă, nu există nimic; n-am nimic de uitat pentru că nu există nimic... Tu știi prea bine ce vreau să spun. Poate mai există și altceva în afară de dragoste. Poate există undeva o posibilitate deschisă miracolelor, un mister ireductibil, un secret pe care nu izbutim încă să-l descifrăm... Nu e vorba de dragoste. Mă întreb dacă nu există și altceva; care să plece tot de aici, dintr-o dragoste, dar care să ducă în altă parte. Mi-e foarte greu să explic. Nu înțeleg nici eu. S-ar putea să fie totuși o ieșire, pe care noi n-o vedem...
Mircea Eliade în Noapte de Sânziene (1971)
Adăugat de Moldovan Sorina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trecut, citate de Mircea Eliade despre trecut, citate despre secrete, citate de Mircea Eliade despre secrete, citate despre posibilitate, citate de Mircea Eliade despre posibilitate, citate de Mircea Eliade despre iubire, citate despre frică, citate de Mircea Eliade despre frică sau citate de Mircea Eliade despre existență

În această lume nu există nici fericire, nici nefericire, ci doar o comparație între o stare și alta. Nimic mai mult. Numai cel care a simțit o nenorocire fără margini, poate simți fericirea nemărginită. Omul ar fi trebuit să dorească să moară pentru a înțelege cât de frumoasă-i viața.
citat celebru din Alexandre Dumas
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Alexandre Dumas despre fericire, citate de Alexandre Dumas despre viață, citate de Alexandre Dumas despre moarte sau citate de Alexandre Dumas despre existență