
Așa cum arată experiența, există un număr relativ mare de pacienți, pentru care încheierea aparentă a travaliului cu medicul nu înseamnă nicidecum sfârșitul procesului analitic. Mai mult chiar, confruntarea cu inconștientul continuă, în același sens ca și la cei care nu au renunțat la travaliul cu medicul.
Carl Gustav Jung în Psihologie și alchimie, volumul I (1996)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre sfârșit, citate despre relativitate, citate despre pacienți, citate despre numere, citate despre medicină, citate despre medici sau citate despre existență
Citate similare

Studiind istoria minții umane, suntem, mereu, impresionați de faptul că dezvoltarea minții înseamnă lărgirea capacității conștiinței, și că fiecare pas înainte a fost o realizare extrem de dureroasă și laborioasă. Aproape că am putea spune că nimic nu urăște un om mai mult decât să renunțe chiar și la o fărâmă din inconștientul său. Întrebați-i pe cei care au încercat să lanseze o idee nouă!
citat clasic din Carl Gustav Jung
Adăugat de Elena Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre istorie, citate despre durere, citate despre dezvoltare sau citate despre conștiință

Numai descoperind alchimia am înțeles clar că inconștientul este un proces și că raporturile eului cu inconștientul și cu conținuturile sale declanșează o evoluție, mai precis o metamorfoză veritabilă a psihicului.
citat celebru din Carl Gustav Jung
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre evoluție sau citate despre alchimie

Cel mai mic lucru care are un sens în viață este mai important decât cel mai mare lucru care nu are niciun sens.
citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață

Întotdeauna m-a impresionat faptul că există un număr surprinzător de indivizi care nu își folosesc niciodată mințile, dacă pot evita acest lucru, și un număr similar de indivizi care își folosesc mințile, dar într-un fel uimitor de stupid.
citat celebru din Carl Gustav Jung
Adăugat de Elena Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Carl Gustav Jung despre existență

Adu-ți la lumină inconștientul, altfel îți va conduce el viața, și tu îi vei spune destin.
citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină

Până când nu transformi inconștientul în conștient, acesta îți va controla viața și îl vei numi soartă.
citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

- singurătate
- Singurătatea înseamnă a simți limitele care pentru cei de lângă tine nu pot fi trecute.
definiție clasică de Carl Gustav Jung
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre singurătate sau citate despre limite

Ne înșelăm dacă credem că inconștientul este ceva inofensiv care poate fi transformat în obiect de jocuri de societate. Desigur, el nu este primejdios în orice condiții; dar de îndată ce apare o nevroză, aceasta e un semn că în inconștient există o acumulare de energie, adică un fel de încărcătură care poate exploda. Aici se recomandă prudență.
Carl Gustav Jung în Două scrieri despre psihologia analitică
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfaturi, citate despre prudență, citate despre pericole, citate despre jocuri sau citate despre energie

Pantoful care i se potrivește unei persoane o strânge pe alta; nu există o rețetă pentru viață care să se potrivească în toate cazurile.
citat clasic din Carl Gustav Jung
Adăugat de Elena Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încălțăminte sau citate de Carl Gustav Jung despre viață

N-aș putea spune că cred. Știu! Am trăit experiența de a fi cuprins de ceva care e mai puternic decât mine, ceva pe care oamenii îl numesc Dumnezeu.
citat celebru din Carl Gustav Jung
Adăugat de Elena Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate de Carl Gustav Jung despre religie, citate despre Dumnezeu sau citate de Carl Gustav Jung despre Dumnezeu

În fiecare dintre noi există un străin pe care nu-l cunoaștem.
citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cunoaștere

Singurătatea nu înseamnă să nu ai oameni în jur, ci să nu poți comunica lucruri care contează pentru tine, sau să te abții să exprimi anumite puncte de vedere pentru că alții le găsesc imposibil de acceptat.
citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre informații sau citate despre imposibilitate

Dezvoltarea personalității este o asemenea fericire încât trebuie plătită scump... Ea înseamnă mai mult decât spaima de singurătate, ea înseamnă și fidelitate față de propria sa lege.
citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre spaimă, citate despre plată, citate despre legi, citate despre fidelitate sau citate despre fericire

Există atâtea care mă împlinesc: plantele, animalele, norii, ziua și noaptea, precum și eternul din om.
citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zoologie, citate despre plante, citate despre nori, citate despre noapte, citate despre botanică sau citate despre animale

Avem nevoie de mai multă înțelegere a naturii umane, pentru că singurul pericol care există este omul însuși - el este marele pericol, și suntem conștienți dar bieții de noi știm mult prea puțin despre om.
citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre natură

Lumea în care pătrundem născându-ne este crudă și cruntă și totodată de o frumusețe dumnezeiască. Să credem că predomină lipsa de sens sau sensul este o chestiune de temperament. Dacă lipsa de sens ar prevala în mod absolut, ar dispărea tot mai mult, pe măsura evoluției, caracteristica vieții de a fi plină de sens. Dar nu acesta este - sau nu-mi pare mie că este - cazul. Probabil că, așa ca în toate problemele metafizice, ambele sunt adevărate: viața este sens și nonsens sau are sens și nonsens. Nutresc speranța anxioasă că sensul va fi preponderent și va câștiga bătălia.
citat celebru din Carl Gustav Jung
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre război, citate despre metafizică, citate despre frumusețe, citate despre adevăr sau citate de Carl Gustav Jung despre adevăr

Cel mai mărunt dintre lucruri care are o semnificație valorează mai mult în viață decât cel mai mare dintre lucruri, lipsit de ea.
Carl Gustav Jung în Omul modern în căutarea unui suflet
Adăugat de Elena Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu reține oamenii care vor să se îndepărteze de tine, pentru că așa nu vor avea loc să se apropie cei care vor să te cunoască.
citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Abstracție făcând de riscurile tratamentului, inconștientul poate fi în sine periculos. Una dintre formele cele mai obișnuite de periculozitate constă în provocarea de accidente. Un număr, mult mai mare decât poate bănui publicul, de accidente de tot felul e determinat psihic, începând cu mici accidente ca împiedicări, loviri, arsuri la degete etc. și până la accidentele de automobil și catastrofele din munți: toate pot fi provocate psihic și uneori pot fi pregătite cu săptămâni sau luni de zile înainte. Am cercetat multe cazuri de acest fel și am putut adesea dovedi că visele au arătat cu săptămâni înainte apariția unei tendințe de autovătămare. Toate accidentele care au loc din așa-numita lipsă de atenție ar trebui cercetate din unghiul unor astfel de determinări.
Carl Gustav Jung în Două scrieri despre psihologia analitică
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre cercetare, citate despre accidente, citate despre zile, citate despre visare, citate despre săptămâni sau citate despre munți

Să ai un sens al vieții, un scop, o vocație, face multe lucruri suportabile, poate pe toate.
citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!