Cerbul

Ca un cerb pe care laţul l-a răpit din codrii săi,
Sihăstria minţii mele mă îngroapă-n negre văi,
Aşternându-mi trupul tânăr printre demoni albi şi goi,
Stingându-mi pe veci lumina din, albaştri, ochii tăi.

Moartea e o nălucire, cum iubirea însăşi este...

Stingându-mi pe veci lumina din, albaştri, ochii tăi,
Aşternându-mi trupul tânăr printre demoni albi şi goi,
Sihăstria minţii mele mă îngroapă-n negre văi,
Ca un cerb pe care laţul l-a răpit din codrii săi.

poezie de Nicuşor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni...

Demoni de apă
Demoni de vânt
Demoni din flăcări şi din pământ
Demoni de suflet
Demoni cu gând
Demoni din ochi mereu sărutând
Demoni din mine
Demoni din tine
Demoni cu grijă aleşi din vitrine
Demoni cu aripi
Demoni de sânge
Demoni ce inima-n tine o frânge
Demoni serafici
Demoni din minţi
Demoni născuţi din ai noştrii părinţi
Demoni şi oameni
Demoni din fire
Demoni ce ştiu să lege iubire...

poezie de Vasile Zamolxeanu (31 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul minţii

Pot să alerg, în suflet nu am teamă!
Înham un cerb la carul minţii... Doamne,
Cu gânduri bune-i împletesc în coarne
Şi zgomotul copitei lui mă-ndeamnă

S-ating alte meleaguri, de departe,
Unde lumina curge-ntr-un izvor,
Iar soarele atârnă-n sfori de dor;
Acolo, vorba e pustietate...

Livezi de cuiburi înfloresc în glastre.
E vremea când se-arată-n zbor lăstunul
Şi sufletu-mi jeleşte, ca nebunul,
În plinătatea depărtării noastre.

Am doar un cerb... Dă-mi, Doamne, unul
Să plângă-n ochii mei, lacrimi albastre!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul măturătoarei de fluturi

ea mătura fluturii de peste zi,
frumoşii, mătăsoşii, foşnitorii fluturi.
ea îi mătura morţi,
îi mătura roşii, albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz şi portocalii -
acopereau aleile transparente de sticlă,
care vibrau în vântul de înserare.
eu, pe banca din oase ceruite,
îi urmăresc unduirea corpului sub rochia,
voalul de fantezie cu motive de fluturi vii.
la fiecare mişcare a frumoasei, mătăsoasei
măturătoare de fluturi,
simt cum mă topesc până ce din
mine nu rămâne decât un fluture negru,
care se-aşază pe umărul femeii ce murmură
un cântec uitat de toate amintirile mele.

închid ochii în timp ce înmiresmate flori de câmp
se îndreaptă spre mine,
un fluture negru
printre fluturi albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz, portocalii,
morţi.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi albaştri am iubit

Doi ochi albaştri am iubit,
Atât de mult îndrăgostit,
Dar am uitat răpit de ei,
Dacă au fost chiar ochii tăi?
Dacă au fost chiar ochii tăi?

Acum îi caut tot mai mult,
Căci mi-au plăcut atât de mult,
Atât de grav rănit de ei,
Azi i-ai ascuns de ochii mei...
Azi i-ai ascuns de ochii mei...

Doi ochi albaştri am iubit,
Dar oarecum mă simt silit,
Să spun abia de îndrăznesc:
Căci astăzi încă le iubesc!..
Căci astăzi încă le iubesc!..

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

IV

Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Lup Alb

Îşi pune regina cunună,
Cereasca ei faţă stă-n loc.
Dar codrii sub geruri răsună,
De lupi care urlă... E foc...

În ochii lor arde jăratic...
E noaptea de Sfântul Andrei.
Mertic ei aşteaptă... Extatic,
E vrajă şi lege-ntre ei.

Iar Marele Lup îi conduce...
E alb şi frumos, ca un zeu.
Spre codrii albaştri îi duce...
Trecutul se-ntoarce mereu...

Totemul din urmă veghează,
Din Dacia Mare, descânt.
Istoria veşnic e trează,
Cât fi-vom români pe pământ...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, abia acum

felinare şi colivii s-au crăpat
le-a ieşit duhul la ceas de seară
fluturi cu aripile arse şi păsări cu ochii scoşi
repetă la unison
lumina! stinge lumina! prea multă lumină arde!
păşesc cu grijă
pe stradă, printre cioburi şi ochi rânjiţi,
urma tălpilor mele construieşte un puzzle ciudat
ce car cu mine de rămân pe asfalt leoaice fioroase,
lebede cântânde,
burţi de peşti enormi şi
carusele cu cai albi?
din mijlocul puzzle-ului format aceleaşi voci:
lumina! stinge lumina!
acum
cortina e trasă,
lumina stinsă
acum
abia acum
spectacolul începe...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea e hotarul dintre trupul şi sufletul meu. E apa care curge printre îngeri şi demoni. Dar cine poate fura o apă curgătoare?

Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Amorul care iute cuprinde-un piept duios,
aprins-au acest suflet de trupul meu frumos
ce-a fost menit în lume rea moarte să-ntâlnească,
... atâta m-a răpit,
încât suntem de-atunci în veci nedespărţiţi.

poezie celebră de Dante Alighieri din Divina comedie, Infernul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcinile iubirii

Ochii mei au mângâiat lumina
şi au luminat întunericul,
dar nu au înţeles niciodată iubirea...

Rădăcinile mele au înflorit în lacuri îngheţate
şi s-au ofilit pe drumuri cu noroi...
Dar nu au înţeles niciodată iubirea.

Petalele mele s-au înălţat
printre cele mai strălucitoare stele
şi au căzut secerate de cele mai noroioase cuvinte.
Dar nici acum nu au înţeles...
Că iubirea e lumina vieţii
... şi întunericul ei!

poezie de Elena Contoman din Când îngerii iubesc (noiembrie 2009)
Adăugat de Elena Contoman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâini ude

E primăvara lui april
mâinile mele ude
au căzut în iarbă
să-mi caute ultima moarte
îmi amintesc pe atunci
din ochii tăi izvora o apă albă
care-mi spăla trupul convertit
la gustul pământului
este april
şi-mi caut încă mâinile ude
mâini pe care nu le găsesc
găsesc numai miei albi
care pasc liniştiţi
cu botul lor moale
din venele mele
până ce ajung
la respiraţia vieţii...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea mea

Minunea mea cu ochii mari şi calzi, cu glasul blând
Şi trupul de mătase
E ziuă şi lumina inimii mele zboară către tine
Tu, cea mai frumoasă dintre poeme
Ochii tăi îmi cuprind nopţile şi visul creşte trandafiri
Gândul meu care bea apă din stele şi rouă
E cu tine ca o fereastră deschisă în zorii luminaţi.
Tu eşti cerul meu şi muzica inimii mele.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu crucea şi nici moartea
Mă înspăimântă!
Şi ce e moartea, până la urmă?
O trecere spre altă lume...

Un înveliş al unui suflet
Se stinge către senectute.
Dar spiritul e veşnic tânăr
Şi se transferă în natură!

Ţărâna îmi e mamă
Şi codrii, fraţii mei sunt,
În timp ce Tatăl e lumina
De-a pururi priveghind!

poezie de Nicoleta Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicile negre

Pisicile negre de pe acoperis,
soarele negru, camasa albastra neagra...
Nu-e nimeni geniul muzicii negrilor,
care ma inteleaga!.

Cainii negri in cerul gurii
latra la lemurii.

Fluturi negri din oglinzi
ganduri negre iti trimit sa le cuprinzi.

Porumbeii albi langa corbi~
Ochii albi ai sclavilor negri langa surdo-muti la fel de orbi.

Zilele negre ocupa un spatiu mort~
Lumanari negre s-aprind singure pe tort.

Toate culorile peisajelor din avion sunt in cutii negre~
Zboara invers mersul pasarilor de carbune~
Se agata hainele de sanii prostituatelor cu diamante~
Toate fulgerele si tunetele sunt ca o rugaciune
inainte de sarituri cu parasuta
in zone crepusculare numai pentru parapante.

Totul e lipsit de transparenta, nimic nou...
Aceeasi culoare
intr-o permanenta miscare;
Aceeasi existenta
in rumegus de autor necunoscut.
Crime pe partiile de ski
din casa cu stafii
din viitorul cat mai apropiat de crimele perfecte din trecut.

poezie de Ovidiu Hortopan (23 ianuarie 2009)
Adăugat de Ovidiu Hortopan
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am îndrăgostit

de o dansatoare de flamenco
sub cerul sidefat s-aprinde
un jar din inimă urcă în ochii
albaştri spre ea îi îndrept
apoi fac şi primul pas în ritm
nebun andaluz am greşit
rămân înlănţuit pe veci
de trupul ce dansează îndrăcit
îmbrăţişarea ei mă duce-n iad
iar buzele ei roşu carmin
suflă în vântul ce mă strânge
cenuşa iubirii se risipeşte
în ritmul castanietelor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară...
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.

rugăciune de Octavian Goga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Foşnitorul tânăr crâng
Fu măcelărit urât.
Omul hotărî - nătâng -
Domnul ce n-a hotărât.

Nu-i foşneşte-azi ramul crud.
Peste cioturi creşte spin.
Azi în glasuri dragi aud
Glasul tău ursuz, străin.

Negre cercuri minunate,
Ochii ţi-i visez şi-acuma.
- Ne-am legat pe veci? Se poate;
Dar prin duşmănie numa.

poezie clasică de Marina Ţvetaeva din Poezii (20 august 1917), traducere de Aurel Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă

Alunec cu gândul, cu visul prin muntii Bucovinei
Înca mai sunt cerb salbatec, puternic si nebun
Pe tine te duc cu mine, mireasma aglicinei
Când iarasi sunt cerb salbatec, puternic si nebun
Si-alunec cu gândul, cu visul prin muntii Bucovinei.

Pe tine te duc, iubito, în vastele mele spatii
În codrii uriasi de fag si de gorun
Sub roua eterna a marilor constelatii
Iar numele-ti de aur în cornul lunii-l sun
Când lunec ca gândul, ca visul prin muntii Bucovinei.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi ca doi sihaştri

Ochii tăi ca doi sihaştri,
Pe o stâncă-n larg de mare,
Caută spre zări... albaştri,
Răsăriturile clare.

Ochii tăi senini ca cerul,
Risipiţi pe valuri reci,
Spintecă tăcut... eterul
Înspre care vrei să pleci.

Ochii tăi, două izvoare,
Două flori de albăstrele,
Poartă-n dimineţi cu soare
Taina gândurilor mele.

Ochii tăi, sărut pe pleoape,
Ard de patimă şi dor
Inefabil... de aproape,
Mă pătrund năucitor

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea ochilor albaştri

Minune vie a ochilor albaştri,
Smaralde, perle, viaţă, poezie,
A minţii mele dragă nebunie,
Sunt pe pământ, sau înălţat la aştri?

Mă pierd de tot când mă cufund în ei,
Nu mai văd lumea, nu mai văd nimic,
Mă micşorez ca un atom, mic, mic.
Mă-nbată doar mirosul lor de tei,

Ce vrajă, ce magie poate- avea,
Adâncul lacului ce-l poartă în priviri,
Ce m-obsedează până-mi ies din firi,
Cu globu-i fin, cioplit în peruzea.

Minune vie-a ochilor albaştri,
Smaralde, peruzele, chip cioplit,
Tu vindeci omul, doar cu un clipit,
Şi mă ridici sau mă cobori din aştri.

poezie de Gabriel Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!