Cuvânt înainte. Autorul volumului de față a debutat editorial cu epigrame - la 72 de ani
Veți întreba - mă tem că știu -
De ce atâta de târziu?
Ei bine, vă răspund cinstit:
De-abia acuma mi-a venit!
epigramă de Ion Bucheru din Spinii trandafirului (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Fără întrebări
Nu mă întreba de ce mă-ntorc.
În mine, un rug de lacrimi s-a aprins.
Totuna-mi este, lupta-i pe sfârșite
Și visele-mi sunt toate ofilite.
Eu și tu credeam ca suntem îngemănați în stea.
Că te-am iubit, e vina și mai mare
Și timpul sapă-n noi o amânare.
Vom capătă aceeași îndurare.
E un joc secund pe care cei ce-l știu
Îl fac pe-ascuns și atunci pe săturate.
Nu mă-ntreba de ce mă-ntorc târziu!
E prea târziu sau prea devreme, poate.
Am venit durerile sa-mi strig.
Nu mă întreba de ce mă întorc, eu plâng.
sonet de Elena Buțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai bine mai târziu decât niciodată?
Când soața-mi spune: "Mai târziu,
Acuma sunt extenuată,
Mai ai răbdare!", sigur știu
Că-nseamnă "nici măcar o dată".
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2011)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean

Comentează! | Votează! | Copiază!
"-Iubitule! Dacă ai ști că am dat mâna cu toți îngerașii cerului, toți mi-au spus "Bun venit!", numai că nu mi-am dat seama, unde? Oricum, vreau să spun că am călătorit într-o trăsură de foc, era să fiu acuma departe de tine, dar iată-te aici, așa că: Bine ai venit! Ah, cât de dor mi-a fost de tine. Probabil că dorul mi-a ars și caleașca, dar nu-i nimic, o să-mi faci tu alta. Așa-i?"
Corin V. Petraru în Brigitte-simbolul iubirii mele, Corin V. Petraru, Editura Pastel, Brașov, 2019 (2019)
Adăugat de Corin V. Petraru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu
A venit un strigoi
mi-a pus mâinile pe piept
și mi-a zis
"Mă sperii!"
A venit o pasăre
mi-a luat mâinile de pe piept
și mi-a zis
"Ce zbor o mai fi și ăsta?"
A venit
un pește mi-a pus mâinile pe el
și a zis
"Simți pieptul tău?"
A venit îngerul și a râs
Avenit melcul și m-a târât
A venit broasca și m-a scuipat
Ai venit tu
și m-ai amputat...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de sfârșit
Am multe observații să vă
fac, nici nu va trece viața și
voi spune, de ce n-ați dat
săracilor cărbune. să poată
merge lumea în alt veac?
Nici nu era nimic dacă lăsați
să mai consume lumea niște
pâine și nu loveați în ea ca-n
bot de câine ce mușcă fără
noimă kilowați.
Ați economisit așa puțin
că uite-acum în galantar se vede
prin zornăitul tragic de monede
c-ați consumat mai mult pentru venin.
Dar, înainte de a încheia, o
întrebare, totuși, cea mai
mare, cum nu v-a fost
rușine de popoare că-ntr-un
târziu vor întreba ceva?
Am multe observații să vă fac,
dar nu știu dacă azi mă mai
ascultă acei ce-n larma
larmelor ocultă, ne-au
prefăcut într-un popor sărac.
Și, totuși, mai încerc să vă
explic nu veți rămâne numai
la putere.
situația stelară vă va cere
sa vă întoarceți și la postul mic.
Ce veți minți popoarele atunci?
Cum vor veni răspunsurile-n gură
când împrejur va fierbe numai
ură dinspre Eroii amărâtei
munci?
Cum aș putea acum să vă mai
schimb privirea oarbă în privire
vie, ca să vedeți real, nu-n
teorie, ce face neamul vostru.
Mai e timp!
Treziți-vă, treziți-vă acum, priviți
poporu-n ochi, vedeți ce spune și
dați-i șansa regăsirii bune, a
întoarcerii pe-același drum.
Acum, nici observații nu mai
am,". îmi e de-ajuns să cred, ca
într-o lege, în faptul simplu că
veți înțelege ce crede pătimitul
vostru neam.
Atâta tot de-ar fi și pot să
mor, să văd cum se ridică iar
din sine spre-ncredere și
faptele de bine acest cinstit
și răbdător popor.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cenzurate
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără să știu
Nici devreme
nici târziu
ba mă ești
fără să știu!
Azi dimineață cum stau eu
pe balcon
să urmăresc formele de albastru
ce aleargă de la un zeu la alt zeu
a venit o picătură
de ploaie
și mi-a udat bunătate de frunte!
De atunci plâng într-una!
De ce nu mă ploaie și pe mine
minele
pe o frunte de picătură de ploaie?
De ce?
Și îmi zic în sine
Îmi zic:
Nici devreme
nici târziu
ba mă sunt
fără să știu!
poezie de Alin Gheorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de copil
De-ai ști, tu, pom, ce supărată sunt,
mi-ai spune o poveste cu prințese
ori cu croitorașul care țese,
sau... ce crezi tu ca dorul să-mi înfrunt,
Să pot și eu să mă mai joc un pic
așa cum îmi plăcea: cu păpușica
pe care mi-a adus-o-n dar mămica
atunci când tata nu mi-a dat nimic.
El a venit o clipă și-a plecat
iar azi mi-a zis că ar putea să vină,
dar n-a venit și iar m-a supărat.
Nu știu ce a putut să intervină,
dar știu că ore-n șir l-am așteptat
și îmi e dor și nimeni nu m-alină.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

UNDE?
De mă vei întreba, ce aș vrea să-ți scriu
Nu ți-aș putea răspunde chiar ușor,
Însă la început îți spun: încă nu știu
Dar mi-a rămas în inimă un dor.
Există-n viață clipe grele, le învingi,
Te-mpiedici de ceva o dată sau mereu
Ți-e necaz, te frămânți și plângi,
Acest lucru nu-l pot face eu.
Mă resemnez tăcut și îmi ascund
Durerile, adânc de tot mi le îngrop.
Mă-nțeapă undeva, nu le răspund
Și zi cu zi se adună toate la un loc.
Ah! Unde e eliberarea? Pace vreau.
Dar nu găsesc în inimă atâta pace,
Încât să spun: vacanță-mi iau.
Căci tulburări mai sunt, nu am ce face.
Iunie 1966 Valea Călugărească
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și păsările se-nțeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veți crede. Atâta pagubă! Dar eu știu multe asupra lucrului ăstuia de la gaița mea, de la gaița mea care, fiindcă am învățat-o să vorbească omenește, mi-a descoperit câteva taine ale graiului păsăresc. D-ta, spre pildă, auzi ciripind o rândunică, crezi că i-a venit, așa, un gust să facă gălăgie, în vreme ce dânsa dă povețe puișorilor ei: "Nu ieșiți la marginea cuibului!" "Nu strigați când nu sunt eu cu voi!" "Tst! pisica!"
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cioc! Cioc! Cioc!
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine ai venit acasă, suflete al meu
pentru Annai
Bine-ai venit acasă, suflete al meu...
Un dor mi-a fost de tine, suflet luminat,
Din prea multă lumină fost-ai lovit mereu,
Dar azi, bine-ai venit... Domnul mi te-a dat.
Bine-ai venit acasă, nume nedorit...
Particulă din mine, jumate alungată,
Astăzi te întâmpin cu zâmbet împlinit,
Lipește-te de mine, să închegăm o soartă.
Bine-ai venit acasă, suflete al meu...
Duh dintr-o Lumină ce m-a lăsat să vin,
Acuma sunt întregul și sufletul sunt eu...
M-am adunat în mine și sunt în toate plin.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acuma cântecul s-a sfârșit
Acuma cântecul s-a sfârșit.
Nu știu de-i bine ori rău.
Din frunze-am cântat.
Dumnezeu, lânga mine stând, mi-a șoptit.
De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Și câteodată-avea glas de om.
"Sărbătorește, mi-a spus el, aceste
câmpii dezmierdate și creste..."
Și ca o pasăre neînvățată
m-am apucat sa cânt. Eram mirată
și bucuroasă, și nici n-am simțit
cum trece anotimpul fericit!
Zburați, cântece, zburați departe,
scuturați-mă de pământ și moarte,
și preamăriți natura-n care încă
e liniște și-nțelepciune-adâncă.
poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ani(vers)are
iarăși demonul toamnei,
printre frunze de foc
îmi adaugă anii
îmi știrbește noroc
mă întreb pentru cine
fie ploi, fie vânt
fie rău, fie bine
mai exist pe pământ?!
am venit prea devreme
deși cred că târziu
cu-adevăr în poeme
ce nici singur nu-l știu
am venit dintr-o lume
ce-și trimite-n solii
nu doar bulgării humei
ci și suflete vii...
am venit într-o toamnă
cu rafale de vânt
ce culcau printre poame
meteori la pământ
am venit pentru tine
am venit pentru ea
pentru raza din mâine,
pentru neaua din stea
am venit prea târziu
deși cred - prea devreme
ca să pot să mai fiu
genial în poeme
orișice eu v-aș spune
vouă, celor din glastre
mult prea mulți mor legume
prea puțini flori albastre...
poezie de Iurie Osoianu (22 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Cât despre tine, acum, doar din cauza faptului că mâine e ziua mamei tale treci prin această perioadă "delicată", ești atât de nesuferit și ai aceste toane?
Lucian: Exact. Din această cauză.
Lia: Ca să vezi; băiețelul mamei cel răsfățat...
Lucian: Lia, te rog! Ți-am mai zis, nu mă lua peste picior! Nu-mi place.
Lia: Nici n-o făceam, Luci. Deci, te înțeleg. Dar parcă spuneai că asta-i doar una dintre problemele cu care te confrunți acum. Iar cealaltă? Sau celelalte, dacă ar fi mai multe...
Lucian: Despre acelea, prefer să nu discut, momentan!
Lia: Ah, preferi să nu... Atunci, te las singur. Dar încă nu m-ai lămurit asupra unui aspect. Și anume, când vei veni la întâlnirile noastre obișnuite?
Lucian: Păi, sincer, nu știu. Mai bine nu mă întreba.
Lia: Atunci, nu te voi întreba.
Lucian: Lia, mă bucur că ai venit! Prezența ta mi-a făcut bine. Serios! Mulțumesc. Și te rog, păstrează brățara, nu mai încerca să mi-o înapoiezi altădată!
Lia: Bine. După cum vezi, o păstrez totuși. La urma urmei, am primit-o de la... adevăratul Moș Crăciun, nu de la tine.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei femei în vârstă
Prea târziu ai venit libertate
Prea târziu am putut călători
Prea târziu a plecat iubitul departe
o nouă iubire nemaiputând înflori
Pasul e mic, privirea în ceață
Sângele curge prin vene-ngroșate
Prea târziu ai venit libertate
Prea târziu am putut călători
Auzul slăbit, fața ridată
Părul albit și rărit
Sufletul gol, obosit
În zadar luna în fereastră mai bate
Prea târziu ai venit libertate
rondel de Letiția Iubu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De vă va fi dor...
Cândva veți întreba de mine și de va fi într-un târziu,
Să nu fiți triști, cu zâmbet cald, iar lânga voi eu am să fiu,
Și din mormânt, sau din eter, nici eu nu știu din care parte?
Voi da un semn de mângâiere și voi pleca prin voi din moarte..!
O să mă regăsiți mereu, în versul trist, dar iubitor,
În adierile de vînt, în trilul ce se-ascunde-n zbor,
Doar gândul să-l lăsați să zburde, mă va găsi fără greseală,
Cu găndul meu s-o întâlni, s-or bucura fără sfială..!
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă frământați în legătură cu lucrurile pe care nu le puteți schimba. Nu ajută la nimic, iar o stare psihică proastă vă poate îmbolnăvi. Creați-vă o stare permanentă de bine și identificați ce vă face fericiți. Atâta timp cât sunteți sănătoși și bine dispuși, vă veți face planuri și veți aștepta cu nerăbdare ziua următoare.
citat din Jane Fonda
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
În seara de ajun
A venit la mine mama
și mi-a spus c-un zâmbet bun:
Puiule, stai treaz, ia seama,
și ascultă toată gama
cântecelor de Crăciun!
Clătinând apoi fereastra,
vântul mi-a șoptit ușor:
Puiule, în noaptea asta
își despică norii creasta
și vin îngerii în zbor...
Iar o vrabie măruntă
ciripi de pe pervaz:
Puiule, stai treaz și-ascultă...
Ia auzi... ce oaste multă!...
Nu dormi!... Auzi? Stai treaz!...
Am răspuns la toate: Bine.
Și... am dormit în pat...
Iar târziu, din zări senine,
a venit Isus la mine
și, zâmbind, m-a sărutat.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Keith Mars: Așadar, Veronica mi-a spus, de fapt, nu mi-a spus nimic despre tine.
Troy: Nu știu dacă asta e un lucru bun sau rău.
Keith Mars: Nici eu nu știu. (Amândoi râd.)
Troy: Atunci, dacă aveți întrebări sau ați dori o listă de recomandări sau alte lucruri...
Keith Mars: Așadar, mergeți la balul liceului?
Troy: Da, domnule, dacă nu aveți nimic împotrivă.
Keith Mars: Nu, bineînțeles că nu. Și după bal?
Troy: Cred că Veronica mi-a spus că trebuie să ajungă imediat acasă după ce se termină balul.
Keith Mars: Așa. Și veți sta pe toată durata balului? Adică nu veți pleca mai devreme ca să mergeți la vreo petrecere sau la hotel și să puteți ajunge înapoi la timp?
Troy: Nu, adică, ideea e să mergi la bal și să dansezi.
Keith Mars: Da. Bine. Atunci nu te vei supăra că ți-am anulat rezervarea la hotel?
replici din filmul serial Veronica Mars
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
nu știu cât mi-e dat
nici cât mi-a rămas
nici dac-oi fi-nălțat
ca Tine de Ispas
doar atâta mai știu
doar atâta mi-e dat
- că mai sunt încă viu
și că nu m-ai uitat...
poezie de Iurie Osoianu (4 iunie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia Împăratului Traian din fața Muzeului Național de Istorie din București mi-a clarificat o mare nelămurire
Obârșia noastră era pentru mine
Un lucru cam vag.
De când cu statuia... acuma știu bine
De unde mă trag!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache (8 mai 2012)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!