Unui chirurg care se laudă că oferă bacșișuri, pentru unele servicii ce i se fac
De felul lui politicos,
E chiar culant când face plata;
La "amănunt" dă bucuros,
Că ia-napoi cu... ridicata.
epigramă de Maliu Bogoe din Epigrame și epigramiști (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Unui medic radiolog cam nervos
Orișice s-ar crede
Îi cunoaștem felul,
Că prin raze vede
Chiar și... "portofelul".
epigramă de Maliu Bogoe din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Comerț cu ridicata
Prima oară am aflat
De comerț cu ridicata
Într-o zi, mai pe-nserat
Când l-au ridicat pe tata.
epigramă de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui profesor de istorie
Cu "Sarmusegetuza"-n gând,
Privind la fumul de țigară,
Visează omul apărând
Moderna-i "Dacie" la scară.
epigramă de Maliu Bogoe din Epigrame și epigramiști (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui profesor de istorie
Cu Sarmisegetuza-n gând,
Privind la fumul de țigară,
Visează omul apărând
Moderna-i Dacie... la scară!
epigramă de Maliu Bogoe din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unuia din medicii care mă tot întreba: "Cum te mai simți?"
Doctore, ce să-ți mai spui,
Se observă-un pic de spor,
Pe la câte uși bătui,
Mă simt azi mult mai ușor!.
epigramă de Maliu Bogoe din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unei contabile cu lucrările mereu în restanță
Are totul la-ndemână,
Dar lucrările-i stau baltă,
Că se plimbă-o săptămână,
Spre-a fi liberă-n cealaltă.
epigramă de Maliu Bogoe din Epigrame și epigramiști (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetei Nora Iuga, autoarea volumului "Vina nu e a mea"
Spune făr'să se rețină
Că nu are nici o vină,
Dar găsim încurcătura:
E de vină... editura.
epigramă de Maliu Bogoe din Epigrame și epigramiști (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prozatorului Sorin Titel, autorul romanului "Dejunul pe iarbă"
Ca și omul pus pe treabă,
M-așezai cu alții-n rând
De la ăst dejun pe iarbă,
Însă mă sculai flămând.
epigramă de Maliu Bogoe din Epigrame și epigramiști (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui medic care-mi spunea că medicul este un fel de impiegat în gară
Nu mi se pare bizară,
Comparația bădie:
El dă "liber" spre-altă gară,
Tu, însă... spre "veșnicie".
epigramă de Maliu Bogoe din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui poet care de câțiva ani anunță apariția unui volum
Făcând puțin filozofie,
Poetu-n sinea lui și-a zis:
Decât să stea în librărie,
Mai bine stă în manuscris.
epigramă de Maliu Bogoe din Epigrame și epigramiști (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
La unele șantiere de construcții lucrările merg încet
Un melc pe lângă ei trecând,
Se-oprește și își zice-n gând:
Eu merg încet - știe oricine -
Dar nici cu ăștia n-ai rușine...
epigramă de Maliu Bogoe din Epigrame și epigramiști (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui poet care mă tot întreabă dacă i-am citit volumul
Nici un păcat n-am săvârșit
Că tomu-ți încă n-am citit.
Poate-o s-o fac, dar sunt dispus
Să-l cumpăr de la... preț redus"...
epigramă de Maliu Bogoe din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul cumpărătorului
Schimbul fu de-a dreptul crunt
Pentru cel ce-n târg furat-a:
A-nșelat la amănunt
Și l-au luat cu ridicata.
epigramă de Elis Râpeanu din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Kat Stratford: Urăsc felul în care vorbești cu mine și felul în care te tunzi. Urăsc felul în care îmi conduci mașina. Urăsc atunci când te holbezi la mine. Urăsc ghetele tale de soldat și felul în care îmi poți ghici gândurile. Te urăsc atât de tare, încât mi se face rău; și asta mă face chiar să vorbesc în rime. Urăsc faptul că tu ai mereu dreptate. Te urăsc atunci când minți. Te urăsc până și atunci când mă faci să râd și e și mai rău atunci când mă faci să plâng. Te urăsc atunci când nu ești lângă mine și urăsc faptul că nu m-ai sunat. Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc. Nici măcar pe aproape, nici măcar puțin, chiar deloc.
replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, stă la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primește politicos, dar cu obrăznicie, și-l face în tot felul, ca pe o albie de porci. Când Baiazid îl întreabă arogant "Tu ești Mircea?", domnitorul român nu se pierde cu firea și îi răspunde la fix: "Da-mparate!"
perlă din examen
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui boxer "politicos"
Boxerul nostru este un talent,
Dar în arenă ușor de combătut,
Civilizat, politicos, mereu-atent,
Până astăzi pe nimeni n-a bătut.
epigramă de Paul Constantin (7 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fac comerț cu ridicata...
Vrac vă vând la fiecare
Răsărituri și apusuri.
Am în coș, din întâmplare,
Semințenii de surâsuri.
Doar o noapte de iubire
Pot să vă vând la bucată.
De-asta nu pot da-n neștire,
Nevrând să fiu infierată.
Vreți visări, visări voi vinde;
Fac comerț cu ridicata...
Sper că fiscul nu m-o prinde
Să îmi ia, cu japca, plata.
Fiecăruia în parte
Companie pot a-i ține.
Vorbele cum mi-s deșarte,
O să vând mult mai puține.
Ponturi vând de-mbogățire,
Iar la sac, vând praf de stele,
Abțibilduri de uimire
Și în Spania, castele.
Vând, ca la obor sau piață,
Doruri ambalate-n plicuri.
Supradoze vând, de viață,
Vând speranțe și nimicuri.
Bursa mea de fericire
Care e bine cotată,
Vinde câte-o amintire
Ce-ncepe cu-a fost odată.
O, vai mie, ce-ngâmfare!
Numai Domnu-are căderea
Și fireasca-nsărcinare,
Să vă facă vouă vrerea.
Doar al meu vis de iubire
Nu-l vând, deși-i ficțiune.
Lumii-ntregi îi dau de știre:
Sper și eu într-o minune!
poezie de Mihaela Banu (22 august 2019)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și nici nu sunt misogin
Când o văd că vrea să steie
Prim-ministru, prind a spune:
Mergi în plata Lui, femeie,
Plata Domnului... pe bune!
epigramă de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Alternativa privind plata pentru serviciile oferite de turismul românesc
"Turism românesc"-expresie la derută,
Ce-ar însemna s-arunc cu leii la Satana;
Mai bine aș face plata numai in valută:
Atâta am, căci am lucrat în... Botswana.
epigramă de Dan Doboseriu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Dan Doboseriu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bancherul definiție epigramatică
Personajul cel meschin
Care-ți dă umbrelă nouă
Când afară e senin
Și ți-o ia-napoi când plouă.
epigramă de Ștefan Ciocianu din Antologie literar-artistică Napoca Nova
Adăugat de Ștefan Ciocianu

Comentează! | Votează! | Copiază!