Averea (poezie in grai bănăţean)

O murit şî baba Eva
A ei d-abe aşceptară,
Că avea suta dă ani
Sî nu măi dăgea să moară...

S-api la îngropăşiune
Viniră care dă care
Că ţânură mult la babă
C-o lăsat avere mare...

S-o fost scris la testament
Tăt se baba –o adunat
Că sică pucea să fie
A măi bogată dân sat

Avea o şioardă dă vaşi
Un siopor mare dă oi
Mulce lanţă dă pământ
Şî bag sama euroi...

Da nepotî foc şi pară
Toţî pă lângă copârşău
Şe să plângă beta baba
Să le pară câta rău...

Să sfăgeau dă numa, numa
Cum averea să-si impartă
Că dabe domnu părince
Măi putu să ii daspartă...

- Nu vă mai sfăgiţ atâta
Dzasă popa–n gura mare
Sî vigeţ în testament
Şe-o lăsat la fiecare.

Că mi-i l-o lăsat asară
Dzâsă popa cam înşet
Văd că nu măi apucasă
Să vi-l de pă internet...

Ş-api şici testamentu
Un nepot mai zăbuc...
Când acolo averea fusă
Doar o fermă pe feisbuc!

poezie satirică de Sergiu Boian (august 2011)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moşneagul (unchiaşul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea şi ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiaşului la toate greutăţile casei; iar fata ei se clocise de şedere. Biata fata unchiaşului torcea, ţesea, făcea pâine, mătura şi scutura fără să zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, şi pâra la unchiaş pe fiica lui şi o tot ocăra. Nu era ziuliţă lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-şi gonească copila de acasă.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul.

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tustrei feciorii babei umblau în cărăuşie şi câştigau mulţi bani. Celui mai mare îi venea vremea de însurat, şi baba, simţind asta, umbla valvârtej să-i găsească mireasă; şi în cincişase sate, abia-abia putu nimeri una după placul ei: nu prea tânără, naltă şi uscăţivă, însă robace şi supusă. Feciorul nu ieşi din hotărârea maică-sa, nunta se făcu şi baba îşi luă cămaşa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare şi să tot cârtească de toate cele. După ce s-a sfârşit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor, iar nora rămase cu soacra. Chiar în acea zi, către seară, baba începu să pună la cale viaţa nurori-sa. Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc în cui. "De ce mi-am făcut cleşte? ca să nu mă ard", zicea ea. Apoi se suie iute în pod şi coboară de acolo un ştiubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa, nişte chite de cânepă şi vreo două dimerlii de păsat.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baciul (surprins, puţin invidios): Aiureli!... Baba Marghioala ţi-a băgat prostiile astea-n cap!...
Samson (indignat): E cea mai justă teorie. Baba are dreptate...
Baciul (irascibil): Nu mă enerva! Este clar că Luna s-a separat de Pământ acum patru miliarde de ani, când tu şi Baba Marghioala eraţi doar molecule de hidrogen sulfurat... Luna a plecat de pe Pământ şi, foarte curând, pe Pământ se va întoarce...

replici din piesa de teatru Oile Domnului (Satul electronic), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de A. Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba Dochia

Într-un sat trăia o babă, zice o legendă veche,
Sucită, făr' de inimă, soacră rea fără pereche!
Porunci la a sa noră: - "Lîna neagră s-o speli bine,
Pîn' albeşte ca şi neaua! De nu, va fi vai şi-amar de tine"!

De Linuţa avea milă îngerul său păzitor
Floare albă îi aduse să spele lîna-n izvor.
Baba cu poalele lungi dar cu mintea scurtă, dară
Văzînd floarea, zău, crezu, că deja îi Primăvară!

Plecă Dochia sus la munte! Nouă cojoace-mbrăcă!
Dar urcînd asudă toată, cîte unul lepădă!
Sus pe culme, viscol mare! Vîntul rece-i intră-n oase,
Baba noastră îngheţase! În stîncă se transformase!

Cînd îi timpul Babelor, vremea tare-i schimbătoare
Într-o zi poate să ningă, într-alta poate fi Soare!
De alegem la întîmplare, o babă din cele nouă
De îi bună, aşa-i şi soarta! Rea va fi, dac-o să plouă!

poezie de Cornelia Neaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, averea noastră

Noi... până ajungem în mormânt
Purtăm mândria de a fi români.
Averea ne e doar acest pământ
Lăsat moştenire de străbuni!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 octombrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba iesă cu bucurie înaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă şi se pune pe cuibariu; şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!... Şi, când se uită în cuibariu, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, când vede că ş-a bătut găina joc de dânsa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, păn-o omoară în bătaie! Şi aşa, baba cea zgârcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De-acu a mai mânca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a făcut râs de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana!

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Trifu

Trăiau odată-într-o căsuţă,
Un om bătrân cu baba lui.
Trăiau sărmani, pe o străduţă,
Lângă pustiul câmpului.

Pe lângă casa lor treceau,
Din când în când spre gară
Oamenii şi îi vedeau,
Trebăluind pe-afară.

Când vremea se-împrimăvăra,
Moşul mergea în câmp să are.
Acasă, baba rămânea
Să facă de mâncare.

Tot aşa trecut-au anii,
Până într-o zi,
Când le muriră cârlanii
Şi ajutorul lor pieri.

Câmpu-a rămas nearat.
A rămas şi fără babă.
Puterile l-au lăsat,
Adio de-acuma treabă.

În drumul lor spre gară,
Drumeţii îl mai salutau.
Moşul sta pe prispă-afară,
Gândurile-l năpădeau.

Fiindcă nu putea de fel,
Casa, n-o mai îngrijise.
S-a dărâmat peste el
Şi într-o zi, murise.

Cei care l-au cunoscut,
De moş Trifu-îşi amintesc.
Deşi vreme a trecut,
Ei mereu îl pomenesc.

În amintirea bătrânului
O cruce au ridicat
La marginea drumului,
Lângă câmpul nearat.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dzî dă vară (poezie in grai bănăţean)

Vara satu împârângă,
Şeriu cage sub tălpoane
Luna înşepu să strângă,
Două gânduri măşcioane...

Mă afundă glasul verii
Şî dân sobă mă tocmesc
Aş culeje umbra sării
Păstă tăt s-o prăsăgesc.

Numa lămpi apringe satu
Dân sudoarea şe să lasă,
Sâmt aproape şolocatu,
Cum pă gânduri să apasă!

Bace noapcea după uşă,
Cunie moi dă sânzâine,
Vara parcă închepusă,
În zăbroanea şe ogene.

N- o şiulesc, aud cemări
Sub atâta greomânt,
Mă aşcepată mulce scări,
Dă la soare la mormânt!

Da nu sui întră fuşcei,
Satu numa îmi priceşce,
Să nu calt cu paşî mei,
Umbra lunii care creşce!

Vara satu împârângă,
Şeriu cage sub tălpoane
Luna mâniată lângă,
Două gânduri le gorgoane...

poezie de Sergiu Boian
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

M-am abandonat din nou
ţie mare,
pentru a uita câta ură e
pe pământ,
m-am lăsat îmbrăţişata
de tine Soare,
pentru a nu mă simţi
singura,
m-am lăsat mângâiata
de razele tale,
pentru a putea privi
la un mâine.
*
M-am lăsat mângâiata
de tine mare,
pentru a-mi spăla mintea
de tot
ceea ce-mi face atât de rău,
m-am abandonat în valuri
pentru a nu uita de tine
unica mea iubire.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriptura-i averea care
Te face-n lăuntru mare.
Dar mulţi o folosesc să pară
Cât mai mari pe dinafară!

catren de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Gabriela Borodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la epigrama "Baba Floarea" de Janet Nică

La mine, domnule Janet,
E mult mai mare tragedia:
Am toată noaptea internet,
Dar mi-a căzut, la pat, soţia.

epigramă de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu baba împreună

Luăm extracte, fierbem oul
Ca să ne crească libidoul,
Dar, când mă uit, e chiar degeaba
Că tot mai mare-l are baba...

epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost cândva

Au fost cândva. Trăiau odată
Un bătrânel cu baba lui.
Erau sărmani, bătuţi de soartă,
În mărginimea satului.

Rar trecea pe lângă casă
Cineva din vechiul sat,
Când vremea era frumoasă,
De arat, de semănat.

Doar atunci schimba o vorbă
Moşul către baba lui.
-Ia te uită, babo, probă!
Este vremea câmpului.

Ooof,
Oftează baba şi vaită.
-Numai este vremea noastră.
Puneam mâncarea în traistă
Şi plecam în câmp, pe coastă.

Altădată, nu amu
munceam noi şi alţii nu.
Dar amu, muncesc alţii şi noi nu.

Părul în cap ne-a albit,
Bătrâneţea ne apasă,
Puterea ne-a părăsit,
Numai plecăm de acasă.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ningă! (poezie in grai bănăţean)

Să ningă neaua să mă-mbreşe
în albu ei străluşitor,
să măi zăuit vremea şe treşe
şi doru meu rătăşitor...

Să ningă. Num-atâta vreu
să număr fuljii care cad,
că ei furară satu meu
şî toace crenjilii dă brad...

Să ningă. Cât măi mult să ningă,
să mi-i ce prindă iarna-nbraţă
sî cand o fi ea să ce strângă
să sâmţ căldura ei dă gheaţă...

Să ningă cum n-o nins dămult,
tăşâtu iernii să-l primeşci,
iar doru teu când îl ascult
mereu, mereu să ce topeşci.

Să ningă. Până să sprăjăce
şî umbra iernii ce apuşe
când jeru numa să năspreşce
şî soarilii nu ce aduşe

Să ningă. Iarna să şiulească
ca o cemare-a nopţî blândă,
iar ochii tei să n-o găsască
sî măi dup-aia să să-nchidă.

Să ningă, să ningă, să ningă,
să mori supt neaua care vine
şî gându meu d-o fi să plângă
să moară odată cu cine!...

poezie de Sergiu Boian din Antologia literaturii dialectale bănăţene "Gura Satului" (februarie 2008)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Eu popilor le las averea
Să toace des la pomenire.
Răpind nepoţilor plăcerea
S-o toace veseli, în neştire.

epigramă de Titu Ionescu-Boeru din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba 7

V-o prezint pe Baba 7.
Nu mă credeţi? E chiar ea!
Fericită, ar mai sta...
Tot cu mine şi la noapte.

epigramă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus că dăduse moşneagul, crescătorul lui FătFrumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos şi răpănos, cu chip să-l poată face mai pe urmă ca să ia vreo fată de-a ei, din cele unsprezece ce avea şi care fugiseră după dânsa din bulhac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o aşa de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul şi împărăteasa, şi pe lângă dânşii l-au ţinut până la sfârşitul vieţii lui. Acum, aduceţi-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut şi nunta şi cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit şi nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Şi numai cât a gândit Făt-Frumos, şi îndată au şi fost de faţă părinţii împărătesei lui şi crescătorii săi, baba şi moşneagul, îmbrăcaţi iarăşi în porfiră împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Şi s-a adunat lumea de pe lume la această mare şi bogată nuntă, şi a ţinut veselia trei zile şi trei nopţi, şi mai ţine şi astăzi, dacă nu cumva s-a sfârşit.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Când o fi a mă-ngropa
Nu vreau lacrimi kilograme;
Aranjaţi însă cu popa
Să-mi citească epigrame.

epigramă de Alexandru Truţă
Adăugat de Alexandru Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba 8

Baba 8 aşteaptă
Să îi vină rândul
Şi, v-o spun în şoaptă,
Sunt la ea... cu gândul.

epigramă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!