
La moartea lui Băsescu
Își ceartă Cel de Sus, nervos, portarul:
Reîncarnați-l iute, că disper.
De când la noi sosit-a marinarul,
Precum în România... e și-n cer.
epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Un președinte jucător n-are nevoie de popor (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Jerry: Pot să urc și gata?
Portarul: Aaaa, înțeleg. De ce să pierdeți timpul la o tacla cu portarul? Ar trebui să tac din gură și să-mi fac treaba, să vă deschid ușa.
Jerry: Și... Ce zici de Knicks?
Portarul: Oh, înțeleg. La pagina de sport.
Jerry: Da.
Portarul: Ce vă face să credeți că nu citeam pagina de afaceri? Oh, știu, pentru că sunt un portar fără educație.
replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie însumi
Dumnezeule prea sfânt,
Fă-mă ca să nu disper
Dac-o fi la fel și-n cer
Precum este pe pământ.
epigramă de George Corbu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Portarul: Stați, stați, stați. Cu ce vă pot ajuta?
Jerry: Da, urc la Elaine Benes.
Portarul: Benes? Aici nu locuiește nimeni cu acest nume.
Jerry: A, are grijă de apartamentul domnului Pitt.
Portarul: A, are grijă de apartament.
Jerry: Da.
Portarul: Și cine sunteți, prietenul? Ați venit pentru una mică?
replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
te ceartă pe tine, diavole
cum ploaia ceartă deșertul
în lună de vară
te ceartă pe tine, diavole,
cum lumina ceartă
umbrele nepromise ale pământului
te ceartă pe tine, diavole,
cum visul își ceartă trezirea din rugă
te ceartă pe tine, diavole,
cum rușinea ne ceartă noroiul din chip
te ceartă pe tine, diavole,
cum iubirea ceartă cuiele vrăjmașe din carne
te ceartă pe tine, diavole,
cum sângele ceartă tăișul sabiei
să te certe tot cerul pe tine, diavole,
căci nu mai ești perfect în căile tale
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel din fugă
Când scot nervos la sticlă dopul,
Simțind că-mi explodează teasta,
Prudente, soacra și nevasta
Apar cu mătura si mopul.
Observ că au deschis fereastra,
Nu stiu precis care e scopul:
Când scot nervos la sticlă dopul,
Simțind că-mi explodează teasta,
C-un ochi închis precum ciclopul
Si un cucui ce-mi umflă creasta,
Nu vreau să plec din lumea asta,
Așa c-o să aleg galopul...
Când scot nervos la sticlă dopul!
rondel de Valentin David din Rondeluri încrucișate
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Popeye Marinarul
Țara mea cu munți și ape
Simt că s-a umplut paharul
Cine poate să ne scape?
- Popeye Marinarul.
Unii vor să ne robească
Să ne fure buzunarul
Cine poate să-i oprească?
- Popeye Marinarul.
Ne-au umplut ochii de sânge
Străinul și mercenarul,
Cine poate să-i alunge?
- Popeye Marinarul.
Bezna-i neagră, noaptea lungă,
Și ne-a copleșit coșmarul,
Cine poate s-o străpungă?
- Popeye Marinarul.
poezie de Octavian Cocoș (27 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Portarul (când Oliver intră în clădire cu Jenny în brațe): Doamna se simte bine?
Jennifer Cavalieri: O să mă simt după ce mă trece pragul.
Portarul: Proaspăt căsătoriți, nu?
Jennifer Cavalieri: Veșnic.
replici din filmul artistic Love Story, scenariu de Erich Segal (1970)
Adăugat de Reliana Andra Crăciun

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu disper: și-n acest an se anunță mari reduceri la speranțe!
Costel Zăgan în Retorica lui Dracula (31 decembrie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Marinarul
Pe-ntinsele meleaguri
Departe de uscat
E legănat de valuri
De bere, de Muscat!...
epigramă de Gheorghe Gurău (29 ianuarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău

Comentează! | Votează! | Copiază!
Jojo și marinarul (la Divertis)
Când Jojo te-a-ntrebat, pe bune,
Ce porturi mai frumoase sunt în lume,
Nu puteai să-i răspunzi, oare?
Că-s... "porturile populare".
epigramă de Vasile Iușan (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Disper(s)area
nu știu de ce nu pot să înghit
medicamentele astea au ceva din bobițele din
care-l îndulcesc pe câinele meu
sau
poate chiar eu încurc de o vreme
lucrurile (?!) și mă hrănesc cu mirosuri, cu
zemuri, cu sunete abia auzite
de cei
rămași în viață. la pat
cu urechile și nările ciulite
într-o disper(s)are
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Variantă la proverbul "Când doi se ceartă..."
Proverbul mai poartă
Și-un alt înțeles:
Dacă doi se ceartă
Poate fi... proces.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Obiceiuri pariziene
O franțuzoaică pură
Își ceartă fata bine:
- Ca să te fac pe tine
Mi-am luat-o de la gură!
epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Catrene prin gaura cheii (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedenii
Era o zi senină când stâncile din munte
S-au prins în ceartă mare prin adâncimi de nor
Ce le făcea să pară mai vechi și mai cărunte,
Mai acre-n inventarea poveștilor de dor.
Când una începuse mai vechea ei poveste
C-un prinț ce-a scos din ape o fată de-mpărat,
O alta a-ntrerupt-o, strigându-i fără veste:
"N-a scos-o, las' că știu eu: cu ea, s-a înecat!"
Și, Doamne, ce mai ceartă! o oră a durat.
S-au potolit în fine! și-a doua a-nceput:
"O tânără turistă, cu laptopul stricat..."
"A, știu: a fost la ăla și-n paișpe l-a durut!"
Cutremur! Val seismic! Furtună și tornadă!
S-a speriat și norul, ba chiar întregul munte;
Așa natură moartă, oricine-ar vrea să vadă!
Credeai că-ncep de-ndată în steiuri să se-nfrunte.
A-ntins-o, iute, norul, spre-o margine de cer,
Dar n-a scăpat căci, încă, apar în el vedenii
Cu stânci în catapulte ce l-au luat reper.
Iar ele... se distrează! Fac asta de milenii.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Barca neacoperită
"Când războiul se va sfârși (zise Dan), de parcă n-ar fi fost niciodată,
Unii vor fi iarăși, ca odinioară, prieteni cu Fritz la toartă...
Dar NU EU (zise Dan marinarul), NU EU (zise el cu voce tare)
Domnul știe cât de rece-i noaptea-ntr-o barcă neacoperită pe mare!"
"Unii, când ultimul pariu și ultima bătălie-s câștigate sau pierdute,
Cred că nu-i nicio problemă dacă bei un țoi cu foștii adversari în lupte,
Dar NU EU (zise Dan marinarul), ce-i setea poate să știe și priceapă
Numai Domnul, când în barca neacoperită nu-i un strop de apă."
"Când minele-s pescuite și navele nu mai explodează-n apa rece sloi,
Unii vor cina cu germanii cum au făcut-o și-nainte de război;
Dar NU EU (zise Dan marinarul), NU EU, fiindcă ce-i foamea are habar
Numai Domnul, când în barca neacoperită pesmeții-s amintire doar."
Când pacea revine și tratatele-s semnate, iar comerțu-i pe cai mari,
Mulți vor da mâna cu neamțul, uitând de sângele curs atâția ani,
Dar NU EU (zise Dan marinarul), NU EU, mă jur pe apa cea sfințită,
Domnul știe ce simți când îți moare prietenul în barca neacoperită..."
poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Publius Vergilius Maro "Timeo Danaos et dona ferentes"
Democrația e-un cuvânt grecesc,
Da'n România iscă doar coșmaruri
Și-mi amintesc de sfatul bătrânesc:
Ferește-te de greci și când fac daruri.
epigramă de Dan Norea din Epi...Gramatica / Partea II-a, Citate celebre (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua mea onomastică
Mă caut și nu mă găsesc!...
Mă caut în vechiul ogor strămoșesc-
În grâu, în porumb și-n secară,
În apa fântânii cu ghizduri de piatră
Și-n focul din vatră,
În golul din casă
Și-n gloata de-afară,
Și-n toți răposații ce-n mine trăiesc
Mă caut zadarnic...
Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc!...
Când vântul se ceartă cu plopii pe drum
Și drumul trosnește sub pașii greoi,
Mă caut și-n larma vieții de-acum,
și-n pacea vieții de apoi...
Când ziua se-ngână cu noaptea pe lac,
Mă caut în iarba de leac,
În Steaua polară, ce poartă noroc,
În bobi
Și-n ghioc...
Mă caut și-n vechiul ceaslov bătrânesc
Cu slovele șterse...
Dar nu mă găsesc.
Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc...
Părinte!...
Ce vină mă face s-alerg
Cu gândul și fapta spre morții de ieri,
Că urmele mele din lume se șterg
Și nu mă găsec nicăieri?...
Ce vină mă face să nu mă găsesc
Când tot mai trăiesc?...
poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 3 (martie 1927)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Crâșma se afla în centrul nervos (uneori, foarte nervos) al satului.
citat din Mihai Batog-Bujeniță
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am născut în România
M-am născut în România,
Țara unei guri de rai,
Unde Miorița-și plânge
Oful pe-un picior de plai.
M-am născut în România,
Țara Munților Carpați,
Cu-ale lor creste semețe
Și păduri cu brazi înalți.
M-am născut în România,
Cu podișuri și câmpii,
Râuri, Dunăre și Mare,
Aur și-alte bogății.
M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.
M-am născut în România,
Țara mea cu mândru nume,
Ce-l port cu mândrie-n suflet,
De când rătăcesc prin lume.
M-am născut în România,
Lângă murmur de izvor,
Iar când mi-o veni sfârșitul,
Tot acolo, vreau să mor!
M-am născut în România,
Țara strămoșilor mei,
Și vreau, când va fi să fie,
Să putrezesc lângă ei...
poezie de Nicu Andrița
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Motive
Politrucii când se ceartă
N-o fac pentru adevăr,
Ei se ceartă cum să-mpartă
Jarul pentru turta lor.
epigramă de Oscar Blumenthal din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ștefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!