Edith Piaf, ca şi privighetoarea care rămâne nevăzută pe ramura ei, devine şi ea invizibilă. Rămâne din ea doar privirea, mâinile ei palide, fruntea de ceară care adună lumina şi vocea care creşte, se înalţă, se înalţă, i se substituie treptat, crescând ca umbra pe un zid, înlocuind triumfătoare pe mica făptură timidă.

citat clasic din Jean Cocteau
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piaf, Edith

Edith Piaf care cântă: este ploaia care bate, este vântul care suflă, este clarul de lună care îşi aşterne mantia.

definiţie clasică de Jean Cocteau
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi la Edith Piaf, această făptură gingaşă, cu mâini ca ale şopârlelor dintre ruine. Priviţi-i fruntea napoleoniană, ochii săi de oarbă care şi-a regăsit vederea. Te întrebi, cum va cânta? Cum va reda ce simte? Cum vor putea ieşi din pieptul ei plăpând marile tânguiri ale nopţii? Şi iată că ea cânta sau, asemenea privighetorii, primăvara, îşi caută cântecul ei de dragoste.

citat clasic din Jean Cocteau
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edith Piaf - spre ea îşi îndreaptă privirile perechile înlănţuite care mai ştiu să iubească, să sufere şi să moară.

citat clasic din Jean Cocteau
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda

Timpul scurs între bătăile aripilor de ceară...
Un fluture aleargă descumpănit
După un miligram de poeln.
Aripa este încărcată de lumina,
Dar nu doar lumina îl înalţă,
Ci şi dorinţa de viaţă.
Soarbe secunda rămasă
Pe aripa argintie-albastră...
Viaţa lui se măsoară în clipe,
Zbaterea lui în iubire...
A sorbit din omătul coconului,
Lăsând fericirea pe petale de trandafiri.
Şi dacă curcubeul şi-a desfăcut paleta,
Este pentru că există fluturi
Nu cu aripi de ceară,
Care să se topească din durere şi teamă,
Ci fluturii-îngeri ce te înalţă spre sprema
Şi neîntinata iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec lipsit de melodia lui poate rămâne frumos poem.

Edith Piaf în În vârtejul norocului
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există organisme care se nasc pentru a cădea pradă drogurilor. Care cer o cârjă fără de care nu pot intra în contact cu exteriorul. Care plutesc. Vegetează între clar şi obscur. Atâta vreme cât o substanţă nu-i dă consistenţă, lumea rămâne o fantomă.

Jean Cocteau în Opium. Jurnalul unei dezintoxicări
Adăugat de S
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piaf, Edith

Edith Piaf, o fetiţă cu chipul palid şi îndurerat.

definiţie de Louis Leplee
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva rămâne

ceva rămâne
în frunzele ca nişte gâze sub soare
în liniştea care dansează în oasele orbilor
ceva ca un cristal
care nu se sparge
sub biciul de foc al neputinţei şi furiei
în calea spaimelor
un dig tăios puternic necruţător
vor veni zorii opaci
cu un toiag de ceaţă în mână
şi vor lovi
vor lovi
dar
ceva rămâne
ceva ca o respiraţie intraductibilă
ca un oftat imaculat înaintea asfinţitului
când umbra păşeşte în şoaptă
să nu atingă marginea
să nu trezească vocea care ne locuieşte

ceva rămâne
când nu ai nimic de ales
nimic de pierdut

5 comentarii1 distribuire

poezie de Geo Galetaru din Sintagme Literare (8 septembrie 1947)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

up, down

atât de proaspăt colţul dimineţii,
Doamne,
respir, respir fără
să mai expir, creşte cât cerul
pieptul meu

albă străbătând neaşteptată
ca o minune
lumina nouă pune asediu frunţii
de ruşine sau teamă privirea-mi coboară
astfel aflu că nu mai am umbra
aliniindu-se cu trupul nu se arată

timpul este o contracţie
ca o uşă deschisă, rămâne
să ştiu de care parte sunt…
până atunci, pieptul meu creşte
privirea caută umbre

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai prietenia găseşte privirea sau fraza foarte simplă care pune balsam pe rănile noastre.

Jean Cocteau în Jurnalul unui necunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există tăceri care spun o grămadă, tot aşa cum există cuvinte care sunt vorbe goale.

citat din Edith Piaf, traducere de Lucian Velea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Două fuioare de fum
care se întâlnesc,
se îmbrăţişează,
dansează lent,
se amestecă,
se contopesc,
apoi se despletesc
şi se înalţă suuus
căutându-se cu disperare,
iar când se întâlnesc din nou,
se risipesc
până la abandonare
şi uitarea de sine.
Ce rămâne din noi?
Doar două semne de întrebare,
ce nu-şi vor afla niciodată răspunsul.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramura de măslin

Umbra copacului meu
Vâsleşte deşirat,
Contopeşte văzduhul
Cu soarele uscat.

Uimirea arde,
Potopul rodeşte
În miezul de măslină
Ramura creşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajutor

stradă şi-un colţ de stradă
în umbra colţului...
e urma tocului cui
înfipt
în smoală-piatră topită

soarele topeşte în miros greu
ea siluetă dreaptă îndrăzneaţă
rămâne timidă cu tocul înfipt
în...
asfalt de smoală în colţ de stradă
strigă rănită ajutor
apoi târziu
umbra de colţ o cuprinde
ea strigă ameţită
nimeni nu vine doar umbre se agită
ea rămâne rănită
la colţ de stradă
cu tocul înfipt în smoală topită

sirena urlă linişti ea sparge
se îndepărtează cu sonorul urlător
la colţ de stradă rămâne
un cui de pantof ca semn
înfipt în asfaltul de smoală
ce s-a întărit
atenţie în viitor!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apode

Cu fiecare zi ce trece, totul devine mai uşor, mult mai astral;
Pământ rămâne greu în urmă, doar râmele să îl mănânce
Până-l vor devora, îl vor face un glob de carne trivial,
Viermos, în care numai peştele să-şi ia momeala, să se culce...

Se înalţă sol din solul ce tot creşte, acoperă tot ce-i, gunoaie,
Vestigii, ce dărâmă praful cosmic; solii în inhalări mesaje
Refăcând, zalele-n lanţuri, altele mai noi, spirale adăpând în ploaie
Un secetos, tot mai arid teluric, târâtor conclav cu încolăciri, trucaje...

... Într-o cascadorie ieftină de mistic inventat de-a reproduce copii
Ce lasă dâre lungi în huma brun-jilavă, încă neîngurgitată;
Îs orbii târâtori, urmaşi de cei ce-un ochi aveau, doar pentru ei, ciclopii...
E rătăcită, o râmă, pe-o stâncă din neant; priveşte la planeta... O novă depravată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin căinţă omul devine o lacrimă care se înalţă spre cer.

aforism de Alexandra Mihalache din Între expresie şi adevăr (Cugetări şi definiţii aforistice), Lumina expresiei (decembrie 2016)
Adăugat de Alexandra Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iedera

Iedera care se-ntinde
Pe pământ, rămâne slabă,
Toţi o sfarmă cu piciorul,
Şi ea veştejeşte în grabă,
Dar, când iedera se-nalţă,
Tot mai sus şi mai umbroasă,
Cine-o vede, o iubeşte,
Lăudând-o, că-i frumoasă.

Astfel omul, când rămâne
Numai pe pământ cu gândul,
Toţi îl ocolesc, cu mâna
De departe arătându-l.
Dar când omul îşi înalţă
Gândul către Cer mereu,
Îl iubeşte toată lumea
Şi-i ajută Dumnezeu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub bolta unde ruginesc

Prin geamul nopţii trece luna,
O amintire pe perete
Rămâne umbra care creşte,
Cum creşte zborul la erete.

Mă înfăşor în gheara vieţii
Şi strâng în piept semne hazlii,
Aud cum umblă prin biserici
Trecute morţi cu oameni vii.

Văpăi albastre încunună
Un ochi rotund, un ochi domnesc,
Rămâne luna amintire
Sub bolta unde ruginesc.

Se duc aşa ca frunza anii,
Visez cu ochii puf în zbor,
Rămân credinţă-a ta lumină
Când moartea bate din picior!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ţipăt

Sunt ochi în care el oricând poate privi
Şi mâini cu care să-împartă-alinturi reciproce,
Dar eu mereu pentru iubitul meu voi fi
Doar o voce.

Sunt sâni cu care fruntea lui să se îngâne
Şi gură pentru gura lui pândar,
Dar eu până la moarte voi rămâne
Un ţipăt doar.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artistul, poetul în particular, este întotdeauna un anarhist în cel mai bun sens al cuvântului. El trebuie să asculte numai chemarea ce se înalţă în el din trei voci: vocea morţii, cu toate prevestirile sale, vocea dragostei şi vocea artei.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!