Banii... n-aduc fericirea

Pe cât e de paradoxal, aşa cum astăzi omenirea,
Convinsă de un fapt real, că banii n-aduc fericirea,
Se zbate,-aleargă clocotind, având probleme foarte mari
La gândul că,-ntr-o zi, muncind, vor deveni milionari,

La fel şi eu, săptămânal, pensionar de meserie,
Cu-al meu noroc congenital iau un bilet la loterie,
Căci tot mereu cum socotesc, nu-mi pare-a fi o aberanţă,
Câţiva mangoţi de investesc într-o asemenea speranţă,

Şi-n special, pentru covrig, o şansă nu cred că există
În viaţa mea ca să-l câştig dacă nu sunt înscris pe listă,
Jucând de ani, perseverent, aceleaşi numere cu gândul
Ca vreodată, evident, îmi va veni şi mie rândul,

De aia mă şi îngrozesc, ce-oi face când voi câştiga?!...
Nici vorbă c-am să construiesc veceuri pentru bafta mea!
Însă, cu-atâtea milioane, probleme grave s-or ivi,
Căsuţa mea cu trei şoproane, confort nu-mi va mai oferi,

Iar tărăboanţa, un Fiat, cadou de la bunicul meu,
Părându-mi mic şi demodat, l-aş da precis la vr'un muzeu,
Ca să nu zic de Leana, care, ce-i drept, nu e ca-n prima zi,
Pe lângă o Lenuţă "mare", mii de cusururi i-aş găsi...

Şi-apoi, mai mare mi-este teama, de-aş câştiga un sac de la bani,
Gândind ce şoc ar fi pe mama, şi de trăit mai are ani,
Dar cel mai mult m-aş oftica pe-amicii mei ce, în neştire,
Ar chefui, s-ar bucura... pentru a mea nefericire.

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sunt o "persoană" agitată, voi căuta calmul ca un stindard pentru libertate! Voi atrage în viaţa mea, un partener, şef, prieten calm, îmi voi lua un animal blând, etc., pentru că am sentimentul clar căci complementaritatea mă reîntregeşte. Şi cu adevărat, mai ales la început, ceva magic pare că se întâmplă. Însă, odată cu trecerea timpului observ că de fapt, şi partenerul, şeful, etc., îşi doresc la rândul lor dinamismul, entuziasmul meu şi pasiunea mea. Deci, şi ei funcţionează "Tot pe Lipsă", ca şi mine. Atunci, poate, dacă sunt norocos, pentru prima oară mă aplec asupra celui care simte lipsa! Oricât de mult m-aş strădui, şi chiar am făcut-o îndelung, observ căci chiar dacă mi-aş complementa toate lipsurile, ceva în mine găseşte noi lipsuri şi devenirea rămâne. Până ce nu realizăm ca gândul şi separarea=lipsa sunt una, devenirea rămâne ca o presupusă evoluţie, spre un scop foarte înalt! Atunci, pentru primă oară observ că cel care toată viaţa "a vrut şi mai mult", "şi mai mult" este simţământul fals de "eu". Fiind supus fluctuaţiei gândirii, şi zgomotului ei psihologic, acest "eu" mereu instabil îşi doreşte lucruri, calităţi, fiinţe, prestigiu, bani pentru a se stabiliza, perfecţiona, valida şi mai ales pentru a părea cât se poate de real într-o lume onirică!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi în România nu poţi să te mişti cu coatele mai departe de piept ca să nu dărâmi un calculator, încât copiii caligrafiază din ce în ce mai urât, dar pot cu viteză să scrie la un calculator. Ei bine, într-o asemenea lume trebuie ţinut cont de un asemenea factor. În România sunt convins că s-ar găsi miliarde multe care să intre într-o afacere profitabilă, dar câtă vreme nu există posibilitatea de recuperare rapidă, nimeni nu nu-şi bagă banii ca să şi-i recupereze peste ani. De aceea povestea filmului de azi, pentru mine este o mare durere, pentru că eu cred că dintr-un pământ care poate să izvorască o asemenea forţă teatrală nu se poate ca într-o artă îngemănată, să nu aibă asemenea mari talente. Din păcate, cinematograful fiind industrie nu se poate realiza decât prin intermediul mijloacelor extrem de costisitoare. Într-o asemenea sărăcie ca la noi pentru cultură este foarte greu să poţi oferi şi valoare. Vedeţi ce pondere extraordinară au în clipa de faţă calculatorul şi creatorul de imagini sintetice care impresionează.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit dar ai şi alte probleme. Poate trebuie să te întreţii singur dar cel puţin ai banii tăi. Probleme însă sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am, şi când o să fiu, am să fac" este păcatul pe care mulţi oameni îl fac. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare, nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Ştiind acest lucru ce ai de gând să faci diferit începând din acest moment?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că cea mai simplă urare de "La mulţi ani!" este să recunoşti în tine Viaţa veşnică pe care inima ta deja o este şi doar gândul o poate pierde pentru că n-a putut-o Niciodată câştiga. Noi toţi suntem "Viaţa Veşnică" condamnate de "Dumnezeul" nostru Gândul în biete făpturi muritoare. TU eşti Viaţa care are "un corp", Niciodată corpul care are viaţa. Îţi urez să vezi Asta de ziua ta căci nu cunosc nici o altă urare sau fericire mai mare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

De-aş fi eu cumpănă-n răscruce,
I-aş iscodi pe trecători,
De unde vin şi-unde s-or duce,
De au văzut dorul în zori;

De-aş fi troiţă în cărare,
Pe babe, pân’ s-or închina,
Le-aş pune-aceeaşi întrebare:
Văzut-aţi dorul pe-undeva?

De-aş fi eu pod, pe râu, în vale,
I-aş strânge apele ce-i curg,
Să-mi spună albiile-i goale,
Unde e dorul, în amurg,

Iar pe-noptat, ca şi o fată,
Aş întreba Luna mereu,
Sub care boltă înstelată
Visează-acuma dorul meu (?);

De-aş fi clopotniţa bătrână,
Aş întreba întregul sat,
Din deal, de sus, până la stână,
Cu dorul, ce s-a întâmplat?

Căci…parcă s-a înstrăinat,
În uliţă, când rar apare,
E-atât de trist, şi-nlăcrimat,
Pe-o filă numai de scrisoare.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit, dar ai şi alte probleme. Poate că e nevoie să te întreţii singur, dar cel puţin ai banii tăi. Problemele, însă, sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani, însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată, ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am şi când o să fiu, am să fac..." este păcatul pe care mulţi oameni îl comit. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că, privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, dacă după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Aşadar, e nevoie să fii fericit acum sau nu vei mai fi niciodată.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor mai mari duşmani ai neamului românesc

De aş avea putere-n mâna dreaptă
Să-i ţin de ceafă, ţi i-aş altoi
Cu stânga până ce m-aş răcori
Fără regret, pentru această faptă;

Le-aş da la ochi pân' dudele s-or coace,
Şi dinţii le-aş zbura, şi trei măsele,
Ca sâmburii pe-asfalt, de corcodele,
Iar nasul, zărzărea din pumni le-aş face;

Şi-n timp ce le-aş servi, cu mult nesaţ,
Castane repetate-n scăfârlie,
I-aş îndopa cu Dero, sau leşie,
Să n-aibe greţuri de la găinaţ,

I-aş pune-apoi, pe rând, cu-n polonic,
Să-nghită numai pere mălăieţe
Şi piersici scofâlcite de prin pieţe,
Dând foc uşor de tot la alambic,

Ca-n miez de noapte, fără stele, Lună,
Să-i fierb natur, la piele, în chiloţi,
Să înţeleagă,-ai dracului de hoţi,
Că ţuica se mai face şi din prună!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în continuare în puterea cuvintelor pentru că, de multe ori, câteva rânduri de la un om drag îmi schimbă întreaga zi. Cred că o conversaţie cu un prieten bun ar trebui recomandată de toţi medicii drept terapie obligatorie pentru suflet (compensată şi cu efect de durată, garantat). Cred că viaţa îţi poate oferi surprize care să arunce în fundal, cu dispreţ, orice film şi mai cred şi că, în ciuda rădăcinilor puternice, poţi găsi aripi pentru vise. Iar senzaţia dată de zborul înalt te va face mereu să zâmbeşti, ca omul sigur că magia există. Cred că tot ce ştiai despre ordinea lucrurilor, despre ce eşti capabil să simţi şi să faci se poate da peste cap într-o zi şi că nu există "niciodată". Cred că oamenii întâlniţi cândva se pot întoarce pentru a-ţi oferi ceva de care nici nu bănuiai că ai nevoie, ca de aer.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un lucru tare misterios cu pasiunile omeneşti, iar în cazul copiilor totul se petrece la fel ca şi în cazul oamenilor maturi. Cei copleşiţi de o pasiune n-o pot explica, iar cei ce nu au trăit niciodată ceva asemănător nu pot înţelege. Există oameni care îşi pun în joc viaţa pentru a cuceri un pisc. Nimeni, nici chiar ei înşişi nu îşi pot explica limpede de ce. Alţii se câinează pentru a câştiga inima unei persoane care nici nu vrea să ştie de ei. Iar alţii se distrug, fiindcă nu pot rezista plăcerilor mâncării – sau ale băuturii. Unii îşi cheltuiesc întreaga avere pentru a câştiga la jocurile de noroc sau jertfesc totul de dragul unei idei fixe ce nu se poate realiza niciodată. Alţii cred că nu pot trăi fericiţi decât în altă parte de locul unde se află, şi călătoresc toată viaţa prin lume. Iar câţiva nu-şi găsesc liniştea până ce n-au devenit puternici. Într-un cuvânt există tot atâtea pasiuni, cât şi oameni.

Michael Ende în Povestea fără sfârşit
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Aş vrea eu să n-am probleme...
Traian: Ah, cred că ştiu despre ce e vorba, îşi dădu directorul seama. Problemele tale au un nume: Diana Enka, mama ta. Dar aceste probleme le-ai putea rezolva foarte simplu.
Lucian: Cum, dom' director? Cum s-ar putea rezolva?
Traian: Discutând cu ea. De ce o tot eviţi?! Ştii de câte ori a venit aici, în biroul ăsta, de când ai plecat de acasă? Zi de zi! Stă ore întregi aici, plânge şi imploră... Habar n-ai cât de greu îmi e să mă prefac că n-o văd, că n-o aud. Iar spre deosebire de tine, n-o pot evita...
Lucian: A venit la dumneavoastră zilnic?! Nu mi-aţi spus nimic în acest sens.
Traian: Pentru că nici nu m-ai întrebat nimic despre ea. Credeai că stă liniştită acasă, că nu se interesează de tine, că nu te caută? Te înşeli! E mama ta... Iar eu sunt nevoit să fac pe durul, deşi nu-mi convine. Vezi în ce situaţii dificile şi neplăcute mă aduci? Pentru tine însă, sunt dispus să îndur orice: umilinţă, jigniri, acuzaţii...
Lucian: Mama v-a jignit, sau v-a acuzat de ceva?
Traian: Hmm... Nu doar o singură dată, Luci; aproape mereu. Pentru altul n-aş face aşa ceva. Dar tu; cum mă răsplăteşti? Tot trist şi suspicios eşti!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ţinut minte

Găsesc în ceilalţi oameni ceea ce caut.
Dacă îl caut pe Dumnezeu, îl găsesc pe Dumnezeu.
Dacă scotocesc după lucruri urâte, găsesc lucruri urâte.
Eu, de fapt, selectez ceea ce doresc – şi asta primesc.

O viaţă fără provocări înseamnă a merge la o şcoală
unde nu se primesc şi nu se învaţă lecţii.
Încercările nu vin pentru a mă deprima sau pentru a mă doborî,
ci pentru a mă instrui, a-mi arăta direcţia şi pentru a mă întări.

În înţelepciunea şi în planul iubitor trasat de Tatăl
nicio povară nu-mi este pusă pe umeri fără un scop
şi nu există urgenţe şi nici supărări care să mă doboare –
mi-au fost date puterea şi însuşirile necesare pentru a le depăşi.

O viaţă rotundă şi împlinită nu este determinată
de circumstanţe exterioare sau de favorurile altora.
Acestea sunt tangenţiale, dar nu sunt sursa.
Fericirea sau nefericirea vin din felul în care gândesc şi simt.

Niciodată nu voi putea pierde ce este-al meu,
nici nu voi putea stăpâni ceva care nu-mi aparţine.
Nu mă voi eschiva niciodată în faţa unei probleme:

Ori mă va urmări mereu, ori voi intra într-o alta asemănătoare,
deşi s-ar putea să aibă altă înfăţişare sau alt nume.
Nu purta grija zilei de mâine.

Astăzi este ziua de ieri, cea care-ţi provoca angoase.
Nu bate niciodată la o uşă închisă:
Aşteaptă să se deschidă şi atunci treci dincolo de prag.

O persoană care a intrat în viaţa mea
a intrat pentru a mă învăţa ceva
sau pentru a învăţa ceva de la mine.

poezie de Autor necunoscut – SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mult, de mult eram mic... Mama n-a început prin a mă învăţa să scriu sau să citesc, ci să socotesc. Voia să mă facă să nu-mi fie teamă de matematică. După ce mă învăţase să socotesc de la 1 până la 10, a sărit. Ea ştia că tot aşa de uşor se adună doi cu trei ca douăzeci cu treizeci, ca două sute cu trei sute, ca două milioane cu trei milioane. Eu mă ţineam fălos că ştiam să număr. Mult, mult. Regula de trei simple a ştiut să mă facă s-o inventez. Apoi a început calculul mintal.

Grigore Moisil în revista Femeia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un pictor

E un tablou frumos, o reuşită,
Bijuterie-n portofoliul meu,
O pânză care pare potrivită
La locul cel de cinste-ntr-un muzeu.

Nici eu nu pot să înţeleg: cum, oare,
Am reuşit, c-o tuşă de maestru,
Figura ta candidă, visătoare,
S-o scot din minte, fără vreun sechestru,
Şi s-o aduc în lumea asta mare?
E-o luptă aprigă acum în mine,
Căci nu există-n lume o valoare
Ce trece de simţirea-mi pentru tine.

Eu ştiu că n-o duc bine şi-am nevoie
De-o sumă care poate-ar ajuta,
Dar mi-este imposibil, nu am voie
Să o câştig, când ştiu că te-aş trăda.

Vorbeşte şi ajută-mă iubito,
Ajută-mă în grelele alegeri,
Mă iartă pentru fapta ce-am gândit-o
Şi trece-o printre multe ne'nţelegeri
Din viaţa grea pe care am trăit-o!
E greu pentru un pictor să-nţeleagă
Cum, în natura ce a zugrăvit-o,
Lui îi e greu din roade să culeagă.

Tu eşti mereu pe gânduri, visătoare,
Şi-aşa, în gândul meu, mereu vei sta,
Te vreau pe tine, nu vreau consacrare,
Rămân cu tine-aici şi-n mintea mea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castele-n Spania (Lui Cincinat Pavelescu)

De-ar vrea norocul să-mi zâmbească
Şi să câştig la loterie,
Aş duce-o viaţă-mpărătească,
Ascuns să nu mai mă găsească
În timpi de ani, fiinţă vie.

N-aş vrea să am măriri deşerte,
N-am nici-o sete de renume,
Aş înălţa mereu concerte
La adăpost de griji şi certe,
La adăpost de om şi lume.

În colţ tăcut de vreo Sahară,
Castel aş pune să-mi zidească,
Şi scuturat de-orice povară,
Aş ridica spre ceruri scară,
De-ar vrea norocul să-mi zâmbească.

Ca-n basme masa mi s-ar pune
Şi s-ar deşterne tot ca-n basme,
Bucatele cele mai bune
Ar apărea ca prin minune
Pe tăvi aduse de fantasme.

Prin vase de-aur şi prin cupe
De cornalină şi agată,
De silfi uşori, gentile trupe,
Ar tot turna zburând în grupe
O ambrozie delicată.

De pe-o terasă înflorită
Privirea mea s-ar pierde-n cale
Sub frunzătura-nchipuită
De soare vesel strălucită
Şi scânteind de portocale.

Fântâni de ape săritoare,
Ar răcori-o-n orice clipă
Cu picături nălucitoare
Ce-n urmă-n limpede izvoare
S-ar scurge leneş sau în pripă.

Iar împrejur de-acea grădină
Nimic, nimic decât pustie...
Pustia de nisipuri plină
Precum e cerul de lumină, --
De-aş câştiga la loterie.

Dar viaţa în singurătate
Mi s-ar urî şi ea la vreme
Şi mi-aş clădi atunci palate
Pe lângă ţărmuri populate
De-ale amorului poeme.

Pe lângă Neapol am de ştire,
Că e un cuib între verdeaţă,
Eu l-am văzut în părăsire
Ş-am fost cuprins l-acea privire
De melancolica-i dulceaţă.

Acolo corpul mi l-aş duce,...
Ruina trage la ruină... --
Aş vrea ca moartea să m-apuce
Purtându-mi viaţa ca o cruce
Pe-un ţărm frumos de mare lină.

Dar câştigând la loterie,
M-aş face ca şi alţii poate,
Şi preschimbat prin avuţie
N-aş mai căta o vizunie,
Ci aş voi să gust din toate.

Atuncea poate-n gând mi-ar trece
Să ţin în lume tren şi casă,
Să am bufoni cu tivge sece
În contul căror se petrece
Şi paraziţi să am la masă.

Să treier podul în trăsură,
Să-mi râd de suferinţe grele,
Iubindu-mi singura făptură,
Pentru stomac şi pentru gură
Să fie ţinta vieţii mele.

Oh! simt, oh! simt că avuţia
Pe om îl face rău să fie,
De-mi cântă-n suflet poezia,
Să cânte-o face sărăcia... --
N-am câştigat la loterie.

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau un bilet care duce la mama...

Vreau un bilet care duce la mama,
căci n-am mai văzut-o demult,
acum îmi ajunge răbdare,
şi timp am destul s-o ascult.
Mâinile-i sunt muncite din greu
şi faţa îmbătrânită de muncă,
lacrimile de care vinovată sunt eu,
mii de cuvinte nu o să-mi ajungă.
Singură eşti şi de atâtea ori,
te rogi pentru noi, să ne fie bine,
ştii că venim de sărbători,
dar gândul ne este trimis către tine.
Cu zile ce trec, ma-nvăluie teama,
daţi-mi un bilet care duce la mama.

poezie de Corina Bezdiga (20 martie 2015)
Adăugat de Corina Bezdiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de eşec sau teama de succes, teama de schimbare, teama de a lua atitudine, teama de necunoscut, dacă nu sunt îndeajuns de bun pentru a face asta? Toate aceste temeri te împiedică să faci ceea ce vrei tu cu adevărat. De fapt nu îţi este teamă de ceva anume, ci îţi este teamă de gândurile pe care i le atribui lucrului respectiv. Când îţi este teamă de avion, nu îţi este teamă de structura lui, de aripi sau de motor, ci te sperie gândul "Dacă avionul se va prăbuşi". Şi da trăim conduşi de frică pentru că asta se promovează peste tot: în media şi la televizor ţi se prezintă numai acele ştiri rele, tocmai pentru a-ţi instaura starea de frică. Aşa vei fi mai uşor de controlat. Doar tu alegi ce parte a întregului tablou vrei să priveşti. Găseşte gândul din spatele fricii şi provoacă-l! Este real?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Nu e o exagerare,
Dar să ştiţi, n-am apucat,
De când eu am emigrat
În Canada asta mare,
Să fiu, nene, speriat;

Cât ar vrea ei, zi de zi,
Ca să bage groaza-n mine,
Cu prostii de-astea nu ţine...
Prin ziare, la TV,
Nu mă dau măcar pe vine...

Nici de-aş auzi vreodat'
Că un terorist, o mie,
Într-o clipă de mânie
Ar fi volatilizat...
Păru-mi stă lins pe chelie,

Ori, de pică vreo cometă
Pe-undeva prin Caucaz,
Sau vreo babă (ştiu un caz,
Însă după bicicletă)
Zău că... mi-ar produce haz...

Chiar mai şi sărbătorim
Halloweenul, cu bomboane (!)
Îi servesc, fără tromboane,
Să mă simt ca-n ţintirim,
Dar nu-mi dau măcar frisoane,

Deghizaţi în orişice,
Puradei să mă-nfioare,
Lei, gorile, târâtoare,
Însă, chestiunea e
Că eu ştiu ce-i teroare,

Fi'n'că eu, în ţara mea,
Când făceam câte-o trăsnaie,
Făr' să iau măcar bătaie,
Mama, frate, mă îngrozea
De-o simţeam şi-n măruntaie,

M-alerga, lua şi-un par,
O-auzeam din pod, săracu',
Suduind, roşind spanacu':
Vine tac-tu-acas' disear'
Şi-ai să-l vezi atunci pe dracu'!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu: "Te iubesc!"

(sau "Declaraţie de dragoste", un alt posibil titlu)

Amorul meu te înconjoară
Cu pasiune nelimitată;
Eşti visul meu de odinioară
Şi realitatea întruchipată.

Prezenţa ta încântătoare
Din prima clipă m-a subjugat
Şi am simţit ce rău mă doare
Iubirea ce m-a încercat.

Eşti prima mea mare iubire,
Eşti unică în felul tău
Şi pot ghici în a ta privire
Că şi eu sunt iubitul tău.

Eşti visul meu, eşti viaţa mea,
Ţie-ţi închin dragostea...
Eşti tot ce am mai bun în lume,
N-aş vrea să te desparţi de mine.

Eşti dulce, zveltă, încântătoare,
Ai glasul de privighetoare,
Privirea ta e visătoare,
Iar gura ţi-e ademenitoare.

Tu mă provoci seducător,
Cu trupul tău fermecător,
Mă amăgeşti că sunt frumos,
M-atragi în mod misterios.

Tu eşti o floare între flori,
Mult mai presus de orice comori
Şi ai un chip fermecător,
Un trup sublim, unduitor.

Privirea ta de foc mă arde
Şi într-o clipă mă vrăjeşte;
Fiorul ce trupu-mi străbate
În mod plăcut m-ademeneşte.

Cu trupul tău mă ispiteşti,
Cu dragoste mă-nlănţuieşti;
Îmi place să fiu sclavul tău,
Să îmi şopteşti: "Tu eşti al meu."

Şi chipul tău mă zăpăceşte
Şi glasul tău mă aiureşte...
Mă pierd de tot în preajma ta,
Dar mă trezeşte dragostea.

Mireasna ta mă ameţeşte
Şi mă topesc de dorul tău,
Surâsul tău mă urmăreşte,
În gând, în vis şi tot mereu.

Ador zâmbetul tău divin,
Eşti tot ce mi-aş putea dori,
Iar dragostea ce ţi-o închin
Nicicând nu se va ofili.

Îţi jur o dragoste eternă
Şi pură ca o lacrimă;
Iubirea mea va fi supremă,
Iar fericirea – maximă!

Pentru mine eşti divină,
Prezenţa ta este sublimă,
Cu vocea ta cea cristalină
Mi-ai răpus a mea inimă...

Ce numai pentru tine bate
Şi a ta va fi cât voi trăi,
Nu-mi mai e gândul nici la mate',
Ci doar la tine, zi de zi.

Tu eşti cea care- mi dă putere,
Iubire, speranţă, plăcere...
Vreau să te am mereu alături,
Să ştiu că n-ai să mă înlături.

Vreau să te simt mereu aproape,
Chiar dacă-i zi, ori de e noapte,
Vreau lângă mine să te ştiu,
În gândul tău mereu să fiu.

Aş vrea să stau doar lângă tine
Tu să trăieşti numai cu mine,
Uniţi pe veci noi doi să fim,
Mereu, mereu, să ne iubim.

Aş mereu să te sărut,
Cu patimă să te iubesc;
Când sunt cu tine, de mine uit,
Timpul aş vrea să îl opresc.

Aş vrea să adorm la pieptul tău,
Să te cuprind uşor în braţe,
Să mă dezmierzi cu amorul tău,
Să-ţi mângâi ale tale coapse.

Mereu aş vrea să te privesc,
Cuvinte dulci să îţi şoptesc,
Să-ţi cânt, să-ţi spun cât te iubesc,
Că doar pentru tine trăiesc.

Lângă tine sunt fericit,
Fiindcă mă simt iubit;
Nu mai ştiu ce înseamnă teama,
În urmă mult a rămas spaima...

Spaima că te-aş putea pierde,
Teama că nu m-ai iubi;
Disperarea ce m-ar cuprinde
Dacă tu m-ai părăsi.

Pentru tine aş face orice,
În schimb cerându-ţi dragoste;
Ţi-aş da oricând tot ce mi-ai cere
Doar pentru o clipă de plăcere...

Nu am cuvinte ca să-ţi spun
Ce pentru mine tu însemni;
Ştiu doar: Te iubesc ca un nebun
Şi-n veci te voi iubi la fel.

Doar tu eşti tot ce îmi doresc,
Să fiu cu tine, să te iubesc,
Să sorb al dragostei nectar,
Să simt iubire – iar şi iar...

Nu te voi înşela nicicând,
Nici măcar cu un singur gând,
Nu vreau să-ţi văd chipul plângând,
Nu vreau să te ştiu suferind.

Nu vreau să te pierd niciodată,
Nu mai pot trăi fără tine,
Vreau doar să fii a mea, toată,
Să ştiu că mă iubeşti pe mine.

Şi nimeni nu mi te va lua,
Dragostea ta nu-mi va fura,
Căci tu vei fi numai a mea,
Pentru tine viaţa mi-aş da.

Cu vorbe dulci îmi dai fiori,
Mă-mbăt doar cu tandreţea ta,
Te simt vibrând, tremurător,
Când ne uneşte dragostea.

E minunat să te iubesc,
Să ştiu că mă iubeşti şi tu,
Doar pentru tine să trăiesc,
Ţie să-ţi dăruiesc sufletul.

Nimic nu-i mai frumos de aşa,
Nici nu-mi doresc altceva,
Cu tine totu-i ca-ntr-un vis,
Cu tine zbor spre paradis.

Căci dragoste la prima vedere
A fost atunci când te-am zărit;
Acum ştiu, cu multă plăcere,
Soarta, destinul, ne-a unit.

Când mă atingi – înnebunesc,
Când mă săruţi – încremenesc,
Însă de lângă mine pleci,
Mă sting şi mă răcesc, pe veci...

poezie de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, partea a IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţii

În viaţa mea, nicicând n-aş fi crezut
Că am să fiu vreodată fericit
De-ai mei copii pe care i-am făcut,
Pân' ce nepoţii-n lume s-au ivit,

Căci de ai mei băieţi ce-au tot crescut
Zi după zi, fi'nd veşnic ocupat,
Abia acum, când anii au trecut,
Realizez că nu m-am bucurat,

Dar de nepoţi, adică nepoţei,
Când vin la noi mereu sunt bucuros,
De cum apar şi-n braţe-mi sar toţi trei,
Şi cerul pare mult mai luminos!

Iar mai apoi devin chiar exaltat,
Când facem câte-o boacănă, belea...
Nici vorbă... cum pe vremi eram blamat,
Nevastă-mea de mine să se ia!

Şi-n special, cum sunt ei de vioi
Şi-ntr-una mă aleargă pân' asud,
De-atâta gălăgie, tărăboi,
Nici soacra nu e chip s-o mai aud...

Că de ştiam ce fericit voi fi,
Indiferent ce o să credeţi toţi...
Pe cinstea mea, şi nu vă zic prostii...
Făceam direct, de la-nceput, nepoţi!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!