Autoanaliza mea este de fapt lucrul cel mai important de care dispun în prezent şi ea promite să capete pentru mine cea mai înaltă valoare, dacă e dusă la bun sfârşit... Nu e deloc un lucru uşor. Sinceritatea absolută cu tine însuţi e un bun exerciţiu. O singură idee cu valoare generală mi-a venit în minte. Am descoperit, chiar şi în cazul meu, (fenomenul) îndrăgostirii de propria mea mamă şi al geloziei faţă de propriul meu tată, iar acum îl consider un eveniment universal petrecut în prima copilărie, chiar dacă nu atât de devreme la copiii deveniţi isterici. - Asemănător inventării obârşiilor (legendele de familie) în paranoia - eroi, întemeietori de religii. Dacă-i aşa, putem înţelege puterea pe care o are asupra noastră Oedipus Rex, în pofida tuturor obiecţiilor pe care raţiunea le ridică împotriva presupoziţiilor destinului; şi putem înţelege de ce "drama destinului" era sortită să eşueze atât de lamentabil.

Sigmund Freud în scrisoare către Fliess (15 octombrie 1897)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce şi cum putem uita, în general şi între altele, evenimente care, aşa cum sunt acelea din primii ani de copilărie, cu siguranţă că ne-au lăsat o impresie din cele mai profunde? Este aici o problemă de un ordin cu totul diferit, în soluţionarea căreia putem foarte bine să atribuim un anumit rol apărării împotriva senzaţiilor de suferinţă, atrăgând în acelaşi timp atenţia asupra faptului că acest factor este departe de a explica fenomenul în totalitatea sa. Este un fapt incontestabil că impresiile dezagreabile sunt uitate cu uşurinţă. Numeroşi psihologi au sesizat acest fapt care a făcut asupra marelui Darwin o impresie atât de profundă încât el şi-a impus ca "regulă de aur" să noteze cu deosebită grijă observaţiile care păreau devaforabile teoriei sale şi care, după cum el a avut ocazia s-o constate, nu voiau să se fixeze în memoria sa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: E greu de crezut că ai putea avea duşmani.
Lucian: Aşa ţi se pare ţie, din cauză că eşti foarte bună. Cum reuşeşti?
Maria: Explicaţia ar fi simplă: Trăind mereu printre plante şi animale, iubindu-le, preţuindu-le şi îngrijindu-le cu drag, am devenit poate sufletistă şi bună. În plus, aş putea afirma că am reuşit să înţeleg adevărata valoare a vieţii.
Lucian: Adevărata valoare a vieţii?! Şi care ar fi aceasta?
Maria: Nu ştiu dacă într-adevăr am dreptate şi chiar aş fi descoperit această valoare inestimabilă, dar, după umila mea părere, ea constă în existenţă însăşi.
Lucian: Adică?!
Maria: Adică fiece vietate e importantă pentru că există; şi nu mă refer doar la fiinţele vii, ci şi la plante, pentru că şi ele trăiesc, chiar dacă n-au posibilitatea de a se deplasa singure, prin mijloace proprii, dintr-un loc în altul. În plus, nu e deloc corect ca noi să ne autoconsiderăm superiori tuturor celorlalte fiinţe, doar pentru că aşa ni se pare nouă. Nu suntem cu nimic mai presus decât celelalte creaturi cu care convieţuim, doar pentru că noi avem impresia că putem fi stăpâni, că totul ni s-ar cuveni; nu-i chiar aşa! Chiar şi o muscă, o floare sau un microb este la fel de important şi poate revendica aceleaşi drepturi. De ce? Pur şi simplu, pentru că există! Dacă n-ar fi importante, n-ar exista, iar lucrurile s-ar simplifica, reducându-se doar la existenţa noastră, a speciei umane. Ar fi însă monoton, plictisitor şi deloc interesant dacă n-ar exista nimic altceva cu excepţia oamenilor. De aceea îndrăznesc să afirm că fiecare îşi are rolul şi rostul bine determinat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva a zis, de exemplu, că ar vrea să îi ajute pe ceilalţi. Pentru a fi capabil să-i ajuţi pe alţii, trebuie mai întâi să înveţi să te ajuţi pe tine însuţi. Un mare număr de persoane, cu scopul de a-i ajuta pe alţii, se lasă luate de tot felul de gânduri şi de sentimente, pur şi simplu din lene. Ei sunt prea leneşi ca să lucreze asupra lor înşişi, dar le este foarte uşor să creadă ca îi pot ajuta pe ceilalţi. Aceasta înseamnă a fi fals şi ipocrit faţă de tine însuţi. Când un om se vede într-adevăr aşa cum este, nu îi vine în minte să îi ajute pa alţii - i-ar fi ruşine să se gândească la asta. Dragostea pentru umanitate, altruismul, sunt cuvinte foarte frumoase, dar nu au sens decât atunci când un om este capabil, urmându-şi propria alegere şi propria decizie, să iubească sau să nu iubească, să fie altruist sau egoist. Atunci alegerea sa are o valoare. Dar dacă nu are nici o posibilitate de alegere, dacă nu poate face altfel, dacă este doar ceea ce întâmplarea l-a făcut sau este pe cale să-l facă, un altruist astăzi, un egoist mâine, şi din nou un altruist poimâine, ce valoare mai poate avea acest lucru? Pentru a ajuta pe ceilalţi, un om trebuie să înveţe mai întâi să fie atent cu el însuşi. Doar un astfel de om îi poate ajuta pe alţii. Aşa cum suntem noi, nu putem face nimic.

P.D. Ouspensky în Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre trebuinţele religioase, legătura lor cu starea infantilă de dependenţă totală, ca şi cu nostalgia faţă de tată pe care o suscită această stare, mi se pare incontestabilă, cu atât mai mult cu cât sentimentul cu pricina nu se datorează pur şi simplu unei supravieţuiri a trebuinţelor infantile, ci este susţinut în permanenţă de angoasa pe care o resimte omul în faţa puterii preponderente a destinului.

Sigmund Freud în Angoasă în civilizaţie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adăugând zerouri, putem ridica cifra "unu" până la orice valoare – dar aceste zerouri nu valorează nimic prin ele singure dacă cifra "unu" este omisă. Tot astfel, atât timp cât sufletul individual (jiva) nu este unit cu Dumnezeu, el nu-şi poate manifesta adevărata valoare, pentru că toate lucrurile de aici, de jos, nu au valoare decât în măsura în care ele sunt în contact cu Dumnezeu.

citat din Sri Ramakrishna
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţiaţii, care au obiceiul de a reflecta asupra tuturor manifestărilor existenţei pentru a le aprofunda, au descoperit că această tendinţă atât de naturală, atât de răspândită, de a căuta o altă fiinţă pentru a te uni cu ea, ascunde unul dintre cele mai mari secrete ale universului. Dacă omul ar înţelege semnificaţia acestei tendinţe şi ar şti să o utilizeze în munca spirituală ar deveni o divinitate.

citat clasic din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţăturile religioase sunt totalmente iluzii, afirmaţii nedemonstrabile, nimeni neputând fi constrâns să le considere drept adevărate sau să creadă în ele. Unele dintre ele sunt atât de neverosimile, atât de incompatibile cu tot ceea ce am descoperit cu mare greutate în legătură cu realitatea lumii şi a universului, încât – luând în mod corespunzător în considerare diferenţele psihologice – le putem compara cu halucinaţiile. Asupra valorii de adevăr a celor mai multe dintre ele nu ne putem face nici o idee logică. Tot aşa cum sunt nedemonstrabile, ele sunt şi de necombătut.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Valoare dă valoare"

Să ai "valoare dă valoare"
E clar, un nobil "ţel de ţel"
Să fii de-odată "cel mai cel"
Indubitabil ai culoare...

Să ai "valoare dă valoare",
Să fii bengos şi respectat
Şi de duşmani invidiat
E targhetul cu "lumea moare"...

Să ai "valoare dă valoare"
Are o mare importanţă
Că printre "fraieri" ai prestanţă
Chiar dacă stai pe "la răcoare"...

poezie de Petrică Conceatu (16 octombrie 2017), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama: Tu chiar vrei să rămâi singură? Nu vezi că toate fetele sunt în competiţie pentru un bărbat? Numai tu,... tu chiar nu cauţi să fii deloc atractivă?
Fiica: Eu sunt floarea de la marginea prăpastiei. Dacă vrea să mă iubească, cel care va vrea, nu ar trebui să mă iubească pentru forţa din interiorul meu, de a sta la margine, şi totuşi, de a rezista?" (în mintea mea).... în realitate îi răspund "Şi mie îmi pare rău pentru faţa pe care o am. Nu mă pot abţine să nu îmi fac rău.
Mama: Întelege, aşa funcţionează toţi bărbaţii, pentru ei contează cum arată o fată, e vorba de prima impresie. Te vede aşa, plină de bube, o să fugă de tine. Orice băiat, orice băiat...
Fiica: Nu numai orice băiat, chiar orice om... sunt un monstru. Nici măcar o prietenă nu am... Toate aşteaptă de la mine ceva. Iar eu, uneori, îmi doresc să fiu altcineva...
Mama: Data viitoare te internez la spital, te declar incapabilă să te controlezi.
Fiica: Da, sigur.... Aşteaptă măcar să ajung la cauză, să împlinesc profeţia, şi o să pot fi domnişoara cu altă faţă. Vedem noi cine râde la sfârşit, eu şi amicul meu Kierkegaard. Îmi pare rău, mamă, dar numai dacă o salvez pe Ariadna o să mă pot iubi vreodată. Ai idee câte strategii trebuie să elaborez ca să distrug monstrul?
Mama: Care monstru, parcă tu erai monstrul?
Fiica: Cât de încuiată să fii să nu realizezi că monstrul mă ţine captivă din primii ani de copilărie? Toate fricile alea, faptul că nu alergam spre tine, când aveam nevoie de tine, fuga de realitate, fuga de mine însămi, toate sunt rezultatele operei lui. Pe care am de gând să o închei anul ăsta. Şi ştiu exact cum...
Mama: Cum?
Fiica: Să îţi prezint labirintul... mi-e teamă numai să nu faci infarct, pentru că aici nu mai poţi ascunde cine eşti cu adevărat. Aici, poate, o să îţi auzi urletele la fel de tare cum le aud eu. Pentru că, aici, toţi îmi văd capul ascuţit, când el de fapt e rotund. Numai şi numai pentru că ăsta e rezultatul fricii mele de oameni. Şi nu am altă şansă decât să trec prin Pădurea Interzisă, să îmi înving frica.
Mama: Imposibil... în Pădurea Interzisă nu o să poţi supravieţui. O să rămâi cel puţin fără picioare...
Fiica: Nu şi dacă îmi iau o pelerină verde de camuflaj... şi un prieten de încredere...
Mama: Parcă spuneai că nu ai prieteni...
Fiica: Nu am, dar de unde ştii tu că nu o să am... e drept, un parteneriat la început, fac eu un efort... Ideea este că se pune la bătaie toată viaţa mea, mamă. Nu pot da înapoi...
Mama: Vezi doar să nu mai ai încredere din nou într-un lup, ştii bine ce ai păţit ultima oară...
Fiica: Fără frica de lupi, păstorii nu ar putea avea curaj. Pot fi o ciobăniţă bună, o ştiu sigur, mi-a spus-o luna. Ea nu minte niciodată...
Mama: Te las în protecţia Maicii Domnului...
Fiica: Ea mi-a trimis visul cu furtuna... chiar dacă aş călca în mijlocul morţii, tot aş fi în siguranţă. Nu crezi că merită?...
Mama: Eu niciodată nu mi-am dorit decât să te protejez. Iartă-mă pentru tot ce n-am putut înţelege.
Fiica: Vei înţelege, la sfârşit...

replici din Scufiţa Verde, scenariu de Ana-Maria Gondoş
Adăugat de Ana-Maria Gondoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa care ne-a fost hărăzită
de bunul nostru Dumnezeu
e o taină fără sfârşit,
chiar dacă vi se pare că
sunteţi atotcunoscători.
N-o să înţelegi niciodată
cursul destinului
tu, om fără minte
care ţi-ai pus pe faţă
masca lui Dumnezeu.
Puterea e mai trecătoare
decât zborul păsării,
mai instabilă decât tremurul
apei la ţărmuri.
Puterea ta, omule, e doar nisip,
el e regatul tău
atotştiutorule,
atâta meriţi!

poezie de Mihai Duţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată drag din cer

Din cer Tată scump şi drag
Iat-un pumn azi de ţărână
Pe-al iubirii Tale prag
Vrea să fie fără vină

Doamne vreau şi eu să fiu
O valoare pentru Tine
Pentru Tine fă-mă-un fiu
Chiar în Slăvile-Ţi Divine

Tată scump din cerul sfânt
Iată eu îţi mulţumesc
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Pe care eu îl iubesc

Eu ţi-aduc acum mărire
Pentru planu-Ţi întocmit
Prin care a Ta zidire
Tată Tu ne-ai dăruit

Dumnezeule Prea Înalt
Îţi aduc acum onoare
Pentru toate ce ne-ai dat
Pentru veşnica-Ţi salvare

Viaţă Doamne Tu ne-ai dat
Mântuire tot la fel
Prin Mielul crucificat
Fiul Tău Emanuel

Tu eşti Tată mai "nainte
Chiar de orişice-nceput
Şi-ale vieţii vii cuvinte
Ni le-ai dat ca şi un scut

Al omului Creator
Arhitect Universal
Şi Tată al tuturor
Tu eşti al meu ideal

Vreau să fiu pe veci al Tău
Prin Isus Mântuitorul
Să-mi fii pururi Dumnezeu
Iar Hristos — Învăţătorul

Îţi aduc pe veci onoare
Şi te laud te slăvesc
Pentru veşnica-Ţi lucrare
Prin care şi eu trăiesc

Glorie Tată iubit
Pentru tot ce ai lucrat
Pentru Fiul Tău iubit
Prin care Tu ne-ai salvat
19 iulie 2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multe răspunsuri mai bune decât a-l face pe copil să simtă că prin a pune întrebări profunde comite o gafă socială. Dacă avem o idee despre care ar fi răspunsul, putem încerca să îi explicăm. Chiar şi o încercare incompletă reprezintă o reasigurare şi o încurajare. Dacă nu avem nici o idee despre răspuns putem folosi enciclopedia. Dacă nu deţinem o enciclopedie, putem duce copilul la bibliotecă. Sau am putea spune: "Nu ştiu răspunsul. Poate că nimeni nu ştie. Poate când vei creşte mare, tu vei fi prima persoană care o să afle."

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regulă unică şi procedeele multiple de compoziţie se aplică tuturor imaginilor compozite de care abundă visul şi din care ar fi superfluu să se dea exemple. Ele ne apar mai puţin stranii din momentul în care renunţăm să le asimilăm obiectelor percepţiei noastre în stare de veghe şi ne amintim că ele rezultă din acţiunea de condensare a visului şi servesc la punerea în valoare, într-o manieră concisă şi frapantă, a caracterului comun diferitelor motive care intră în combinare. Analiza este aceea care ne permite să descoperim acest caracter comun, căci tot ceea ce putem conchide cel mai adesea din conţinutul visului este că există o necunoscută, o valoare x, comună tuturor acestor imagini eteroclite. Disociind aceste imagini, analiza ne va conduce direct la interpretarea visului.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns la concluzia că orice frustrare avem, orice lipsă, este doar un fel al vieţii de a ne învăţa că defapt putem să fim foarte fericiţi fără acel "ceva" după care tânjim acum atât de mult. Ai observat că uneori poţi să îţi doreşti foarte tare ceva luni şi ani de zile şi niciodată să nu ajungi la destinaţie? Mai mult, parcă obiectul dorinţelor tale te evită cu orice preţ. Într-o zi, te resemnezi, capitulezi şi dobândeşti o stare de linişte interioară, chiar fericire amestecată cu împăcare sufletească. Şi când ridici privirea din pământ, în faţa ta este exact premiul după care ai alergat în toţi anii ăştia, parcă spunându-ţi: "Am fost tot timpul aici, la doar un braţ distanţă, aşteptând să pui mâna pe mine. Însă rolul meu în viaţa ta a fost să te transform în interior, căci tot ceea ce este în exterior e irelevant comparat cu ceea ce se află în noi înşine. Eu am fost acelaşi lucru, o iluzie, care a luat o formă pe care tu să o poţi înţelege, m-am transformat în orice îţi doreai tu cel mai mult. Bicicleta, maşina, un stil de viaţă, bani, partener de cuplu, succes, faimă, reputaţie, carieră. Acum, ştiu că fără mine sau cu mine în interior tu eşti sincer cu tine însuţi, că te-ai descoperit pe tine şi comoara ta interioară şi iată, acum întreaga lume exterioară este la picioarele tale." Astfel ne vorbeşte viaţa, dacă facem linişte pentru a o asculta.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FII SCEPTIC, DAR ÎNVAŢĂ SĂ ASCULŢI. Nu crede ce îţi spune propria ta minte, şi cu atât mai puţin ce îţi spun ceilalţi. Foloseşte-te de puterea îndoielii pentru a-ţi pune întrebări referitoare la toate informaţiile primite. Este oare acesta adevărul absolut? Ascultă intenţia care se ascunde în spatele cuvintelor şi vei înţelege mai uşor mesajul real pe care îl transmit ele.

citat din Don Miguel Ruiz
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii te judecă în funcţie de propriile lor filtre şi percepţii asupra realităţii. Îţi vorbesc despre "cum eşti tu" însă ei nu te văd pe tine, ci propriile lor preconcepţii, amintiri, judecăţi de valoare. De asemenea, feedback-urile pe care le primeşti de la cei din jur, pozitive sau negative, sunt de multe ori date de măsura şi de felul în care tu corespunzi nevoilor, aşteptărilor, dorinţelor, viziunii şi egoismului lor. Dacă le satisfaci nevoile eşti un om de valoare, dacă nu... nu. Dacă corespunzi viziunii lor eşti un om ok, dacă nu... nu. Ştiind toate acestea, cum de încă accepţi să îţi stabileşti propria valoare în funcţie de ce spun alţii? Încrederea ta în tine este dată de ceea ce ştii să faci şi faci. Respectul de sine este rezultatul grijii pe care ţi-o porţi. Iubirea de sine este data de felul în care ştii să te preţuieşti şi să îţi trăieşti viaţa, onorându-te pe tine prin tot ceea ce eşti şi faci. Singurul om de pe lumea asta care este în măsură să îţi stabilească valoarea eşti tu însuţi. Nu mai permite ca vocile altora să determine cine eşti şi cât valorezi.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!