Cântecul fetelor
O, fetelor, ne leagă anotimpul
iubirii noastre fragede dintâi.
Și cu nimica noi n-am face schimbul,
când pentru fiecare vine timpul
să spună unui om: "Rămâi!".
O, fetelor, de-l mângâiem pe față
și mâna-i trecem blând apoi prin păr,
atât l-am vrea tovarăș pentru viață,
cum vrem să fie veșnic dimineață
și adevăr.
O, fetelor, voi fetelor din lume,
pentru vecia primului fior
și pentru tot ce-aduce ea anume,
noi niciodată nu găsim un nume,
când ne e dor.
O, fetelor, curând la piept voi ține
comoara noastră. Orișicât de greu
ar fi să fie, lumea care vine
o făurim de astăzi pentru tine,
copilul meu.
Și dacă peste cea dintâi iubire
și-apleaca frunza plopul foșnitor,
măslinul ori mesteacănul subțire,
ne leagă la-nceput aceleași fire,
când ne e dor.
Dar nu-i același peste tot sfârșitul.
Când focul s-a stârnit ucigător
și mie-mi pleacă la război iubitul,
și-ecoul doar răspunde, nesfârșitul,
când îmi e dor.
Voi, fetelor, ce zvon aduce vântul?
Iubit era flăcăul coreean,
dar nu i-am mai găsit măcar mormântul
printre ruine ce-ngrozesc pamântul
din Phenian.
O, lumea de supt pleoape unde-i, unde?
Ce vânt te-a spulberat, pustiitor?
Unde-ai plecat, iubirea mea, răspunde?
Nici un cuvânt acolo nu pătrunde
și nici un dor?
Voi, florilor cu lujerul subțire,
surorilor cu mers unduitor,
daca ni-e dragă-ntâia tresărire,
noi vrem să și păstrăm acea iubire
și-același dor.
De peste mări, noi mâinile ne prindem
și-n orice grai pe lume ne legăm:
oriunde-am fi, de ucigașe grindeni,
viața, care crește pretutindeni,
s-o apărăm!
poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ziua fetelor...
... azi e ziua fetelor
dor cu dor și dor cu dor
azi e ziua fetelor
să tot stai să-ți amintești
fetișcana din povești
din adolescența ta
cum se da, cum se lăsa
și la urmă te trezeai
că pe alta o iubeai
altă zee, altă stea
din adolescența ta
și cu ochi adânci ca marea
și cu lacrima ca sarea
parc-o vezi și azi cum trece
tot plâpînda și tot rece
luând cu ea în veșnicie
dulcea ta copilărie
azi e ziua fetelor
dor cu dor și dor cu dor
azi e ziua fetelor...
poezie de Iurie Osoianu (11 octombrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dave: Când eram tânăr, aș fi spus orice unei fete doar să o conving să... să o conving. Le spuneam fetelor plinuțe că sunt foarte atrăgătoare. Le spuneam fetelor urâte că sunt drăguțe. Le spuneam fetelor prostuțe că erau... De fapt nu trebuia să le spun prea multe. Se lăsau convinse destul de ușor.
replică din filmul serial Războiul de acasă
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
[ O, fetelor, virtutea nu e ]
O, fetelor, virtutea nu e
Decât un înger ce te suie
Deasupra lumii de păcate...
În care-apoi cădeți cu toate!
epigramă de Al. Bașturescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugămintea "fetelor"
Pe toată perioda,
Noi vom ruga primarul,
Cât se repara strada,
Să facem noi.. trotuarul.
epigramă de Ioan Marinescu-Puiu din Epigrame cu burta la lună
Adăugat de Ioan Marinescu-Puiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Se știe că o persoană care s-a îmbogățit prin acte de conduită ilegală, nu este niciodată mulțumită de avuția sa, oricât de bogată ar fi. Dimpotrivă, caută noi oportunități pentru a-și spori abundența; Căsătoria devine un nou instrument pentru propriile sale scopuri.
Este propus ca ginere tuturor fetelor bogate trimițând pețitori în toate colțurile țării și se căsătorește numai când găsește o zestre care-i place, fără să-i pese câtuși de puțin că tânăra de care își leagă soarta este chipeșă, blândă, cu bune maniere sau o bucată de pânză cu care orice bărbat se poate juca.
Camelia Oprița în Poștașul păpușilor (decembrie 2012)
Adăugat de Jimmy Somerville - Citatepedia.Ro

Comentează! | Votează! | Copiază!

"Fetelor" de la pagina 5 din "Libertatea", pasionate de "modeling"
C-o-ntrebare incomodă,
Un subiect vreau să ating:
Ce căutați se cheamă "modă",
Sau de fapt e numai "ling"?
epigramă de Mike Farkas
Adăugat de Mike Farkas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluziile fericirii...
Mă gândesc la tine iubire zi de zi,
Fără tine în viață o zi n-aș trăi.
În fiecare noapte visez frumos să știi,
Că vreau o veșnicie cu mine să fii.
Gândește că pe lume nimic nu e mai sfânt decât iubirea,
Atunci când eu îți caut speriată privirea
Și la pieptul tău aș sta acoperită,
Când mă cuprinzi în brațe și simt că sunt iubită.
Nu vreau în viață să ne mințim noi doi,
Că vrem doar iubire, nu să fie război.
Ochi ca ai tăi nu voi găsi vreodată,
Iar pentru altul inima mea nu va bate.
Că viața ne duce pe un singur drum,
Nu vrem ca din iubire să se aleagă scrum.
Eu nu las loc durerii să stea în pieptul meu,
Cu multă suferință sufletului îi va fi greu.
poezie de Eugenia Calancea (1 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sosiră mașinile cu ceilalți colegi ai lui, aceștia, toți îmbrăcați în uniforme, putură trece nestingheriți și intra în Institut, scăpând de înghesuială, căci mulțimea era strânsă în jurul comandantului misiunii, care nu putea scăpa în curând din mijlocul fetelor, iar până să prindă de veste reporterii că sosiseră ceilalți tineri din echipaj și să-și îndrepte atenția spre ei, aceștia deja intraseră în Institut, porțile închizându-se ermetic în urma lor. Neavând încotro, reprezentanții mass-mediei reveneau în preajma tânărului comandant, deși, din cauza "nebuniei" fetelor, nici ei nu puteau ajunge lângă Lucian, pentru a-i pune câteva întrebări. Se mulțumeau totuși cu filmări și fotografii care-l prezentau pe băiat într-o postură nu tocmai avantajoasă lui, aceea de "mare" Don Juan, hărțuit de admiratoare, numeroase și frumoase...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfat, bine intenționat...
Fetelor,
Nu vă mai gonflați,
Cu machiajul nu exagerați,
Căci sănătatea rău vă mutilați
Și nu sunteți iubite pentru ce erați...
Când falsitatea voi o promovați.
poezie de Valeria Mahok (8 decembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Părintele ce își crește băieții și lasă în neîngrijire creșterea fetelor, stăpânitorul ce face școli pentru un sex și uită pe celălalt, mie mi se pare... un despărțitor de familii.
Ion Heliade Rădulescu în Curier de ambe sexe (1837)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditez în fiecare zi ... la tine, soția mea ...
... Meditez
în fiecare zi la tine soția mea,
în liniște găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi și a minți
aud respirația sufletului tău
și a lui Dumnezeu...
... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineață
... lui Dumnezeu...
ș-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...
... Eu sunt toată înțelepciunea, iubirea,
și adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...
... Dragostea mea adevărată
este atunci când conștientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
și indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...
... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soția mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soțul ei... amantul ei...
... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simți numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în fața ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
și vor fi rănile trupului și inimii mele...
... Soția mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...
... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...
... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
și este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viață...
poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu spui că ești un om fără nume. Nu ești așa pentru soția și copilul tău. Nu vei rămâne așa pentru mult timp pentru colegii tăi apropiați dacă le poți răspunde la întrebările lor simple când aceștia vin în biroul tău. Tu pentru mine nu ești fără nume. Să nu rămâi fără nume pentru tine - este un prea trist mod de a fi. Tu îți cunoști locul tău în lume și te evaluezi în mod corect, nu în termenii idealurilor naive ale tinereții tale, nici în termenii pe care ți-i imaginezi tu greșit că ar fi idealurile profesorilor tăi.
citat din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau un Făt-Frumos, pentru că e visul fetelor care sfârșesc prin a se căsători cu niște regrete mirosind a prostie și a alte femei.
Martin Page în Libelula
Adăugat de Dana Carastoian

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu zic că e o lume a fetelor.
citat din Nelly Furtado
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn pentru tineretul condamnat
Ce clopote bat pentru oamenii care mor ca niște vite?
Doar monstruoasa furie-a armelor scuipând moarte.
Doar lătrăturile mitralierelor, cadențate și rapide,
Pot însoți rugăciunile lor grăbite, disperate.
Pentru ei nu mai există jigniri; nici rugăciuni, nici sunet de clopot;
Nici voci care să-i plângă mai puțin corul venit din fortărețe,
Fiorul, corul dement al gemetelor făcute de obuze peste tot;
Și trompetele mânându-i spre cețuri încercănate de tristețe.
Ce lumânări pot fi aprinse pentru-a fi izbăviți de-acest ceas?
O, nu, nu în mâinile băieților, ci în ochii lor
Vor străluci ultimele scântei de bun rămas.
Paloarea pe fruntea fetelor va fi giulgiul lor mângâietor.
Flori, tandrețea unor minți înțelegătoare,
Amurgul, o coborâre de jaluzele-n zilele cu soare.
***Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre-Oise exact cu o săptămână înainte de semnarea armistițiului care încheia primul război mondial.
poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Violonistul Jones
Pământul vibrează într-un anume fel când ajunge
Acolo, în inima ta, și ăsta ești tu.
Și dacă oamenii află că poți cânta la vioară,
OK, cântă și asta este toată viața ta.
Ce vezi, întinse brazde tăiate de trifoi?
Pășune pe care calci îndreptându-te către râu?
Vântul adie prin lanul de porumb; îți freci mâinile,
Juncanii sunt de-acum gata pentru iarmaroc;
Altădată auzi foșnetul de fuste în mișcare
Al fetelor când dansează la Little Grove.
La Cooney Potter, o coloană de praf
Sau un vârtej de frunze înseamnă secetă nimicitoare;
Mă priveau de parcă aș fi fost Red-Head Sammy
Pregătindu-se să intre în "Toor-a-Loor."
Cum mi-aș fi putut ara cei patruzeci de acri de ogor
Sau dori să am mai mult de atât,
În freamătul sunetelor de corn, cantrabas și piculină
Stârnite în creierul meu de ciocârlii și prigorii,
Și de țârâitul morii de vânt și de-ar fi fost numai atât.
Nu am pus niciodată în viața mea plugul în brazdă
Fără ca cineva să oprească în drum
Și să mă ia de-acolo la un dans sau un picnic.
Am sfârșit cu patruzeci de acri de pământ;
Am sfârșit cu vioara spartă
Cu un hohot de râs spart și cu o mie de amintiri,
Și cu nici un singur regret.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fetelor, să nu vă stresați de pe acum, să slăbiți pentru Revelion. Vă strecurați voi, cumva, și în noul an!
autor necunoscut/anonim
Adăugat de dolion

Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai Tu Isus ne dai
Cât de scump Isus ne ești
Ca și crinul din grădină
Peste noi când strălucești
Și ne umpli de lumină
Cât de gingaș Tu ne pui
Și astăzi Isus pe stâncă
Ca Tine nimenea nu-i
Nici iubire mai adâncă
Căci și azi Isus ne dai
Și lumină și speranță
Să intrăm cu Tine-n rai
Având dreptul la viață
Tu ne ești dar fericirea
Și viața noastră ești
Căci ne țeși în noi iubirea
Pentru sferele cerești
Doamne Sfinte a Ta față
Pentru veci ne-a cucerit
Și-nspre ceruri ne înalță
Înspre raiul Tău iubit
Numai Tu Isus ne dai
Vrednicia și credința
Tu pereche veșnic n-ai
Îți iubim pe veci Ființa
Căci din ochii Tăi reverși
Numai flăcări de iubire
Pentru fii Tăi aleși
Scăldați în neprihănire
Tu ne ești Isus măsura
De-a-mplini Cuvântul Sfânt
Și ne dărui azi Scriptura
S-avem Noul Legământ
Ochii Tăi mereu veghează
Cu-a lor flacără de foc
Și ne țin ființa trează
Cu Tine să avem loc
Cu Tine și doar prin Tine
Noi Isuse să umblăm
Viața doar cum se cuvine
Numei Ție să ți-o dăm
Trăind harul prin credință
Scăldați în neprihănire
În Tine doar biruință
S-avem până la răpire
Evanghelia cea Sfîntă
Să ne fie îndreptar
Odată cu toți la nuntă
Să primim al milei dar
Ochii ascunși în flăcări vii
Ce străpung orice secret
Să ne soarbă-n veșnicii
Cu-al iubirii Sfânt adept
În a lor lumină sfântă
Noi Isus cu toți ne vrem
Să intrăm în cer la nuntă
Cu Mirele nost" suprem
Flacăra lor veșnic vie
Să le lege-n infinit
Să-ți cântăm Isuse Ție
Căci pe veci ne-ai mântuit
Îți cinstim dar al Tău Nume
Și în flori de mulțumire
Ne-mbrăcăm din astă lume
C-un cadou plin de iubire
Căci Isus ne dăruim
Și viața și ființa
Doar pe Tine te iubim
Ne ești veșnic biruința
Și ne vrem pe aceiași mână
Străpunsă sus pe Calvar
Cu iubirea-n veci stăpână
Și străpunși de-al Vieții har
Soarele cât va mai fi
Și luna prin mii de stele
Și cât Tu vei săpâni
Turnând doar lumină-n ele
Ne-mpletim în floarea sfântă
Și-n mireasma mântuirii
În noi dragostea ne cântă
Prin aroma fericirii
Că-n Hristos doar ni s-a dat
Adevărul și lumina
În veci fie lăudat
Onorat întotdeauna
poezie de Ioan Daniel Bălan (27 ianuarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vrem pace prin război
Noi, românii cu minte înțeleaptă,
dacă vrem să facem istorie,
Nu vrem istorie fără plată,
nici glorie fără victorie.
Nu vrem moarte fără eroi,
nici morminte fără flori.
Nu vrem pace prin război,
vrem cer senin și fără nori.
Între oameni vrem unire
și înțelegere, nu ură.
Dragoste vrem. Vrem iubire
și trăire împreună.
Pământul pe toți ne ține.
Ne oferă perspectivă.
Hai să construim o lume
care nu intră-n derivă!
O lume în care dreptatea
tuturor să aparțină.
Să triumfe libertatea,
pacea să fie stăpână!
poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Început...
Infern sau paradis, nu știu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Și părăsesc această lume fermecată!
Această lume, creată împreună
Și despre care, știm doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să știm de voi.
Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.
Și deși suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nțelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.
Păcat că suntem nevoiți,
Să ținem totul numai pentru noi.
Doar nu credeați că suntem diferiți
Când vine vorba de-al vostru "noroi".
Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!
poezie de Andrei Ș.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin

Comentează! | Votează! | Copiază!