Către chipul din oglindă

Cum stai în ramă şi te uiţi
Atât de trist la mine,
Mă-ntreabă ochii tăi miraţi:
— "Mă mai cunoşti, străine?"

— "Urâtule, nu te cunosc!
Prea palid eşti la faţă
Şi prea bolnavi ard ochii tăi, —
Privirea lor mă-ngheaţă...

Că te ştiam copil nebun,
Crescut în vânt şi soare, —
Obrazul rumen, ochii vii
Şi gura zâmbitoare.

Natura toată se-nchina,
Ascultătoare ţie:
Aveai palat un crâng întreg
Şi-o luncă-mpărăţie!

De-acolo, într-o zi, te-au dus
Între străini, departe,
Să uzi cu lacrimi de copil
O urâcioasă carte.

Dar anii lungi, ducând cu ei
Pustiu-nvăţăturii,
N-au stins văpaia ochilor,
Nici zâmbetele gurii.

Ştiai să cânţi şi să iubeşti,
Pornit pe râs şi glume...
Dar tot avântul tău pieri
Când ai intrat în lume.

Aşa pesemne-ai fost ursit
Să suferi prea devreme.
Şi gura ta, nici chiar acum,
Nu ştie să blesteme!

................

Uşor păstrează urmele
De paşi adânci nisipul.
Ci sufletul meu nu-i aşa
Cum mi-l arată chipul:

Veninul suferinţelor
În piept să mi se strângă, —
Eu vreau să râd!... Dar ochii tăi
Au început să plângă."

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către chipul din oglindă

Cum stai în rama şi te uiţi
Atât de trist la mine,
Mă-ntreabă ochii tăi miraţi:
"Mă mai cunoşti, străine?"...

epigramă de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

Cum stai în rama şi te uiţi
Atât de trist la mine,
Mă-ntreabă ochii tăi miraţi:
"Mă mai cunoşti, străine?"

epigramă de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.

Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea'naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.

Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.

Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,

Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,

Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,

Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,

Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.

- Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
Nici în pripă, nici în grabă,
I-am spus, fără să-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!

Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul...
... Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,

De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţilor, daţi-mi un semn...

îmi vin în minte atâtea amintiri,
ochii părinţilor mă urmăresc cu lacrimi de dojană,
privirea lor atât de blândă fulgeră-n simţiri
şi umeziţi-mi ochi şi-acum încă îi cheamă

îmi amintesc prin gânduri răzleţite
cum mă purtau pe braţe, obosite,
cum mă fereau de grijile împotmolite,
în muncile ce le făceau, prea prost plătite

eu nu ştiam şi nu băgăm de seamă,
făceam prostii, ceream visul în palmă,
ceream ca luna să coboare pe-o năframă,
mi-o dăruiau zâmbind cu ochii pe-a lor rană

când am crescut nimic, nimic n-am înţeles,
erau în mine lacrimi, erau urmele de stres,
erau în mine frană pentru mersul nebunesc
spre faptele furate fără rost şi sens

acum e prea târziu, îi plâng îi chem,
îi vreau din nou aproape, simt un ghem,
în coşul pieptului, mă doare, noaptea gem,
îi strig şi-aş vrea:.. "iubiţilor, daţi-mi un semn"

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

IluziiI (cr)ude

Simt că te simţi cam vinovată
Faţă de mine, draga mea,
La vorbă şi la chip schimbată...
Şi simt că simţi că n-ai mai vrea...

Te rog să nu mai stai plouată,
Spunându-mi că sunt vinovat,
Dezbracă-te de mine toată
Şi pune-mi ochii la uscat...

Lăsându-mă să mă înfrupt
Din ochii tăi înlăcrimaţi,
Îmbracă-mă pe dedesupt
Apoi, să nu-i mai văd plouaţi...

Căci ochii sunt nevinovaţi
De tot ce între noi s-a rupt,
Şi mor încet, evaporaţi
Sub cerul dizolvat şi supt...

Simţindu-ne că ne simţim
Prea (cr)uzi în ei să ne privim...

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (20 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, -
Că ţi-am făcut potecă prin grădină...

Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.

De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, -
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?

Decât să fug cu tine-n largă lume,
Ori singur eu, să nu-ţi mai ştiu de nume, -
Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume.

Zâmbind să-mi vindeci inima rănită,
Păstrează calda ochilor ispită,
Dar nu mai ţine uşa zăvorâtă!

Că tu ţi-nconjuri viaţa cu zăvoare
Şi clipele de-acum le laşi să zboare,
Când duclea tinereţe-i trecătoare...

De ce nu vrei să laşi în prag veşmântul
De datini grele ce-mi ucid avântul,
Că nu ne-ar şti nici vântul, nici pământul!

Când umbra nopţii cade peste vale,
Tu să m-aştepţi în pragul casei tale,
C-un văl uşor pe umerele goale.

Să vin, când luna nopţilor măiestre,
Frumoasă ca o fată fără zestre, -
Se uită lung şi tainic prin ferestre...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe soare îl orbeşti...

Chiar de-ai fi după soare să te piteşti,
Tot te vor vede ochii mei unde eşti,
Că la geam perdeaua-i deasă,
Ajungând în a mea dulce casă.

Iar un soare, de s-ar opri în calea ta,
Iar eu orbind nu te-aş mai vedea,
Chiar faţa ta strălucitoare
Vrea să oprească orice soare...

Tu eşti mândru, iar pe soare îl orbeşti,
Ca o lună coborâtă din poveşti,
Viaţa-i frumoasă, aici pe pământ,
Ca îngerul luminii, trimis de ceva sfânt.

Dacă de mine viaţă te ascunzi,
Ochii mei vor fi de lacrimi uzi,
Faţa fără zâmbet, gura ar ofta,
Ochii mei în lacrimi, pe tine te-ar căuta..

poezie de Eugenia Calancea (17 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Ochii tăi
Seamănă cu ochii mei
Fără alte detalii
Gura ta
Seamănă cu gura mea
Şi zâmbetul în colţul buzelor
Doamne cât semănăm
Faţă de trup
Faţă de suflet
Amândoi două jumătăţi
Dintr-un întreg
Care seamănă a început
Şi nas şi pleoape
Şi gândurile fumegă la fel
Sub cerul tău
Sub cerul meu
Din ce în ce tot mai
Aproape

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum? Cu ochii?
Nu, mi-ai spus.
Ochii înşeală
Când privesc prea sus,
Sau prea jos...
Îşi schimbă culoarea
La soare,
Ochii mint...

Atunci cum? Cu buzele?
Nu, mi-ai zâmbit.
Buzele sunt pătate
De vorbe prea multe,
Buzele caută sărutări
În vise
Mai mult decât căinţă,
Buzele mint...

Cum pot atunci? Cu mâinile?
Nu, mi-ai şoptit.
Mâinile au urme
De reproşuri în degete,
Mâinile alungă,
Când arată depărtarea
Refuzând îmbrăţişări,
Mâinile mint...

Cum? ţi-am zâmbit stins;
Cum să te iubesc?...
Mi-ai strâns cu grijă
Părul după ureche,
Fără grabă,
Ca să te aud,
Şi ţi-am simţit respiraţia caldă
Pe obraz
Şoptind:
Cu sufletul...

poezie de Gabriela Chişcari (6 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist rămâne

dor de ieri, ce va fi mâine,
nu gândesc, nu vreau să ştiu,
ce în urma mea rămâne,
ştiu, e totul străveziu

şi când nimeni nu mă ştie,
nici un bun şi nici un rău,
tot ce-a fost nimicnicie,
îmi voi lua cu mine-n hău

ştiu, e trist şi trist rămâne,
pe-a cei ochii ce m-au iubit,
mult au plâns ei pentru mine,
şi-ai mei ochii s-au chinuit

au fost ochi furaţi de noapte,
cum să vadă pe-ntuneric,
lacrimi, ce au fost spălate,
de un gând ce-a fost himeric

prea-i târziu, bate la uşă,
furişându-se încet,
moartea care-i jucăuşă,
o să vrea să fim duet

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de poveste

nu-mi căuta privirea
nu vreau ca-n ochii tăi să-mi oglindesc tristeţea
nici ca tu să ştii tot ce-ai ucis în mine
tot ce începi să pierzi
m-atingi cu mâini străine mereu grăbit să pleci
cuvintele-ţi îngheaţă pe buze
mult prea reci
iubirea mea îţi e povară
prea multe visuri ne separă

poezie de Bianca-Alina Luchescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ochilor căprui

Iubita mea cu ochi de căprioară,
Parcă acum te văd întâia oară!

Parcă acum te văd cât eşti tu de frumoasă,
Iubita mea cu ochii de brazdă-ntoarsă.

Iubita mea cu ochii căprii,
Castane-n mână de copii,

Aşa frumoşi cum sunt acum
Ochii tăi n-au fost nicicând!

Lumina lor când m-o-nveli,
Văd toamna coborând în vii

Cum face frunze ruginii...
La fel ca ochii tăi căprii.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat

Te-am visat mai demult,

când încă ne căutam,

şi fiecare iubea pe altcineva,

şi între noi era o graniţă pe care am învins-o într-un final.

Corpul tău nu era al tău,

era al altuia, şi nici chipul,

dar te-am recunoscut în vis,

ştiam că eşti tu,

cel pentru totdeauna,

trecut prin multi-galaxii şi civilizaţii,

una mai teribila ca cealaltă,

cu lideri nebuni şi zei pentru tot ce nu înţelegeau,

aveai aceeaşi tăcere şi în mijlocul ei,

o inimă la fel de firavă,

un cub rubik ale cărui culori abia le potriveam.

Te-am visat mai demult şi am plâns,

nu ştiam cum am să mă descurc

cu toată iubirea asta,

cum am să plătesc,

când te voi găsi,
dacă va fi prea târziu

sau mult prea devreme

şi vom trece unul pe lângă celălalt

ca doi străini într-o galerie de artă.

Şi frica mea a fost mare,
o grenadă ascunsă într-o altă grenadă,
o grenadă ca o matrioska care a explodat
şi explozia ei nu a distrus nimic.

Explozia ei te-a adus pe tine.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

La fel ca vremea de afară,
Tu eşti şi ploaie, eşti şi soare...
Furtună matinală, sau briza de seară,
Static şi în mişcare.

Controversat... iubit, respins,
Eşti în mixaje de culoare...
Când prea comod, când prea aprins,
Când mult prea slab, când mult prea tare.

Enigmă spuseră mai mulţi;
Sau poate n-au spus, n-au gândit...
Trist e, că doar pe-aceşti saluţi,
Pe ceilalţi, gonind răstit.

Şi cât de mare ironie de ai privi în cine eşti!...
Nu cred că-ţi place tot ce-ntâmpini
În al tău timp ce nu găseşti;
Deschide-ţi ochii la răspântii!

Un paradox în rătăcire; tu cum te defineşti?
Nu cred că ştii... şi nici n-ai timpul,
Să poţi opri aflând ce eşti
Analizându-ţi corect simţul.

Astăzi, o nouă zi se-aşează
Pe calendarul tău cu stele...
Vine cu grabă şi marchează
Anul ce-a zburat, furat de rândunele.

La fel ca vremea de afară,
Între furtuni şi cer senin
Te regăsesc tot într-o gară...
Oare, mă-aştepţi ca eu să vin?...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile

Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".

Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (18 februarie 1919)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privire şi sărut

Ochii mei, ochii tăi, ale sufletului chei,
irisuri ce strălucesc, când ne spunem TE IUBESC!

Gura ta, gura mea, buze moi, de catifea,
fără vorbe dau de ştire că nu vor decât IUBIRE.

Ochii tăi, ochii mei, ne-amintesc că suntem zei
şi-orice clipă de IUBIRE are gust de Nemurire.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şti...

Dacă ai şti,
Câte cărări de magică lună am petrecut...
Dacă ai şti,
Câte urcuşuri şi coborâşuri am dezlegat...
Dacă ai şti,
Câte serbede clipe m-au îngheţat...
Dacă ai şti,
Câte întrebări şi răspunsuri am împlinit?!.

Eram cu gândul
Să te-ntâlnesc pe tine!
Eram cu ochii,
Să te revăd, copile!
Aveam speranţa,
Să te sărut cu dor!
Copil al meu
Şi-al Domnului menire.

Dacă ai şti,
Câtă rugă la Domnul făceam?!
Dacă ai şti,
Inima in piept cum mi se zbătea?!.
Dacă ai şti,
Cum să le sfinţeşti pe toate?!.
Copil al meu,
Al dragostei curate!

Ne-am regăsit!
Am înfruntat ce-a fost mai greu...
Azi ne suntem alături
Şi aşa va fi mereu!..

De ce sunt ochii tăi
Întrebători şi trişti?
De alba nea
la tâmple ce mi-a înflorit?..
Eu n-o mai văd!
Sunt mândră,
Noi am biruit,
Copilul meu,
Şi al vieţii altoire!

Copil al meu,
Cu chipul tandru şi înrourat,
Aşa a fost
Să-mi fie drumul vieţii mele deturnat!..
Eu te cuprind,
Îţi mângâi ochii, chipul tău dorit!..

Mă stingheresc,
De chipul meu cam palid,
Cam îmbătrânit!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe soare îl orbeşti...

Chear de-ai fi după soare să te piteşti,
Tot te vor vede ochii mei unde eşti.
Că la geam perdeaua-i deasă
Ajungând în a mea dulce casă.

Iar un soare, de s-ar opri în calea ta.
Iar eu orbind nu te-aş mai vedea,
Chear faţa ta strălucitoare
Vrea să oprească orice soare...

Tu eşti mandru, iar pe soare îl orbeşti,
Ca o lună coborâtă din poveşti.
Viaţa e frumoasă, aici pe pământ
Ca îngerul luminii, trimis de ceva sfânt.

Dacă de mine viaţă te ascunzi,
Ochii mei vor fi de lacrimi uzi.
Faţa fără zâmbet, gura ar ofta,
Ochii mei în lacrimi, pe tine te-ar căuta...

poezie de Eugenia Calancea (17 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mi mâinile

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut să-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atât cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe...

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot...

Dezleagă-mi sufletul de vină
Că în curând n-am să-ţi mai pot
Aduce-n mâini
Şi-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină...

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii,
Şi iartă-le dacă durerea
Că ţi-au plecat
Va fi mai mare
Decât norocul c-au venit.

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le că n-au puterea
Din moartea lor
Să-ţi crească vieţii
Nestinsul zâmbet de zenit...

poezie celebră de Elena Farago din Şoaptele amurgului (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!