Confidențe
Eu vă declar la toți confidențial
Că la cenaclul nostru mi se pare
Eu vin c-un obicei profesional:
La microscop "defectul"îl văd mare.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Epigrame (2006)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Vara la mare
O turistă la Constanța
A stat c-un prieten de pripas,
Dar s-a terminat vacanța...
Dânsa însă a rămas!
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Mărțișoare (2009)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Constatare
Crudul adevăr te doare,
Iar minciuna te alintă,
Însă unora le pare:
Cu minciuna mergi la țintă.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Postul de director
Misiunea asta-i vastă
Și îți dă putere mare
Să te-abții de la nevastă...
Între-atâtea secretare!
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire mare
Nu-ncetează să fumeze
Lângă scumpa lui de fată:
E convins c-o s-o păstreze
Multă vreme, afumată.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
La mare
Cunoști un tânăr minunat
Și mângâierile-i aduni,
Iar nopțile-s de neuitat...
Plângi însă după nouă luni...
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Mărțișoare (2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Medic uman către veterinar
Cu bolnavii mă-mpac bine;
Dar nu toți eu i-aș trata,
Căci pe unii, zău că-mi vine
Să-i trimit la dumneata.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Constatare
Că ne-am tras din maimuță-mi pare,
Că pentru nimeni nu-i secret,
Însă mai sunt și oameni care,
Ce parcă nu s-au tras complet.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Mărțișoare (2009)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Constatare
Mincinosul, vasăzică,
Umblă cu ocaua mică,
Dar cei de la guvernare
Fură cu ocaua mare!
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacienta Doctorului Strat spune:
- "El nu-i medic oarecare...
E un chirurg foarte-nzestrat
Și de aceea rău îmi pare,
Că nu-i și soțul meu ca Strat!"
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Epigrame (2006)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori scuzăm minciuna
Minciuna sigur ar dispare,
N-ar amăgi ca un copil,
Nici farmec n-ar avea, îmi pare,
De nu ar fi întâi april!
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ah. Parfumul teilor te-mbată
Regret și spun,
Că pe alei,
În loc de tei,
Miroși tutun.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mini-pensia
Mini-Market, mini-jupă,
Mini-pensie, că după
Modă s-a influențat
Și guvernul Democrat.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Epigrame (2006)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fumătorii
Cum ajung în parc, îndat'
Își aprind țigările,
Aer pur și ozonat
Să inspire nările.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf unei secretare
Azi nu stă pentru prima dată
În fața șefului... culcată.
distih de Georgeta Paula Dimitriu din Epigrame (2006)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Epigrama
E un atac versificat
Și cred că ești de-acord,
Că orișicum e preferat
Atacului de cord.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Epigrame (2006)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Reproșurile soției după vârstă
La 20: - "Sărută rar!"
La 40: - "Nu-i gospodar!"
La 70, îmbătrânită,
Har Domnului, e mulțumită!
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Epigrame (2006)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Minciunile premierului
Ne trage-ntruna clapa
De-a înghețat și apa,
Acuma Boc, pe față,
Și pensia o-ngheață.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Optimism
Azi putem intra în U. E.
Făr-a ști ce-i rău sau nu e,
Iar când toate-au să se-mbine
Nu vom mai putea de bine!
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Canicula
Nu suport atâta soare
În sezonul estival...
Zău... m-aș face criminal
Ca să pot sta la răcoare.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Martie
Mărțișoare-atunci se dau;
Deși fetele-s curtate,
Singurul moment când au
Babele întâietate.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!