Unora, care abuzează de certificate medicale
Toamna iarăși a venit,
Râde soarele-n zenit,
Gripa, pe neașteptate,
Plouă cu... certificate.
epigramă de Florin Al. Țene din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Se pare că a venit toamna
Se pare că a venit toamna
Să întomneze pe la noi.
Număr frunzele rămase în copaci
Și restanƫele de astă vară.
Se pare că a venit toamna.
Ne amăgește cu spectrul cromatic
Și noi suntem iarăși nepregătiƫi,
Ne mai doream o zi, vacanƫă de vară.
Se pare că a venit iarăși toamna,
Și poate ne-am obișnui cu ea,
Dacă și numai dacă ne-ar promite
Că după vine iarăși vara...
A fost prea cald în inima ta,
A fost prea frig în inima mea,
Și-a mai venit odată toamna,
Pe nepregătite, așa cum e ea.
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubito, a venit iarăși toamna...
iubito, a venit iarăși toamna,
încă o toamnă ne condamnă,
închidem triști ochii sub geane,
ne dor uscați de multă vreme
e tot mai mare depărtarea
nu ne găsim prin toată zărea,
cuprindem negrul trist al nopții
prin ceața ei, nu ne văd ochii
iubito, a venit iarăși toamna,
nu poate să închidă rana,
ne umple cănile cu ploaie,
îi bem amarul din șiroaie
încet încep iarăși să cadă,
din pomii triști, frunzele pradă,
ne numără ce-a mai rămas,
ne depărtează pas cu pas
iubito, a venit iarăși toamna,
în urma ei pășește iarna,
o să ne ningă fulgii ei,
pe anii noștri tot mai grei
ne vom căuta prin amintire,
acoperiți de-un alb subțire,
ne vor durea păreri de rău
și-argintul meu, și-argintul tău
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit toamna
A venit toamna încă o dată
am mai îmbătrânit puțin
sunt un șurub ce-a ruginit în poartă
și scârțâie-n prelung suspin.
Aleargă frunze pe asfalt
și se lipesc de el, prea ude,
când curge ploaia din înalt
fiorul toamnei mă pătrunde.
De mă cuprind melancolii
nădejdea mi-e, Doamne, la Tine
Ești rațiunea mea de-a fi
că-n rest toate-s deșărtăciune.
poezie de Titina Nică Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Gripa aviară
Gripa la galinacee
Mai produce înc-un șoc:
Toamna asta în licee
Nu se ține Miss Boboc!
epigramă de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Evitați aglomerația!
În toamna rece, udă, plumburie,
Pe lângă gripa veche, nelipsită,
Se-ntinde-n țară o epidemie
Numită în jargon... epigramită!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-aștept când vine toamna
Te-aștept când vine toamna și plouă a potopire,
În anotimpul veșted, barbar, diluvian,
Când plouă a neființă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,
Te-aștept când vine toamna și plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărțiri!
Te-aștept când vine toamna și plouă a despărțire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aștept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...
poezie de Marian Florentin Ursu (9 august 2018)
Adăugat de Marian

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasteluri pe covoare
Afară plouă cu miros de dulceață de gutui
A venit toamna sub albastru regal
Cu pasteluri pe covoare și cu multă iubire-n panere.
Ne întâlnim la pragul bisericii străvechi,
A venit toamnași eu, iubita ta, voi adormi pe brațu-ți puternic.
A venit toamna cu mii de culori și miresme care să ne-ncânte,
A venit ispita! Nu te lăsa prins în mrejele ei!
A crescut spicul de grâu bogat, copt, sănătos,
Cu tot cu vise și dorințe, cu lacrimi și credință.
P. S. Cu dragoste, pentru tine.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă
Plouă iar, plouă metodic, plouă lung și plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, și azi,
Plouă și la țărm de mare, și la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galați și în Bacău,
Plouă ca și cum chiar ploaia a murit... și-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră și tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, și greu, și tare, plouă halucinogen,
Plouă cu nerușinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârșit,
Plouă strașnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbușit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deșănțat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăși, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?
poezie de Eduard Lupascu (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gripa 9
Gripa nouă-i sub control.
O spun mulți, dar mai nasol
Va fi numai când va trece,
Că urmează gripa zece.
epigramă de Lucian Preda din Alandala
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-aștept când vine toamna
Te-aștept când vine toamna și plouă-a potopire,
În anotimpul veșted, barbar, diluvian,
Când plouă a neființă, când plouă-a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,
Te-aștept când vine toamna și plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile omenirii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărțiri,
Te-aștept când vine toamna și plouă a despărțire
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aștept pe-un munte toamna, în noiembrie, târziu..
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Moina
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
Și noaptea se lasă
Murdară și goală;
Și galbeni trec bolnavi
Copii de la școală.
Și-s umezi pereții,
Și-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Moina
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
Și noaptea se lasă
Murdară și goală;
Și galbeni trec bolnavi
Copii de la școală.
Și-s umezi pereții,
Și-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde...
Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
În Țara lui Invers, falșii revoluționari au certificate de revoluționar, iar revoluționarii autentici n-au solicitat astfel de certificate.
aforism de George Budoi din Aforisme (1 decembrie 2018)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Gripa nouă
Porcii au o mare vină:
Pe-oameni i-au îmbolnăvit;
Eu mă-întreb acum uimit
Fac și ei gripa porcină?!
epigramă de Mircea Micle (26 ianuarie 2010)
Adăugat de Mircea Micle

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntecul ploaiei
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca și-n casă, -
Plouă, plouă.
Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiți de-ntristare... -
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plîng amîndouă...
Viața-și urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Paspartu de toamnă
E iarăși toamnă, toamnă pe pământ
Și ți-aș împacheta din nou un gând
Dar plouă molcom, plouă literar
Că multe-aș vrea, cu ochii-n felinar.
Mi-ascunde ceața zorii luminoși
Oamenii-s triști, chiar dacă sunt frumoși
Soarele-n du-te/vino pe pământ
Mai mult se-ascunde, bântuit de vânt.
Amieze blânde plămădesc meniri
Îngălbenitelor hirotoniri
Simt vremea arămiului livresc
Cu ceai de tei și-un tainic: Te iubesc.
În asfințit am antamat trăiri
Cu iz de inimă și amintiri
Cu-accelerări de puls și șoapte-adânci
Ce-mi par un veac din clipele de-atunci.
E iarăși toamnă, toamnă pe pământ
Unde ești tu acum, eu nu mai sunt
Unde sunt eu, nici tu nu mai apari
Fruct de cuvânt, cu sâmburii amari.
(septembrie 2021)
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă, pic, pic, pic
Plouă, plouă, pic, pic, pic!
și nu-i nici un strop de soare,
cerul negru cerne picuri
prin ochi de strecurătoare.
Frățiorul meu cel mic
este tare supărat
și mânuța-și răsucește
în păru-i cârlionțat.
Nu-nțelege de ce mama
nu îi ia în seamă drama,
când el vrea ca să se joace
cu ghetuțele-n băltoace...
O întreabă serios:
-Cine a bătut, azi, cerul,
de s-a supărat pe noi
și plânge acum cu ploi?
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine, bine, să nu zici
A venit vara din nou!
Stai, bre!
Ce te grăbești?
Ploaia va veni părău
Și-o să stai iarăși în casă,
Popândău,
Ca să știi că mai trăiești.
Pușchea, mă, pe limbă,
Dar,
Vara dacă vine, vine!
Nu te-ntreabă ea pe tine,
Că nu ești vrun zeu
Cu har.
Bine, bine, să nu zici
Că eu nu ți-am spus că plouă!
Mai bine...
Ia-ți o umbrelă
Și te du după urzici,
Vezi că ploaia nu e rouă!
Prietenilor care iubesc ploaia
poezie de Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna cere vamă
Toamna fără milă cere iarăși vamă
Din buzunarele copacilor săraci,
Munca de-o vară, bănuții moi de-aramă
Cu lăcomie strânși sunt îndesați în saci.
Nimic nu iartă, la treabă se înhamă,
Castanii tremură și freamătă posaci,
Toamna fără milă cere iarăși vamă
Din buzunarele copacilor săraci.
La pândă-i luna, stă să prindă vârcolaci,
Lacrimi se preling din sângerie poamă,
Se plânge ramul dezgolit de-un vânt gonaci
O crizantemă deloc n-o ia în seamă,
Toamna fără milă cere iarăși vamă.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetului Aurel Rău
Mereu poemele-ți citesc,
Le savurez chiar. Zău!
Cu toate că se cam sfârșesc
Invariabil... "Rău".
epigramă de Florin Al. Țene din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!