Ce aștept de la postul acesta? Nimic de la post in sine, ci multe de la mine.
citat din Marius Matei
Adăugat de Ron Varese

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ce aștept în acest post? Doar Nașterea lui Mesia, nu ornamente și ambalaje. Ajută-mă, Doamne, să pot să mă las găsit de Tine.
citat din Marius Matei
Adăugat de Ron Varese

Comentează! | Votează! | Copiază!
Postul de la minister
N-aveți un post la minister,
Să car și eu câte-o coală?
Știam că totu-i efemer,
Dar mai cumpăr câte-o țoală.
Mi-aș scoate în oraș gagica
Sau în vreun bar de cartier,
Și mai gustoasă-ar fi berica,
De-ar fi un post la minister.
Am amici, le merge bine...
O "ard" Bamboo, Boa, Mon Cher,
Dar ce falnic îi susține
Postul de la minister.
Mai degrabă de-astă dată
Zărești un OZN pe cer...
N-o s-ajung eu niciodată
În vreun post la minister.
poezie satirică de Alex Dospian (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau în acest post să reduc timpul pierdut la televizor și să îl convertesc în timp de acatiste.
citat din Marius Matei
Adăugat de Ron Varese

Comentează! | Votează! | Copiază!

Promoție de post
Suntem în postul mare,
Dar eu îl țin mai mic:
Mi-am dat o dezlegare
La tot și la nimic.
Mi-am cumpărat iertarea
Când nu s-a căutat;
Să vină Sărbătoarea,
Eu n-am niciun păcat!
Spunea, pe vremuri, mama
Că omul gospodar
Nu dă cu gloata iama
Și-și face iarna car...
Nu vă mai spun ce zise
Și tata, ca bărbat;
Promoția de vise
Deja s-a terminat.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (20 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Promoție de post
Suntem în postul mare,
Dar eu îl țin mai mic:
Mi-am dat o dezlegare
La tot și la nimic.
Mi-am cumpărat iertarea
Când nu s-a căutat;
Să vină Sărbătoarea,
Eu n-am niciun păcat!
Spunea, pe vremuri, mama
Că omul gospodar
Nu dă cu gloata iama
Și-și face iarna car...
Nu vă mai spun ce zise
Și tata, ca bărbat;
Promoția de vise
Deja s-a terminat.
poezie de Marius Robu (20 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Postul Paștilor
Când ai postit un sfert de veac,
Chiar Postul Mare e un fleac;
Atât că sila îți renaște:
Iar post? Și-i zici ceva de Paște.
epigramă de Cornelius Enescu din ziarul "Viața Buzăului" (30 august 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să consum salată de legume, fără brânză Feurbach. Că de aia e de legume. Și brânza nu e de post.
citat din Marius Matei
Adăugat de Ron Varese

Comentează! | Votează! | Copiază!
Începe Postul Paștelui
Sunt ateu, ateu am fost,
Nu țin posturi la Paști, dar
Agreez și eu un post:
Postul de parlamentar!
epigramă de Ioan Frențescu din ziarul "Viața Buzăului" (28 martie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Postul Mare
E post cu multe rugăciuni,
Mătănii, spovediri, iertare
Și-atunci când nu se spun minciuni...
Doar cei de "sus" au dezlegare!
epigramă de Vasile Larco din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
- post
- Postul este definit în literatura patristică de Sfinții Părinți ca fiind un comportament plăcut lui Dumnezeu. Din nefericire, omul modern mai confundă postul cu dieta, deși nu au nicio legătură.
definiție de Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
- post
- Postul este doctorul sufletelor noastre. Îl face pe fiecare să ia aminte la sine însuși și-l învață să-și amintească de toate lipsurile vieții sale.
definiție de Sfântul Simeon Noul Teolog
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aștept o veste
Aștept o veste de la mine însumi
Și plâng de dorul ei necontenit
Și mă privesc în lacrima din plânsu-mi
Ca să mă văd un pic mai fericit.
Și nu mă văd... și nu știu despre mine
Decât că plâng și viața mi-a trecut,
Decât c-aștept și vestea nu mai vine.
S-o mai aștept? S-o iau de la-nceput?
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Post și tranziție
Azi oamenii de rând trăiesc,
În țară-adevărate drame ;
În postul Paștelui postesc,
Și-n restul anului, fac foame!
epigramă de Ioan Frențescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Postul Paștelui
Creștine, ții post cu zel,
Vrând ca să mănânci de Paști.
Însă cum n-ai bani de miel,
...doar paști!
epigramă de Alexandru Nacu
Adăugat de Alexandru Nacu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aștept
Aștept mereu și nu știu ce aștept.
Aștept o fată să-mi vie la piept.
Aștept un blestem, ori un cântec aștept,
Și nu știu ce aștept.
Cu ochi aprinși aștept. Și tot nu vine.
Nu vine nici rău, nu vine nici bine.
Mor toate morțile în mine.
Și renasc toate viețile.
Și tot nu vine.
Aștept, aștept. Și nu știu ce aștept.
Aștept, lumină ori noapte?
Aștept, viață ori moarte?
Aștept, aștept. Și de departe
Mă cheamă ale beznei șoapte...
poezie clasică de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
- post
- Ce este postul? Postul nu stă atât în înfrânarea de la mâncare, cât în înfrânarea de la gânduri necurate - să postim de gânduri!
definiție de Starețul Tadei în Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața (2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chinurile Postului Mare
Tot postul acesta, cât e el de mare,
Chiar de-l petrec mai mult de renunțare,
Nu pot să-l țin întreg, că nu-s chiar prost
Și încă n-am găsit... femei de post.
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Postul Mare
Postul mare e nimic,
Pentru un român sărman,
Fiindcă e-nvățat de mic
Să postească-ntregul an.
epigramă de Ion Ghera din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
De-ale postului
Diferența de valoare,
Dintre mine și un prost,
E că eu țin Postul Mare,
El se ține
Mare-n post...!
epigramă de Emil Ianuș din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chinurile Postului Mare
Tot postul acesta, cât e el de mare,
Chiar de-l petrec mai mult de renunțare,
Nu pot să-l țin întreg, că nu-s chiar prost
Și încă n-am găsit
femei de post.
epigramă de Gheorghe Bâlici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!