Balada bătrânei ţărănci

Şade-o bătrânică tristă
În căsuţa-i de la ţară,
Şi-amândouă-abia rezistă
Sub a anilor povară...

Casa, cât şi veacul veche,
Stă proptită într-o rână,
Şi-mpreună fac pereche
Cu plăpânda ei stăpână...

Anii au trecut în goană,
Parcă ieri a fost odată
Când pe dealuri o codană
Alerga neastâmpărată...

Să tot fie de-acu`anul
De când singură o duce,
Că moşneagul ei, sărmanul,
Veşniceşte sub o cruce...

Şi-ar dori,-n amurgul vieţii,
Să se-adune în ogradă,
De pe unde-or fi, băieţii
Şi nepoţii, să-i mai vadă...

Grija morţii o apasă,
Bântuită de ideia
C-o să moară-nchisa-n casă
Şi n-or să-i găsească cheia...

Celui mare îi va scrie
Iarăşi, să-i mai amintească,
Despre cheie, el să ştie,
Unde-anume s-o găsească...

Timpul repede mai trece,
Peste sat se lasă seara,
Cu o adiere rece
Inundată-i ulicioara...

Închizând la orătănii,
Intră-n casă şi se pune,
Însoţită de mătănii,
Să rostească-o rugăciune...

Şi în pat apoi se-ntinde,
Cu ciorapi groşi încălţată,
Şi-anevoie somnu-o prinde
Pe bătrâna-ngrijorată...

Focul a murit în vatră,
Timpul intră în târziu,
Doar un câine jalnic latră
Într-o curte a pustiu...

poezie de Iulian Bostan (11 decembrie 1997)
Adăugat de Iulian Bostan
Votează! | Copiază!