Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viață fugiser㠖 niște bieți vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Și-și revărsa lumina peste oamenii morți din jurul lui.

Frumos și strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O ființă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deși copilărescă formă.

Flăcările creșteau tot mai înalte – el aștepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârșea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i așa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu știa, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Și nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

"Vorbește, tată!" a strigat iar, de pârjol împuns,
"Spune că-mi dai voie s-abandonez nava!"
Doar niște bubuituri puternice-au răspuns,
Iar flăcările lingeau și apele și slava.

Le simțea suflul pe fruntea-ncinsă de emoții,
Le simțea și părul lui, vâlvoi, fierbintele-abordaj –
Și, privindu-l în acel post solitar al morții,
În disperarea-i se vădea foarte mult curaj.

A mai strigat înc-o dată, și mai tare,
"Tată! Chiar trebuie să mai rămân pe navă?"
Printre vele și prin bordaj, înspăimântătoare,
Limbile focului înaintau fără zăbavă

Înfășurând nava-ntr-o sălbatică splendoare;
Au ajuns până sus la gabie, făcând-o scrum,
Fluturând ca niște lungi drapele-n soare
Deasupra viteazului copil, condamnat de-acum.

Apoi, un trăsnet a plesnit apele-agitate –
Băiatul – oh! Unde-o s-o fi aflând acum?
Întrebați vânturile care până hăt departe
Răspândesc scânduri pe mare și-n aer nori de fum!

Dispărute-s și catarg și cârmă, și flamura-blazon,
Și toate care-și îndeplineau partea lor de datorie,
Dar esența nobilă pierdută-n al focului ciclon
A fost acea inimă loială, atât de vie.


*** Poemul se referă la o întâmplare reală din timpul bătăliei navale dintre francezi și englezi în rada portului Abukir – Egipt (1798). Gioconte Casabianca, fiul comandantului navei amiral franceze L'Orient, Luc Julien Joseph Casabianca, a rămas la bord până-n ultima clipă, cea a morții, refuzând să părăsească postul de luptă în lipsa unui ordin direct de la tatăl său (băiatul avea cam 11-12 ani). Acest poem a fost inclus în manualele școlare din Regatul Unit și Statele Unite în perioada anilor 1850 -1955.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Felicia Hemans, 1793 -1835. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

♥ Cum pot ajuta?

Discuții similare în Forum

[Lecturi] O carte inedită în literatura română by Vedetot Ion 14 March 2024, 13:31:44
[Administrare] Incompetență, sau complicitate? by Vedetot Ion 05 February 2024, 11:27:56
[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 01 November 2023, 04:41:26
[Diverse] Răspuns: Literatura română încotro? by Vedetot Ion 28 October 2023, 06:01:22
[Administrare] Răspuns: Considerații by Veta M.Arin 16 October 2023, 15:43:38
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook