Apă

M-am născut într-un an secetos. În vara aceea
mama aştepta-n casa biciuită de soare
şi de vântul uscat, care nu se mai oprea,
ca bărbaţii să revină seara acasă
şi să aducă apă de la o fântână de departe.
Venele frunzelor secaseră, iar rădăcinile se subţiaseră.

Toată viaţa m-am temut de reîntoarcerea acelui an,
fiind convins că se află încă undeva pe aici,
prin apropiere, ca sufletul duşmanilor morţi.
Teama de a-mi simţi gura plină de praf mă-nsoţeşte pretutindeni,
de aceea eu sunt soţul credincios al ploii,
iubesc apa fântânilor şi-a izvoarelor
şi gustul acoperişurilor din apa bidoanelor.

Sunt un om uscat a cărui sete este-o laudă adusă norilor
şi-a cărui minte are forma unei ceşti.
Cea mai mare plăcere-a mea este să mă trezesc noaptea,
după câteva săptămâni de secetă, şi să ascult ploaia.

poezie de Wendell Berry, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!