Spre sfârşit

spre sfârşitul anului nu mă mai impresionează
ornamentele stradale ba chiar mi-e milă
de copacii înfăşuraţi în becuri colorate
sperie porumbeii care până mai ieri
stăteau agăţaţi ca nişte cearşafuri îngheţate
închid termopanele şi-mi pun şi dopuri în urechi
mă dor timpanele de un timp
manelele au fost drastic înlocuite cu sirene
ceaţa lui decembrie este sfâşiată
iar după ce iese un deget de soare să tasteze
câteva grade în plus minciuna că s-ar putea schimba
ceva între oameni e cât casa poporului
pun baterii noi ceasurilor din casă
ticăitul lor absurd nu face faţă infernului de-afară totuşi
timpul se derulează prin forfecarea a două limbi
străine de mine viaţa şi moartea
se întâlnesc pe cadrane atât de des că
am obosit de atâtea dispariţii
prietenele mele telefoanele zilnice
puse pe speaker nu mă lămuresc prea mult
nici prea mari speranţe nu-mi dau
pleci de nebunie şi ajungi purtător de ceva
invizibil şi rău de nu mai ai aer
esti transportat de colo-colo
pe cântecul mortal al sirenei cu fleşuri colorate
la ce bune beculeţele suspendate pe crengi
motive de bucurie nu mai există
durerea poartă mască şi costum se fereşte de boală
de parcă atacatorul nu te poate lovi pe la spate

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!