Pe cine iubisem eu în scurta-mi și tulburea-mi viață? Acum pe cine iubeam eu? Pe sub ferestrele cui, mohorât, însă cu inima plină de nădejdi, s-ar fi cuvenit...
Pe cine iubisem eu în scurta-mi și tulburea-mi viață? Acum pe cine iubeam eu? Pe sub ferestrele cui, mohorât, însă cu inima plină de nădejdi, s-ar fi cuvenit să trec? Uscată iască mi-era inima. Uscate lemn îmi erau buzele. Uscate lemn și acre oțet. La Sotir parcă băusem oțet, nu vin tare și vechi. Cenușă și câlți parcă mâncasem...
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.