Un anume simţ al umorului

Nimeni n-ar trebui să stea în faţa lunii
Pentru-a scânci un cântecel dulceag,
În poză de curtean, cu manierele unui dandy,
Fără niciun firicel de umor, oricât de vag.

Să ne punem pe cap tichie pestriţă de clovn
Şi să ne pictăm chipul la ceasul cunoscut
Pentru-a pătrunde-n vraja acelei fereastre aurii
Şi pentru a vedea tot ce trebuie văzut.

O, tu, oglindă de pe-al cerului obraz!
Noi găsim acolo exact ceea ce-oferim.
Aşa că să zâmbim cât mai simplu, mai onest,
Să cântăm şi sufletele să ne-împodobim.

Da, numai pedepsindu-le cu glume bune
Stafiile şi spaimele vor înceta a lor colindă,
Iar zânele şi spiritele bune şi prietenoase,
Ne vor dărui zâmbetele lor de dincolo de-oglindă.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!