Lumea (XXVIII)
Motto:
Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
Pe când șoptește vântul, într-o amiază caldă
Ca unduirea verde, a unui lan de grâu,
În care, macii roșii, fragilitatea-și scaldă?!...
***************
Cum poți numi pădurea ce freamătă de viață,
Ca o femeie jună, cu-n foc ascuns în sân
Care-ți zâmbește tandru, care-i și-un pic glumeață,
Și te-mbie nebună în șura cea cu fân?
Cum definești o creastă de munte, solitară,
Ce-și saltă fruntea-naltă, în rugă către cer
Și mulțumind că este cea mai înaltă-n țară
Privește-n jos spre șesul atât de bun, prosper?
Cum ți se pare marea atâta de bogată
Ce-ascunde-n adâncimea-i popoarele de pești
Din care dă ofrande pescarilor să poată
Hrăni pe milioane de semeni, ca-n povești...
Ce poate fi mai simplu, mai evident desigur
Decât să-ți deschizi mintea și să pricepi misterul
Că toate-au fost create, demult, mai mult ca sigur,
De-un Arhitect cu planul perfect, și-i martor Cerul!
poezie de Petrică Conceatu (9 iunie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre umor
- poezii despre tinerețe
- poezii despre singurătate
- poezii despre roșu
- poezii despre păduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.