Vestind Cuvântul
Colindă sufletul în șoaptă
Prin satul înghețat de frig
Și în miros de pâine coaptă
A nașterii durere strig,
Și casele intră-n colindă
Uitând parcă de rostul lor,
Prin fumul coșului să prindă
Din veșnicia fulgilor,
Totul se-mbracă în lumină
Și stâna ce desparte zări
Se urcă-ncet în rădăcină,
Devine far prin depărtări,
Când colindăm întreg pământul
Vestindu-i Nașterea mereu,
Vestim că s-a născut Cuvântul
Ce va spăla păcatul greu.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.