De-a Baba Oarba

Pulsând rugi
în inima nopţii,
înaintez pipăindu-mi
cuvintele.
Fur de la tine o literă,
de la ea o silabă
şi uite aşa,
încropesc o poezie.
Muza îmi surpă creaţia
după multe căutări,
în bezna talentului.
Ochiul meu,
animal de pradă îşi caută
şi el menirea,
stârnind oceanul,
care mă loveşte ritmic
în timpane!
Îi cade nopţii cortina,
doar ca Tempel-Tuttle
să mă îmbrace în Leonidele ei,
pistrui licăriţi
pe faţa destinului.
- VIAŢĂ!
Ascunde-mi simţirea Lurianică,
să nu mă dezamăgească
vreodată
şi înverzeşte-mă-n istoria ţărânei.
Stiu!
Mi-am răscumpărat cu moartea
acele nopţi de căutări,
când totu-i somn,
doar eu sunt ziuă
şi durere
şi inimă...
şi mai ce Doamne?
... şi mai ce?
Ştiu!
Sunt frământarea
din contracţia copacului,
care nu-şi mai poate înăbuşi
hohotul pădurii,
într-un tablou abia început!
Udă-mă cu speranţa-n foşnet
de aureole inconsistente,
în jurul cuvintelor poezii!
Dacă aş înceta
să văd,
să aud,
mi-ai croi norii
pe măsura visului,
ca Platon să-si uite dialogurile?
Ori m-ai vinde în Egina,
să nu-mi mai suporţi prezenţa!
Cer şi pământ,
materiale consistente
de Facere-a Lumii,
le voi îngropa sistematic,
pentru a afla secretul
Învierii din Morţi,
geologic redescoperit
în dimineaţa vrerii mele.

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!