Dezîmpovărarea

Mă despoi de ţepii vremii, încrustări de ploi pe floare,
Mă dezic de rug cu neguri, încordat e să pocnească;
Mă dezbrac de lupii genii ce-au zăcut pielii ninsoare
Şi mi-apropii zorii zilei, lungi otrăvuri să sfârşească.

Mă despoi de hoarde oarbe ce-am zis: - Doamne-s trandafirii!
Mă dezic de roşul negru ce mi-a adumbrit zefirii;
Mă dezbrac de adâncimea fără leac în dezertare
Şi-o să scriu versuri pe aer cu-oglindire-n cai de mare.

Mă despoi de mine toată, de hidoasele-mi iubiri,
Mă dezic de risipirea îngerilor falşi Luminei;
Mă dezbrac de neştiirea c-am avut prevară-n firi
Şi mă scot de la blestem cum că i-aş fi soră Vinei.

Mă despoi de harul beznei, spulber deşirat corneei,
Mă dezic de planul umbrei cu sălăşluire-àripei;
Mă dezbrac de cataclisme ce-mi pun piedici la condei
Şi mă dau cu ochii-închişi neputreziciunii Clipei.

Mă despoi de roua-n două jinduind la cea întreagă,
Mă dezic de timpii vechi ce mi-au smuls alb de sub vulturi;
Mă dezbrac, jelindu-mi plânsul, de pădurea mea cea vagă
Şi-mi încredinţez ţărână unui CRESCĂTOR DE FLUTURI.

Mă despoi de bobul fricii, gândul veşnicirii sumbre,
Mă dezic de la trişori, sfinţii-aceia cu trup noapte;
Mă dezbrac de hiroshime, cenuşarele din umbre
Şi-mi veşmânt lutu-n firesc, viu în poame, spice coapte.

poezie de Cipriana Tanu din Les fleurs de la tendresse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!