Dovadă pentru eșafod
Fiecare cu ale lui, mergem ținându-ne de mână
cu monștrii verii, printre copaci și gânduri
îmbrățișate se întrezărește anxioasa siluetă
a nebuniei și mă întreb, ce-ai putea să-mi dai
tu,
fiu al caselor mari, în acest pătrat cu PH neutru,
înconjurat de atâtea icoane strâmbe
și picturi psihedelice, decât și mai multă risipă,
cînd judecătorii mei te adoră și te cântă
și te asmuțesc ca pe un câine care rupe
din propria carne, deși parfumul meu de femeie
străină plânge în tine cu ardoare
și adorație, știind că, oricum, vei deschide,
de multe ori încă, cartea vederii, dar nu sunt eu
cea care ți-arată toate astea, fiindcă eu,
abia acum, am ieșit din dulapul orbiei în care am stat
ascunsă o viață.
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Silvia Goteanschii. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.