Darul de noroc
Divin, seninul, azi, deschide, largă, ușa,
Magnifică, în ochi își oglindește marea,
Își sapă, în adânc de gând confuz, cărarea,
Văratică, melancoliei spulberă cătușa.
Cu magma împlinirii erupe în magia dezrobirii
De somnul indolenței, ce împietrește vene,
Încarcă bateria inimii cu fragede poeme,
Pe care Sufletul își sprijină toiagul Fericirii.
Cu verde must îmbată, chipeș, fir de busuioc
Și umple cu parfum al verii sân de floare,
Înnebunește orice-aripă cu-naltă delectare...
E ziua-n care sporul îmi este darul de noroc...
Rostogolește-mi, dragă zi, minuta-n larg de pas,
Pe ram de vers, din fașă muguri dezgolește,
Nu-l stăvili, cât Sufletul în urmă se zidește
Cu gând senin, pe infinitul care i-a rămas...
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.