Și totuși
Se-aprinde spre neguri, amurgul,
Rebele scântei mă stârnesc,
Un cer enigmatic, e burgul
Și totuși... și totuși... iubesc.
Deschideri piezișe, m-așteaptă,
Încinse de patimi și dor,
Tăcerea -i oricum... înțeleaptă
Și oglinda... nebunul izvor.
Nocturnul vacarm desenează,
Lumini colorate pe alei,
Iar pașii nebuni, decontează,
Misterul din frunza de tei.
Fântânile- s parcă... sfințite
De timpul, mereu, Demiurg,
Când visele... abia încolțite
Îndeamnă în sânge să-ți curg.
Privirea-i o mare de stele,
În suflete focu -i nestins,
Păcatele -mi par tot mai grele,
Iar gândul pervers... ne-a atins.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.