Valsul...
a fost un timp când Bucureștii
seduși de firavul cizmar
păreau secați intern de bestii
ce sânge sorb involuntar
a fost un timp de agonie
când se dansa un vals în doi
interpretat de- o datorie
cu trup și suflete din noi
a fost un timp de măreție
cu ocne dure și canale
săpate-n trupul României
de șiruri lungi de haimanale
a fost o epocă de aur
născută-n somnul pasiuni
ce drept strager avea balaur
legat de poarta rațiunii
a fost... dar uite nu mai este
nimic din trista letargie
o altă sclipuim poveste
cu farsă-n rol de tragedie
iar valsul nu se mai termină
dansat de cuplu nou de hoți
cu melodie clandestină
și achitată tot de toți...
PS
indeferent de sunt în țară
sau ești demult în begenie
în străchini calc a căta oară
și eu și biata Românie
poezie de Iurie Osoianu (6 mai 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.