Ianus

În trecut, în vechea Romă, zeul cel cu două fețe,
Vrând pe cetățenii urbei compasiunea să-i învețe,
Le-a amestecat în joacă chipurile între ele
Când dormeau, ca la trezire cine pleacă să se spele
Să descopere-n oglindă fața dúșmanului său
Cel mai mare, cărui veșnic uneltea să-i facă rău,
Și al cărui chip, de ciudă, nici putea a-l suferi,
Să i-l poarte-acum în lume ca și cum al său ar fi...
Poate-așa, gândise Ianus, se vor împăca-n sfârșit
Vechii învrăjbiți-pe-viață, ce-și vârau necontenit
Mătrăgună în pahare și pumnalele în spete,
Până ce umpleau a Romei catacombe cu schelete.

La un semn al mâinii sale, în văzduh fețele toate
Se desprinseră de trupuri ca și măști înaripate
Și se-nvârtejiră grabnic sub a zeului strigare,
Au pornit apoi pe geamuri să-și găsească fiecare
Noul cuib, noua argilă pe care să înflorească,
Deseori schimbarea fuse reciprocă și frățească:
Cel ce da primea o față de la cel cărui i-a dat,
Existau însă și cazuri când astfel s-a întâmplat
Că se permutau în lanțuri câte cinci sau zece fețe,
Grupuri ciclice, rețele se țesuseră semețe,
Fiindcă ura, ca iubirea, nu-i mereu împărtășită,
Ființa ce-o detești cu spume contra altora-i pornită
Fără a gândi vreodată să-ți întoarcă sentimentul,
Paradox este acesta și ciudat e elementul
Din care-i clădit un suflet. Cine poate explica
De ce fiecare mire chipul socrului purta
Sau de ce vestala sfântă și smerită, bat-o vina,
Arăta precum stricata din taverne, Messalina?
Iar cezarului Tiberius înțeleptul idol Ianus
Îi montase însăși fața complotistului Seianus,
Ce-n dizgrație căzuse după-o lungă prietenie,
Preschimbată-apoi în ură de ambiția lor vie
De-a domni pe tronul Romei: "O, bătrânul meu fârtat,
Cum de ale vieții valuri astfel ne-au îndepărat?"
Se-ntreba trist împăratul, până fața își văzu,
Față care de emoții neștiute îl umplu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Ionuț Ștefan Blesneag. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

♥ Cum pot ajuta?

Discuții similare în Forum

[Lecturi] O carte inedită în literatura română by Vedetot Ion 14 March 2024, 13:31:44
[Administrare] Incompetență, sau complicitate? by Vedetot Ion 05 February 2024, 11:27:56
[Știință și tehnologie] Roata cu colțuri by ugalen 11 April 2020, 13:59:24
[Diverse] Zbor ... planat by acdc 24 November 2019, 20:14:02
[Diverse] Economia de ... baltă sau ...măslina de pe tort by acdc 04 September 2019, 16:28:17
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook