Atlantis
iubitule
ce a făcut timpul din noi
privește
două statuete de fum adulmecând înfometate
mirosul oceanului negru
două stalagmite de sare cu ochi de sidef
scrutând orizontul cu îndârjirea de pe urmă
a naufragiaților condamnați la aducere aminte
nu plânge iubitule e bine aici
pe insula aceasta de zgură
unde tălpile noastre sângerânde
scriu pe nisip
un descântec în fiecare noapte
și o rugăciune în fiecare dimineață
nu te teme
hidra văzduhului și-a luat tributul
a zburat cu inimile noastre în gheare
de acum putem să ne amăgim
că suntem mai liberi decât ne-am dorit vreodată
mai albi decât perla din scoici
mai nevinovați decât pescărușii cu pene de smalț
mângâie-mi părul iubitule
și șoptește-mi că la miezul nopții
eu voi deveni o sirenă
și tu un atol
de corali
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria Daniela Goea. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.