Sufletul de colțuroasă stea
Izvoarele au șipot de lumină,
Note muzicale răspândesc vioi,
Îmbrățișăm cu dragoste deplină
Tămăduirea vieții noastre-n doi.
Parcă săruți arpegii, pe-nghițite,
Iubita mea, cu ochi înfloritori,
Frumusețea lor ție ți-s dăruite,
Mie, dăruite-s uneori...
Izvoarele te oglindesc sub stele,
Să mă-oglindesc nu prea apuc,
Tu ești mereu în visurile mele,
Eu am rămas doar scorburosul nuc.
Pe lângă nuc, izvorul încă trece
Și-ți văd imaginar statura ta
În care toamna vieții-i rece,
Cu sufletul de colțuroasă stea.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.