Povestea parcului
De la sfârșitul toamnei parcul este
Posac, neprimitor și abătut,
Ca un final nostalgic de poveste
A unor vremuri faste ce-au trecut
Toți arborii înalță, desfrunziți,
Coroanele spre cerul pământiu,
Ca într-o rugăciune-ncremeniți
Cu lungi litanii plânse în pustiu...
Pe lac plutesc gunoaie în neștire,
Peluzele-s câmpii calamitate,
Iar rondurile triste cimitire
Cu mii de flori pe veci înmormântate
De ani și ani întruna se repetă
Aceeași deprimantă transformare...
Zadarnic se revoltă sau regretă,
Din toamnă, strălucirea lui dispare
O iarnă-ntreagă ține sub zăpadă
Comori sluțite de o soartă crudă,
De parcă n-ar mai vrea nimic să vadă
Cât ciripit de păsări n-o s-audă!
Prinzând un zvon că se-mprimăvărează
Scot nasul prin cotloane ghiocei,
Iar parcul însorit se-nviorează
Că zburdă pâlcuri de copii pe-alei!
Pe bănci plasate tainic printre tei,
Îmbrățișați în poze-ntortocheate
Glumesc îndrăgostiții: - Alelei,
Bătrâne, crezi că le-ai văzut pe toate?
poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Petre Ion Florin Vasilescu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.