Toamna ca un dor de ducă
Nu mai risc a frunzelor ninsoare,
Toamna asta-i ca un dor de ducă,
Aruncând ispitele-n cărare...
Și-ncercând, păcate, să producă.
Bate vânt și ploi mă denigrează,
Pasiuni m-atacă... insistent...
Soarele zâmbind... exagerează,
Și-i mai scade toamnei un procent.
Cârciumile cântă și suspină,
Se îmbată... ultimii nebuni,
Toamna face-o baie de lumină,
În zăvoiul, roșu, de aluni.
Azi, în poala tinerelor doamne,
Sângerează... mustul inhibat,
Și-s vândute douăzeci de toamne,
Pentru o minune... de bărbat.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.