Romanță
Când becurile-n parc s-aprind
Iar luna plină le zâmbește,
Îndrăgostiții pe alei
Își spun a dragostei poveste.
La un copac cu frunză plină,
În umbra lui ei se opresc,
Se-mbrățișează fără milă
Și în tăcerea lor vorbesc.
Își spun cuvinte neauzite,
Simțite în adâncul lor.
Cu mângâieri nemărginite
Sporesc al dragostei fior.
Dar ani trec. Și trec de-a valma.
Iar dragostele se repet'.
De-o dată se trezesc: e toamna!
Și-atunci încearcă un regret.
Regretă tot ce-a fost în viață:
Iubire, dragoste, fior,
Că n-au știut să prețuiască,
Ce le-a fost dat să fie a lor.
*
* *
Voi tineri ce m-ați ascultat,
Nu așteptați vremea să treacă.
Luați din viață când vi-i dat,
Că cea trecut, n-o să se-ntoarcă.
poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.