Dezmăţ şi desfătare

Poate fi noaptea dulcea simfonie,
O zbatere de pleoape sau destin,
Când curge luna-n valuri argintie
Abia simţit şi-aproape-n simetrie
Cu timpul, categoric şi puţin.

Ispitele se prind în dans, nebune,
Arzând păcate... şi plăcerii târzii,
În aşternutul alb, care nu spune
Unde-i ascunsă marea pasiune
Şi flacăra... atâtor... erezii.

Oglinzile... minţi-vor... arogante,
Încinse şoapte şi prelungi tăceri
Pentru-a părea şi-a fi interesante
Ca sensul, neştiutelor constante
Puse-n formula magicului ieri.

Tu nici nu ştii fecioară, epilogul,
Discreţia de-acum ţi-e inutilă,
Ai ignorat... rebelă... decalogul
Şi-ai devorat atingerilor drogul
Cu o perversitate... juvenilă.

Regrete nu-s şi nici ipocrizie
Ai consumat dezmăţ şi desfătare
Făr-a-ndrăzni să fac filozofie
Voi trece asta-n bibliografie
Subliniind, eretica-ţi chemare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!