Scara lui Iacob

Tristeţe – nocturnă în suflet,
sânge dornic de spaimă,
duhu-ţi, fără răsuflet,
vorbe îngaimă,
ochii-ţi se scaldă în lacrime verzi,
iubito, te pierd şi mă pierzi!

Lasă nădejdile să-ţi cânte,
mirajul frunzei în vânt,
sărutul meu, pe gurguiele-ţi sânte
se preface-n descânt
şi-ţi înalţă aripile frânte...

În serviciul sângelui, iubito, îţi sunt!

Dorul tău – viscol şi-aromă –
are tonalitatea refluxului Mării,
adevăr fundamental – axiomă –
visul tău, voluptate ce nu se mai gată,
se-nalţă pe treptele Scării lui Iacob,
(scară a lucrării şi-a binecuvântării)
şi-n stele se-ascunde,
în Transcendent. Acolo. Oriunde!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!