Inocenţă

când venea de la câmp
muica îşi spăla părul negru şi lung
cât o noapte polară
cu cenuşa rămasă
(de la cocenii de porumb)
fiartă în apa de ploaie
şi-l pieptăna
cu dinţii rămaşi din curcubeul
viselor noastre
şi îşi ungea volbura neagră cu gaz
să nu se prindă blestem nici deochi
tata-mare zâmbea cum numai el ştia să o facă
din ţigara de foi răsucită în colţul gurii
sub mustaţă, ca o adiere ca o mângâiere zâmbea
şi se lăsa noaptea şi noi visam coşuri cu fructe
mirosind a pământ reavăn, a rouă sub cleştarul
răbdării dus de muica pe cap
visam pân-am crescut dârdâind
în focul nenaşterii noastre

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!