Șoapta șoaptelor
Mă uitam în oglindă
și zăream spațiile goale
dintre ale mele cuvinte
Și incepusem să cred
că sunt un nonsens
pe al reflectiei contrasens
ce nu se reflectă afară
este absorbit în vortex
fără sunet și culoare
și a apărut ea șoapta șoaptelor
și a întins mâna tandru
in oglinda ce eram eu goală
și a atins sunetul mut
culoarea oarbă în lut
și le-a înflorit
dintr-un lac de oglindă
din mâlul negru al reflectiei
unde nu te vezi și auzi
intr-un nufăr scoică
pe o plajă de palmă
fără cerințe și sudulmă
să răsar în perlă de lumină
cu aripi de scoici
să mă înalț de aici
într-un quasar ronin
pe un cer de privire
ce doar se face senin
fără a certa cu nori
fără a-și răsări propii sori
să strălucesc
să o incălzesc ambru
cu raze de cuvinte tandru
și atingeri pulsatile de perseide
din bătăile inimii
înflorite în nuferi, ei
șoapta șoaptelor
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Petru Daniel Văcăreanu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.