Catifelate coapse
Lumina lunii flutură stindarde,
Glorificând iluzii despletite
Ce detonează magice petarde
În trupul ca o mare de ispite.
Tăcerile zvâcnesc și ard pe buze,
În palme sânii se topesc nebuni,
Retorice priviri cerându-și scuze
Luceferilor, absolut imuni,
Aș traversa o noapte de păcate
Reînvățând iertările firești
Când răsăritul în fereastră bate
Și ireală, tu, mă-ncolăcești.
Catifelate coapse mă provoacă
Unduitoare ca un foc rebel,
Pătruns adânc în inima săracă
Sfințind fiorii sacrului inel.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.