Vin rândunelele!

Se-ntorc rândunele-acasă sfârşind al chemării dor,
Purtând nestinsele iubiri în drum lung, istovitor,
Cu aripi aproape frânte străbătând străine zări,
Înfruntând furtuni şi vânturi pe-ale mărilor cărări.

Cuiburi vechi, părăginite, părăsite-n prag de toamnă
Plâng sub streşini, pe la case, le aşteaptă şi le-ndeamnă
În culcuş să se-odihnească, să îşi tragă răsuflarea,
Să le-aline suferinţa străbătând în soare zarea.

În al nopţii vis lăuntric zburdă mieii pe imaş,
Puişorii umplu cuibul, cu ciocuri mânjite-n caş,
Vor începe noul ciclu în a vieţii grea vâltoare,
Răzbat prin răbojul vremii generaţii migratoare.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!