Psaltirea-i un fel de păcat
Tenebrele fierb în substanțe,
Abile-ndrăzneli și tupeu,
Cotorul pierdutei chitanțe
Și liniștea zborului meu.
Desigur, azi par măsluite
Cuvintele toate, la rând,
Nescrise și nici nerostite,
Pe care, idilic, le vând.
Aprinse văpăi sângerează,
Psaltirea-i un fel de păcat
Al ochiului, care veghează
La trecerea clipei prin pat.
Ca pepenii roșii, par sânii
Ce saltă-nspre buzele moi,
De parcă venit-au păgânii
Sau vremea tăcerii de-apoi.
Confirm surâzând adevărul,
Nimic nu mai poți să renegi,
Șerpoaica venit-a cu mărul
Ispitei ce vreau s-o dezlegi.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.