Nuferii din palme
Nu-mi strânge mâinile atât de tare
C-ai să-mi strivești nuferii din palme,
Iar linia vieții va irumpe în pețioluri...
Haide mai bine să hoinărim prin nufăriș,
Să inventariem lișițele și găinușele de baltă,
Iar luntrișoara s-o ținem ascunsă-n lintiță,
Vreme lungă!
Se vor găsi destui ce se vor pune luntre și punte
Ca să facă, din frumoasele noastre trăiri, amintiri...
Cu noi vor suferi și nuferii,
Dragule!...
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.