În iarna vieţii

Cu ochii pierduţi-n orbite şi mersul agale,
Peste pragul tocit de calcaneul timpului,
Sprijinit de-un toiag, păşeşete-n dese escale
Să ia, din când în când, pulsu-anotimpului.

În locul viselor, doar griji-n galopadă
Se prăbuşesc în infinitul din sinele focal;
Pe tâmplele lui dezmierdate de zăpadă,
Mai flutură o iarnă ca o coamă de cal.

De pe prispa gândului, investigând înaltul,
Bătrânul priveşte viaţa ca un simplu spectator
Cum de pe-o creangă goală, o cucuvea, saltul,
În timp ce nisipul se scurge sub jugu-apăsător.

Împuţinat, îşi ţine viaţa-ntr-o singură mână,
Pe cârja de-amintiri îşi sprijină-ndârjit sufletul;
Chiad dacă dorul de ducă îl târcoleşte şi-l hâţână,
Naufragiul intim al duratei i-amână concretul.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!