Mi-e tot mai grea suflarea

... mi-e tot mai grea suflarea si pasii tot mai grei
si nu-mi mai vad cararea din umezi ochii mei
impleticiri de randuri tot staruie domol
s-alinieze ganduri prin craniul meu gol

iar inima imi bate ba straniu ba agale
ba spuza de jaratec, ba bolovan la vale
si manile in tremur s-arunca tot mai des
cum s-aruncau pe vremuri - din zeluri in exces

din labirint de riduri ma zbat sa ies cumva
la luminis de ziduri pecetluit pe nea
de trista caruntete sfidand singuratati
si insasi sensul vietii - rupand-ul in bucati

si naibii nu mai vine nici moartea sa ma ia
desi a fost in fine intreaga viata mea
alaturi, langa mine, la zvarlituri de bat
pazind, repet in fine, nu sensuri ci bucati

e ora de plecare si staruie domol
himere lapidare prin creerul meu gol
- la inceput de ere ce sens s-a pus in mine
ca naibii... ce durere...
nici moartea nu mai vine...?!

poezie de Iurie Osoianu (19 aprilie 2017, Moscova)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!