Nafură gustată direct, din prima rană

Praguri otrăvite în dragoste s-adună
Precum norii negri peste banala lună,
Focul iubirii arde-n suflet nesfârşit,
Uită ca să stingă incendiul lui cumplit.

Omul cât trăieşte, trăieşte să iubească,
Nu-i monedă calpă în pumn să ruginească,
Este un foc, o stare atât de minunată
Încât ne cucereşte cu vraja ei de-odată.

Îţi pui şi întrebarea: pe cine să iubesc?
Am plâns pentru iubire şi nu mai îndrăznesc!
Muza mea de-aproape mă va-nsoţi la noapte
Să-i dau imbolduri noi, speranţe, libertate!

Respectul iar să fie înfiriparea nouă,
Flori de sentimente presărate-n rouă.
De nu cred în iubire, în a ei veşnicie,
Îmi pun inima-n palma de foc a poeziei

Să afle darul ei suprem, uman, peren,
Frânturile trăirii să prindă nou teren,
Rănile iubirii adânci să nu aibă loc,
Prinde-mă în braţe, sărută-mă cu foc.

Momentele acestea mă vor urca la cer
Să îmi trăiesc plăcerea noului mister
În şlefuita dulce carne a mea umană:
O nafură gustată direct din prima rană!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!