Strigăt sonor, pietrificat
Când, ne-'ncetat mă înfioară
aura ochilor tăi verzi
și când viscolul tău de parfum
neîndoios, mă-'nconjoară,
eu caut, iubito, duios și adânc,
în cosmosul inimii tale,
și-atunci încet, încet, tu te pierzi,
iar eu, voluptos, te consum,
siderat, te respir, te mănânc,
prin mii și mii de flori și petale...
Virtuoz instrument de serviciu,
îți cânt trupul neconsumat,
vestală în mugur, femeie-vioară,
și caut, cu sârg, un ultim indiciu,
la strigătul sonor și pietrificat
al sânilor tăi, paseri de alb,
de deliciu...
Un strigăt sublim al trupului tău
unduios, cu sclipiri celestine,
căci viața-mi, iubito, mi-e hău,
e-un minus fatal, e-un calvar
fără tine...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viscol
- poezii despre verde
- poezii despre sâni
- poezii despre spațiul cosmic
- poezii despre serviciu
- poezii despre senzualitate
- poezii despre ochi verzi
- poezii despre ochi
- poezii despre muzică
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.