durerile
până să mă recunoască
ne-am învrăjbit, ne-am făcut reproșuri
privirea din oglinzi mă lovea, nu credeam
că m-au uitat așa de
repede
se credeau la început, se prefăceau că-s noi
proaspete, ale naibii durerile acestea
de măsea
de fapt, nu-i cea mai aprigă
fruntașă-i alta, căreia nu-i pot ține
oglinda
vine ca o respirație limfa dorului
restu-i
ipohondrie parcă
!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.