Plaudite amici
Eu știu de ce românii mei
Aplaudă la-nmormântare:
Nu-i creștinește ce fac ei
Dar ce spectacol! Ce-ncântare!
Da, îi aplaudăm pe morți
Fiindcă cei vii sunt de ocară
Nu merită respect să porți
Acelor ce-și bat joc de țară.
Pe cine vreți să salutăm:
Pe cei ce mint fără rușine?
Nimica nu le datorăm
La palme să îi luăm, mai bine!
Așa că dăm în cimitir
Expresia recunoștinței
Zvârlim un fir de trandafir
Și plângem din adâncul ființei.
Fie că pleacă un artist
Sau un soldat, ori o sportivă
Finalul piesei este trist
Când legeni tava cu colivă.
În splendida complicitate
Chiar doliul pare mai ușor...
Aplaudați pe săturate!
Ce cor de palme sunător!
Este o sfântă ușurare
Răsună salve mici de tun
Iar moartea parcă nu mai doare
Își iau și brazii rămas bun.
Noi ne uităm unii la alții
Și ne încurajăm tacit
Țin slujba popii și cu psalții
Tămâia lor ne-a amețit.
E viața visul unei umbre
Ieșim din scenă, s-a sfârșit...
Cortina cade-n falduri sumbre
Un înger fâlfâie grăbit.
Pe-un pat de flori, ca într-o barcă
Stă mortul scump, în haine noi
Își ia adio, demn, și parcă
Ne-aplaudă și el pe noi.
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (7 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre sfârșit
- poezii despre îngeri
- poezii despre încurajare
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre tristețe
- poezii despre trandafiri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.