Psalm
M-a mușcat poezia, m-a mușcat,
Nici n-am cârtit când m-a apucat,
Cu colții ei, cu fildeșii curbați,
M-a smuls cu grijă de lângă confrați,
Acum mai ronțăie la mine, mai mănâncă,
Din carnea nepătrunsă, încă.
Sunt totul numai sânge, sunt o rană,
Mă soarbe poezia dintr-o cană!
Și eu mă mistui între două sfere,
Între odihnă și între neputere,
C-aș vrea din gura ei să mă preling,
Puțin din vâlvătaie ca să sting,
Să ardă mai încet, să rumege cu grijă,
Să nu mă lase pradă la vreo schijă!
Dar e-n zadar, în colții ei mă duce...
Direct către odihnă pe o cruce
Și-mi bate cuie-n talpă și în mâini...
E dulce poezia ca miezul unei pâini
Și-o las așa, să facă ce-i convine,
Că-n gura ei, eu nu mai știu de mine!
poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.